Current track

Title

Artist


Creștere semnificativă a infecțiilor respiratorii în județul Brașov

#Postat de on februarie 6, 2025

Numărul cazurilor de infecții respiratorii a crescut considerabil în județul Brașov în ultima săptămână, cu aproximativ 800 de cazuri mai multe față de săptămâna precedentă, conform raportării recente a Direcției de Sănătate Publică Brașov. În perioada 27 ianuarie – 2 februarie, au fost confirmate 11 cazuri de gripă în laborator. În total, au fost raportate peste 3.700 de cazuri de infecții respiratorii, comparativ cu aproape 3.000 de cazuri în săptămâna anterioară.

Numărul cazurilor de infecții respiratorii continuă să crească în județul Brașov

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/images/search/str%C4%83nut/

Majoritatea cazurilor au fost de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, urmate de pneumonii. Având în vedere starea de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, autoritățile au stabilit necesitatea organizării centrelor de asistență medicală ambulatorie pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii, pentru diagnosticare, investigare și tratament.

Centre de asistență medicală ambulatorie în județul Brașov:

  • Dispensarul TBC, str. Sitei nr. 17, Brașov Luni – Vineri: 08:30 – 17:30
  • Ambulatoriul de pediatrie al Spitalului Municipal Săcele, str. Aleea Episcop Popeea, nr. 20, Săcele Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08:00 – 15:00 Marți: 12:00 – 19:00

Centre de permanență în județul Brașov:

  • MED-FAM GRUP ASTRA Brașov, str. Aurora nr. 7
  • MEDO Brașov, str. Cicoarei nr. 8A
  • Cartierul Avantgarden – Cartierul Bartolomeu, Brașov, str. Albatrosului nr. 8
  • Coresi Brașov, str. Zaharia Stancu nr. 8 D
  • Tărlungeni, str. Zizinului nr. 665
  • Predeal, str. Mihail Săulescu nr. 60-62
  • Hărman, Str. Eremia Grigorescu nr. 655

Luni – Vineri: 15:00 – 08:00
Sâmbătă – Duminică: 08:00 – 08:00

Pacienții cu simptome respiratorii sunt în continuare îndrumați să se adreseze medicilor de familie și unităților spitalicești arondate.

Actualizat: 06.02.2025


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *