Neagu Udroiu, publicist, reporter şi diplomat, s-a născut la 3 aprilie 1940
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 3, 2021
Neagu Udroiu, cunoscut publicist, reporter şi diplomat, fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia, s-a născut la 3 aprilie 1940, în satul Cartojani (Vlașca), județul Teleorman.
Studii: Institutul Politehnic București, Facultatea de metalurgie.
Cu ocazia lansării volumului “La Nord şi la Sud de Ecuator”, era declarat “Omul Zilei” la Jurnalul Național iar jurnalistul Dan Constantin spunea despre scriitor:
„Autorul şi-a împărtăşit experienţele de jurnalist trăite în diferitele colţuri ale lumii şi opinia sa despre audiovizualul de astăzi. Cartea oferă un istoric al mijloacelor de comunicare şi face parte dintr-o lungă serie care l-a preocupat pe Neagu Udroiu, aceea de a cunoaşte, de a interpreta experienţe mass-media din diferite ţări. Volumul mai cuprinde pagini consacrate evoluţiei radioului şi televiziunii din diferite zone ale lumii, dar şi prezentarea audiovizualului din România. Sunt, de asemenea, de interes capitolele consacrate unor importante societăţi de radio şi televiziune de pe glob. Pentru noul său volum, Jurnalul Naţional îl declară pe Neagu Udroiu «Omul zilei».”
Cărți publicate de către Neagu Udroiu:
- Terra, casa in care locuim
- Eu comunic, tu comunici, el comu…
- Miine, in secolul urmator
- Reporter pe Mississippi
- TerraCasa in care locuim.
- Zapezi din Miazanoapte
- Sita lui Eratostene
- Casa in care locuim
- Pieton prin sate si orase romane…
- Pieton prin orasele lumiInsemnari de ca …
- Regatul meu pe-o stire!Pagini din exis …
- Sub rotile Carului mare
- WatergateUn crampei de i …
- ChinaDragonul pe roti
- Cavaleri ai Ordinului Gutenberg
- Pieton prin orasele lumiiInsemnari de ca …
- Pilotii de formula 1
- Emisferele de MagdeburgPagini de jurnal
- Ferestre spre Carpati
- America, un loc sub soareDe la Atlantic …