Current track

Title

Artist


„Mașina Timpului”. Unirea Basarabiei cu România…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on martie 27, 2024

Motto: „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele Basarab şi Basarabeni există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.” – Mihai Eminescu

Astăzi, la rubrica săptămânală „Mașina Timpului”, vă voi aminti de un moment important al istoriei noastre. „Mașina Timpului” de azi ne poartă într-o vreme în care au revenit speranțele într-o Basarabie care stătuse sub cizma imperiului țarist mai mult de un secol, iar evenimentul despre care ne reamintim azi are, poate mai mult decât credem, puternice efecte și-n contemporaneitate. În principal, mă refer la evenimentul întâmplat la data de 27 martie1918 (sau 9 aprilie pe stil nou), atunci când Sfatul Ţării de la Chişinău (adică organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după fix 106 ani de dominaţie rusă dificilă și opresoare). Unirea Basarabiei cu România care a avut loc la această dată a fost, de fapt, reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Merită să ne amintim că Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare în contextul politic internațional rezultat în urma finalului primei conflagrații mondiale. Din păcate, trebuie să mai reamintesc și faptul că efectele Unirii au fost anulate la data de 28 iunie 1940, atunci când Rusia, prin URSS-ul continuator al imperiului țarist, a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. Merită să ne reamintim faptul că dezmembrarea Imperiului rus țarist care s-a produs în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului rus au accelerat lupta lor pentru afirmarea identităţii naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării intens clamat pe atunci de mediul revoluționar. Basarabia, care fusese ruptă hoțește din Moldova în 1812, se găsea în situaţia unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia în acel moment deosebit de propice pentru aceasta. Trebuie să ne mai amintim și faptul că, în pofida faptului că Basarabia suferise un proces brutal și sistematic de rusificare în peste un secol de dominaţie rusească, fosta provincie continua să fie în marea ei majoritate românească, mai bine de 65% dintre locuitori fiind români. În aceste condiţii şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia faţă de Rusia şi apoi, drept scop final și justificat, unificarea cu România. Pe de altă parte, ne amintim și faptul că România se afla chiar atunci într-o situaţie extrem de dificilă, fiind nevoită să contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din România şi viza înaintarea spre est. La acel moment, adevărul este că statul român nu avea posibilitatea să vină în sprijinul basarabenilor decât cu sfaturi și cam atât, pentru că acest stat era la limita rezistenței și a existenței sale ca stat. Preocupaţi fiind de condițiile politice de atunci și de soarta incertă a Rusiei, cetăţenii basarabeni din principalele oraşe au început să se adune şi să se organizeze pentru a-şi decide destinele. Drept urmare. încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. La acel moment, se vehicula ideea unei republici moldovenești autonome în cadrul statului federativ rus. În această perioadă, autonomia politică faţă de Rusia sau unirea cu România nu se cristalizaseră drept obiective majore, deoarece persista incertitudinea, teama, dar şi mentalitatea filo-rusă. Procesul de rusificare dăduse și roade…Istoria ne spune că, la 18 aprilie/1 mai, s-au adunat la Odesa peste zece mii de basarabeni, de la ofiţeri şi soldaţi, până la preoţi şi studenţi, iar în zilele următoare s-a ţinut la Chişinău Congresul preoţilor şi al învăţătorilor care au cerut un mitropolit român, autonomie, dar şi o formă de guvernământ proprie.

Deoarece perspectiva ruperii de Rusia aducea în rândul populaţiei basarabene diverse și nu puține temeri, propaganda românească menită să dea impuls luptei naţionale a românilor era critică și absolut necesară pentru reuşita mişcării. În acest context, trebuie spus că un rol important l-au jucat românii din celelalte provincii, refugiaţi în Basarabia din calea trupelor germano-austro-ungare. Războiul care se ducea pe teritoriul României adusese la Chişinău mai multe valuri de refugiaţi din „Vechiul Regat”, din Transilvania, Bucovina, dar mai ales ardeleni din armata austro-ungară, foști prizonieri de război. Refugiaţii ardeleni şi bucovineni, prizonieri sau refugiaţi din România, au dezvoltat în Basarabia o propagandă susținută pentru cauza naţională şi pentru unirea românilor. Printre aceştia, trebuie spus că s-au numărat şi câţiva exponenţi de seamă ai elitei româneşti, așa cum erau Onisifor Ghibu, Octavian Goga sau Ion Nistor. Fruntaşii ardeleni (dintre care s-a detaşat ca importanţă Onisifor Ghibu) au procurat o tipografie cu litere latine şi astfel au putut înfiinţa la Chişinău ziarul „Adevărul (Transilvania)” (un „organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”), au putut tipări abecedare şi cărţi în limba română. Mai mult, au organizat pentru învăţători, cursuri de istorie, geografie şi cântec românesc. Tot aceștia au ajutat și au pus umărul la organizarea de întruniri la care se discutau problemele populaţiei şi se căutau soluţii diverse pentru situația de atunci. Intensificarea luptei naţionale în Basarabia a însemnat și înfiinţarea de noi partide, dintre care s-a impus rapid Partidul Naţional Moldovenesc, înfiinţat în aprilie 1917, aflat fiind sub conducerea lui Vasile Stroescu, cu concursul fruntaşilor Pantelimon Halippa, Pavel Gore, Vladimir Herţa şi al ardeleanului Onisifor Ghibu. Partidul acesta şi-a asumat rolul de a coordona mişcarea pentru autodeterminarea românilor basarabeni, iar în programul său se preconiza ca Basarabia „să îşi cârmuiască singură viaţa ei dinăuntru ţinând seama de drepturile naţionale al tuturor locuitorilor ei.” Ca soluţie imediată pentru anarhia care se instaura în teritoriul Basarabiei, partidul acesta a adoptat un program de autonomie a Basarabei, cu armată, justiţie şi şcoală proprie. Datorită programului său, partidul şi-a asigurat rapid susţinerea marii majorităţi a populaţiei basarabene. Ulterior, în august 1917, s-a înfiinţat un alt partid care avea să joace, de asemenea, un rol important în cele ce vor urma, adică Partidul Naţional Ţărănesc din Basarabia, care avea un program social-economic destinat ţărănimii.

Istoria ne mai aduce aminte de faptul că situaţia Basarabiei s-a complicat în vara lui 1917, după ce, în luna iunie, Ucraina se constituia ca republică independentă de Rusia. În acest context, Rada ucraineană, condusă de Vinicenko, a revendicat Basarabia și, firește, românii au protestat pe toate căile. Chiar şi „Rumcerodul” de la Odesa, organul revoluţionar bolşevic filo-rus care îşi asumase, printre altele, de la sine putere, conducerea Basarabiei, a protestat faţă de politica „imperialistă şi antidemocratică” a Kievului. Totuși, basarabenilor nu le putea fi negat dreptul la autodeterminare pe care îl invocau toate popoarele Rusiei. Astfel, guvernul de la Kiev şi apoi cel de la Petrograd, au recunoscut că pretenţia de ucrainizare a Basarabiei era neîntemeiată şi, drept urmare, au renunţat la aceasta, dar nu prea ușor. Între 8/21 şi 14/27 septembrie 1917, s-a desfăşurat la Kiev Congresul Popoarelor din Rusia. Basarabia a participat și ea la acest congres cu o delegaţie formată din șase membri. Congresul avea să stabilească dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. În numele românilor din Basarabia, a vorbit Teofil Ioncu, care, după ce a salutat adunarea, a ţinut să precizeze: „Mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iar dacă noi numim moldoveneşti cuvintele şi organizaţiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de care avem foarte mulţi, ca şi dumneavoastră, şi el serveşte de a ne acuza pe noi de separatişti.” Totodată, la acest congres, delegaţia moldoveană s-a împotrivit încercărilor de a reduce Basarabia la statutul de provincie guvernată de Ucraina.Între timp, la Chişinău se încerca organizarea unui congres militar moldovenesc, dar guvernul revoluţionar rus a refuzat categoric să aprobe adunarea. În aceste condiţii, Partidul Naţional Moldovenesc îl împuterniceşte pe Gherman Pantea, unul dintre liderii partidului, să facă demersurile necesare pentru a obţine aprobarea. Ulterior, la începutul lui octombrie, Gherman Pantea se consultă, printre alţii, şi cu Lenin (care nu preluase încă puterea), îi sfătuieşte pe moldoveni să îşi impună autodeterminarea pe cale revoluţionară. În acest context, moldovenii decid să convoace Congresul Ostaşilor Moldoveni la Chişinău, în data de 20 octombrie/2 noiembrie 1917. La Marele Congres al Ostaşilor Moldoveni din 2 noiembrie, au participat 989 delegaţi, ofiţeri de origine etnică română şi circa 200.000 de ostaşi, în marea lor majoritate ţărani basarabeni veniţi de pe toate fronturile. Adunarea respectivă şi-a asumat rolul de adunare reprezentativă pentru întreaga Basarabie şi drept urmare şi-a luat dreptul de a proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naţionalitate şi istorie proprie. Ca plan de acţiune imediată, Congresul respectiv a stabilit naţionalizarea armatelor basarabene şi, mai ales, convocarea unui Sfat al Ţării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă. Într-o atmosferă de entuziasm naţional şi revoluţionar, în toamna anului 1917, s-au desfăşurat alegerile pentru reprezentanţii care urmau să formeze Sfatul Ţării. În total, au fost aleşi 150 de deputaţi, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanţi de judeţe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporaţii prefesionale, instituţii, funcţionari etc. Şi din punct de vedere al naţionalităţii reprezentanţilor, structura respectivă a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei. Astfel, erau 105 moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, șapte ruşi, trei bulgari, doi nemţi, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. În procente, circa 70% erau moldoveni şi 30% reprezentanţi ai minorităţilor. Trebuie menționat că printre membrii sfatului s-a aflat şi o femeie, luptătoarea naţionalistă Elena Alistar.

Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie 1917. Adunarea respectivă l-a ales ca preşedinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculeţ. Comisarul gubernial şi cei judeţeni, toţi purtătorii legali ai „suveranităţii ruseşti”, au jurat credinţă Sfatului, transferând astfel legal şi fără o intervenţie externă, suveranitatea rusă în mâna noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.Anterior, la 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclamase autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducător executiv a fost ales un „Consiliu al Directorilor” în frunte cu Petre Erhan. Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiţi să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului medicul Daniel Ciugureanu.  În iarna anului 1917, starea de anarhie existentă în Basarabia s-a înrăutăţit vizibil. În aceste condiții, refugiaţii, prizonierii ruşi întorşi din Germania, prizonierii germani în drum spre ţărilor lor, se dedau la acte de vandalism, violenţe, crime, distrugeri, care au destabilizat complet ordinea în Basarabia. Practic, Consiliul Directorilor era incapabil să mai menţină ordinea în nou-proclamata republică, cu atât mai mult cu cât avea de înfruntat rezistenţa violentă a bolşevicilor instigaţi de Rusia. În decembrie 1917, cete înarmate de bolşevici se adunaseră la Chişinău şi se dedau la grave provocări la adresa Consiliului. Atunci când, în 6/19 ianuarie 1918, în Basarabia sosea de la Kiev corpul de voluntari ardeleni, foști prizonieri de război de la Darnița, corp pregătit să lupte împotriva austro-ungarilor, aceştia au fost dezarmaţi de bolşevici. În acest episod, câţiva deputaţi din Sfatul Ţării au fost prinşi de forţele militare bolşevice, iar alţi deputaţi au părăsit Chişinăul sub ameninţarea cu moartea. În condiţiile dezordinii de nestăpânit, Consiliul Directorilor decide să ceară ajutorul armatei române, iar după mai multe apeluri primite cu destulă prudenţă de România, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor, cu menţiunea că armata română fusese chemată prin comandamentul militar rus. Ca urmare, a trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegaţie a Sfatului Ţării în frunte cu Pelivan şi Inculeţ a venit în întâmpinarea Diviziei 11 Infanterie  care se îndrepta spre Chişinău. La 13/26 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă. Nu se mai preconiza că se vor „juca” cu forțe disparate și slab înarmate ci cu unități militare organzate și cu experiență, trecute prin focul luptelor! În acelaşi timp, Divizia 13 Infanterie a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare și găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de către bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. „Pacificarea” regiunii a fost mai dificilă, dar până la data de 8 martie 1918, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie. Pe de altă parte, puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova. Și astăzi ne certăm cu rușii pe marginea acestui tezaur pe care aceștia l-au confiscat fără nicio rușine!

În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situaţie foarte delicată. Pe de-o parte, guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în condițiile în care rușii ieșiseră din luptă lăsând românia singură, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste și neprieteniei declarate a rușilor. Guvernul Averescu era pus într-o situație la limită și trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice etc. Adevărul este că, în condiții extrem de dificile, se reuşise cumva menţinerea statului român. La 25 februarie/5 martie 1918, s-a semnat Protocolul de la Buftea, act care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale. Culmea este că, la Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susţinea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”. Era mai mult decât evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu părea oportun, iar unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicată de Bulgaria şi cerută în schimbul Basarabiei. Generalul Averescu a replicat delegaţiei austro-ungare: „Voiţi să ne luaţi ceea ce este al nostru, adică Dobrogea şi să ne daţi în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia”.În cursul lunii martie a anului 1918, devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru noua republică moldovenească, soarta ei ca stat independent fiind periclitată de intenţiile de anexare a Ucrainei. Astfel, Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă. În aceste condiții, curentul care cerea unirea cu România devenise mai puternic ca niciodată. Astfel, contactele basarabenilor cu factorii politici şi cu presa de la Iaşi erau tot mai intense, iar publicații precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare”, „Sfatul Ţării”, nu conteneau să scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de conştiinţă naţională proprie. Intelectuali de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlneau la 1 martie la Iaşi, unde au căzut de acord asupra necesităţii istorice a acestui mare pas. Zemstva din Bălţi anticipa cele ce vor urma şi declara oficial că cere unirea Basarabiei cu Regatul României, chemând şi administraţiile locale celelalte să-i urmeze exemplul. În acest context, la Iaşi au început discuţiile legate de modalitatea de realizare a Unirii şi s-a decis soluţia deliberării în Sfatul Ţării. În cadrul şedinţei guvernului de la Iaşi din ziua de 23 martie, la care au participat şi Inculeţ, Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a hotărât trimiterea unei delegaţii la Chişinău, care să supună chestiunea unirii în Sfatul Ţării. Constatin Stere a sosit la Chişinău în ziua de 24 martie, iar în 26 martie a ajuns şi prim-ministrul Alexandru Marghiloman. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ precum și prim-ministrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor adunării. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.

Declarația a sunat așa: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Această Unire se face pe următoarele baze:

  1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, după nevoile și cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaște de Guvernul român.
  2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.
  3. Competența Statului Țării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor1 și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de Guvern.
  4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.
  5. Legile în vigoare și organizația locală (zemstve și orașe) rămâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentantul Basarabiei.
  6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.
  7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.
  8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.
  9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.
  10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.
  11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urmă sunt amnistiate.

Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna! Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”.

În mijlocul aclamaţiilor majorității celor prezenți în sală, decizia a fost adusă la cunoştiinţa prim-ministrului român Al. Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu bucurie şi de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a celorlalți români aflaţi sub stăpânire străină. Trebuie reiterat faptul că actul Unirii prevedea o serie de condiţii care ţineau de necesităţile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârşit reforma agrară, de o importanţă critică pentru ţărănimea basarabeană. Unirea era condiţionată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administraţie proprie şi un Sfat  propriu. Acesta urma să aibă competenţe în stabilirea bugetelor locale, să deţină controlul oraşelor, să numească funcţiile administrative. România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporţională în Parlament precum şi prezenţa obligatorie în Consiliul de Miniştri a doi reprezentanţi basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituţie a principiilor enunţate în actul Unirii. În cele din urmă, Constituţia de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare, la fel ca și pentru celelalte provincii românești unite.În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie 1918, adunarea Sfatului Ţării s-a întrunit din nou în şedinţă specială, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea necondiţionată şi a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a ţăranilor basarabeni. După adoptarea acesteia, rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie 1918, Sfatul Ţării adopta declaraţia prin care renunţa la condiţiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiţionată şi ireversibilă cu România. Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Imediat, guvernul român a respins pretenţiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecţiile nejustificate ale Rusiei.Repet ceeea ce știm cu toții: reacţiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus frecvent sub semnul întrebării mai ales de către „tovarășii sovietici”.Din punct de vedere al dreptului internațional, Conferinţa de Pace de la Paris a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România.

La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: „Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România, părţile contractante recunoşteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar”. În primii ani de după unirea cu România, în Basarabia au apărut şi activat mai multe organizaţii pretins revoluţionare care militau pentru ruperea Basarabiei şi anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre acestea îşi aveau centrul la Odesa. De exemplu, astfel de organizaţii erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizaţie cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”, cu caracter militar. Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940 atunci când, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, URSS a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa…Efectele acestui rapt teritorial îl simțim cu putere și astăzi!

Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și-mi doresc și vă doresc să ne întâlnim și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Boldur, Alexandru V., „Istoria Basarabiei”, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Poştarencu, Dinu, „O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940)”, Editura Cartier, Chişinău 1998

Agrigoroaiei, I., „Unirea Basarabiei cu România în presa vremii”, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi 1999

Constantin, Ion, „România, Marile Puteri şi problema Basarabiei”, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1995

Rotari, Ludmila, „Mişcarea subversivă din Basarabia în anii 1918-1924”, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2004

Stănescu, Marin C., „Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România. 1917 – 1919”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999

https://basilica.ro/102-ani-a-avut-loc-unirea-basarabiei-cu-romania/

https://centenarulromaniei.ro/unirea-basarabiei-cu-romania/

https://www.monitoruldevaslui.ro/2021/03/103-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/

https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/reconstituire-95-de-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-1422215.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/03/27/1918-anul-marii-uniri-100-de-ani-de-la-proclamarea-unirii-basarabiei-cu-romania–80690

https://romaniabreakingnews.ro/unirea-basarabiei-cu-romania-103-ani-de-la-implinirea-unui-vis/

https://romaniabreakingnews.ro/102-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania-la-multi-ani-dragi-romani-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului/

https://www.descopera.ro/istorie/17087558-unirea-basarabiei-cu-romania-inculet-stere-si-marghiloman-oamenii-fara-de-care-nu-se-realiza-unirea-trebuie-sa-fac-pe-nebunul-cu-nebunii-oare-tarismul-i-a-facut-asa

https://informatiadeseverin.eu/150-ani-de-la-unirea-basarabiei-cu-romania/

https://basilica.ro/ioan-aurel-pop-despre-unire-basarabia-venea-ca-o-fiica-spre-mama-sa-romania/

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *