Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Marina Știrbey, prințesa Escadrilei Albe…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 20, 2023
Motto: „O femeie este cercul complet. În ea se afla puterea de a crea, hrăni și transforma.” – Diane Mariechild, scriitoare
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, aș dori să v-aduc în amintire numele unei femei deosebite, căruia istoria îi datorează apariția vestitei „Escadrile Albe” din anii celui de-al doilea război mondial. Spun istoria, pentru că țara sa, călcată de sovietici, nu a prețuit-o, ci a umilit-o și a făcut-o să plece la cele veșnice de pe alte meleaguri decât cele de acasă. Este vorba despre „prințesa aviației românești”, Marina Știrbey, devotată unei meniri, unui crez și țării sale pe care a iubit-o enorm, chiar dacă și-a trăit ultimii ai ai vieții departe de țară. Nu am să fac vreo „excursie biografică” asupra vieții prințesei, ci am să trec în revistă doar câteva repere ale vieții acesteia și ale existenței escadrilei de care și-a legat, pentru totdeauna, numele!
Femeia despre care vă aduc astăzi aminte, Marina Ştirbey, a fost o personalitate marcantă a vremii sale care, în toate etapele vieții sale, a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. Cum aminteam anterior, Marina a fost supranumită „prințesa aviației românești” pentru apartenența sa nobiliară, dar mai ales, pentru numeroasele ei reușite din domeniul zborului. Despre Marina Știrbey, fiica lui George Știrbey și nepoata lui Alexandru Știrbey, se poate afirma, cu certitudinea că nu este greșit, că a fost o femeie de excepție. Marina Știrbey a fost – cum altfel?- pasionată de zbor, de înaltul cerurilor, la fel ca vestitul prinț George Valentin Bibescu, un ilustru unchi de-al său și celebrul pilot militar Constantin „Bâzu” Cantacuzino, care îi era văr primar, devenind una dintre primele aviatoare românce. Așa cum pomeneam anterior, sperând să nu vă plictisesc, Marina Știrbey a rămas în istoria noastră ca „prințesa aviației românești”, fiind prințesă și cu numele, nu doar cu renumele, Marina Stirbey fiind cea care în timpul celui de-al doilea război mondial, a fondat vestita „Escadrila Albă”, o veritabilă „ambulanță aeriană”, în efectivele căreia erau doar femei-pilot, escadrilă care, de principiu, activa sub egida Crucii Roșii.
Referitor la originea sa, Marina Știrbey s-a născut la Viena, în anul 1912, în ziua de 19 martie, într-o familie de viță nobiliară veche. Așa cum aminteam anterior, printre mulți alți urmași de origine aristocratică ai familiei sale, se înrudea cu prinții George Valentin Bibescu și Constantin „Bâzu” Cantacuzino, aceștia fiind, în opinia multora, unii dintre cei mai buni piloți pe care i-a avut vreodată România. Oarecum firesc, Marina Stirbey și-a dorit să devină pilot, dar deși provenea dintr-o familie boierească și chestiunile de ordin material nu îi puneau probleme, nu i s-a permis să își urmeze visul atât de iute cum și-ar fi dorit. De foarte tânără a fost pasionată de zbor și a reușit cu greu să intre la o școală de pilotaj, primind nenumărate refuzuri din cauza faptului că era femeie și „nu se cădea” să fie la manșa unui avion. În perioada de început a secolului trecut și în cea interbelică, profesia de pilot nu era considerată potrivită pentru o femeie, fie ea și cu sânge albastru.„Nu se cădea”! Totuși, Marina Știrbey și-a luat brevetul de pilot în anul 1935, atunci când, la momentul respectiv, doar alte cinci românce mai aveau dreptul să piloteze avioane și o făcuseră înaintea sa.
Cum spuneam anterior, în 1935 a urmat școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, condusă de Ioana Cantacuzino, aceasta fiind singura școală de pilotaj care accepta și femei ca elevi-piloți și pe care a absolvit-o obținând brevetul de pilot gradul I (pilotaj) nr. 93/1935 (practic, al șaselea brevet feminin în România). Ulterior, Marina Știrbey a obținut și brevetul de pilot gradul II (navigare). Imediat după obținerea brevetului, și-a cumpărat un avion propriu, un „Icar Universal”, înmatriculat YR-MAI. Antrenată în zborul acrobatic de „Bâzu” Cantacuzino, în anul 1936, s-a clasat pe locul întâi la concursul național aerian, la categoria „avioane ușoare de turism”. Au urmat diverse alte concursuri unde a obținut locuri „de top”. A participat, din partea Aeroclubului Român, la prima „Conferinţă tehnică internaţională de ajutorare aeriană”, întrunită în 12-14 iunie 1937, la Budapesta. Ca urmare a acestui eveniment la care a participat și la iniţiativa ei, au fost obţinute două avioane sanitare ce puteau transporta câte doi răniţi şi o însoţitoare. Practic, erau primele „ambulanțe aeriene” de la noi. Marina Știrbey a devenit membră a Crucii Roșii în ultimii ani ai celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut și, în preajma celui de-al doilea război mondial, a aflat că femei-pilot din Finlanda pilotau avioane sanitare, în acest fel, salvându-și soții sau frații care luptau pe front împotriva sovieticilor invadatori. Practic, Marina Știrbey a fost prima femeie din România care a pilotat avionul până la Stockholm, în condiții meteo dificile, și, apoi, până la Helsinki în anul1939. Aici, în vremea „războiului de iarnă” pe care finlandezii îl duceau cu sovieticii invadatori, „în deschiderea” celui de-al doilea război mondial, a descoperit că unele soții ale soldaților de pe front se organizaseră într-o Societate mai deosebită. Întoarsă în țară, Marina Știrbey a solicitat autorităților competente românești înființarea unei escadrile sanitare, organizată într-o manieră similară cu cea a Femeilor Aviatoare din Finlanda, numită „Lotta Svard”, și zburau înspre/dinspre tranșee pentru a-i ajuta pe răniți. Memoriul înaintat de Marina Știrbey a foste aprobat de Subsecretariatul de Stat al Aerului din România şi, la data de 25 iunie 1940, ia fiinţă „Escadrila Albă”, numită astfel de ziaristul italian Curzio Malaparte, escadrilă care le-a avut ca prime titulare, cu excepția Marinei Știrbey, pe aviatoarele Mariana Drăgescu, Nadia Russo şi Virginia Thomas. „Escadrila Albă” a fost, practic, o unitate a Forțelor Aeriene Regale formată exclusiv din femei pilot, care lucra sub egida Crucii Roșii, cu misiunea de a evacua de pe front soldații răniți. Numele „Escadrilei Albe” venea de la faptul că avioanele erau vopsite în alb și purtau însemnele Crucii Roșii pe aripi și fuselaj. Aș dori să amintesc că nu doar „excursia” Marinei în Finlanda și memoriul său aprobat de autorități au fost definitorii în apariția celebrei escadrile. Presa vremii a consemnat faptul că anterior, cu ocazia „manevrelor regale” de la Galați din toamna anului1938 au fost concentrate pentru întâia oară femei aviator în aviația militară română.
Astfel, revista „Ilustrațiunea Română”, în numărul din 25 ianuarie 1939, consemna aceasta: „Pentru prima oară, la manevrele regale din toamna trecută, cinci femei aviatoare au fost concentrate,încredințându-li-se diverse misiuni, pe care le-au dus la capăt cu un deosebit succes. Conform noii legi, pentru mobilizarea femeilor în caz de război, d-nele Marina Știrbey, Irina Burnaia, Marioara Drăgescu, Virginia Duțescu și Nadia Russo au fost concentrate, odată cu camarazii lor, bărbați.” La aceste „manevre regale”, Marina Știrbey a pilotat avionul echipat sanitar „Monospar ST-25” (înmatriculat YR-SAN). Istoria a consemnat că, după ce a zburat în timpul acestor manevre militare cu acest avion de transport, echipat sanitar, prințesa Marina Știrbey, cea care, în anul 1935, zburase singură la bord pe ruta București- Stockholm, devenind astfel primul român ce a survolat în condiții de ceață deasă Marea Baltică, a avut inițiativa de a fi creată acea escadrilă sanitară militară, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin. Relatarea de la manevrele regale din anul 1938, publicată de revista „Ilustrațiunea Română” mai spunea că: „Marina Știrbey a condus un avion militar și a lăsat o deosebită impresie în rândurile aviatorilor militari pentru râvna deosebită ce a pus-o pentru a executa la termen toate misiunile încredințate. În fiecare zi și uneori la ore înaintate din noapte, conducea avionul cu medici, cu răniți, cu medicamente de urgență. Niciodată obosită, totdeauna gata să se ofere pentru cele mai grele obositoare misiuni. Marina Știrbey a cucerit admirația tuturor camarazilor bărbați. Se crease pe aerodromul din Galați, unde își avea Marina Știrbey baza avionului său sanitar, o enormă emulație printre aviatori, care au reușit să dea cel mai înalt randament, unitatea de acolo primind laudele tuturor șefilor ierarhici. Vă asigur, nu e lucru ușor să stai zilnic 10-12 ore înțepenit la volanul mașinei de zburat, cu atenția încordată, din pricina răspunderii atâtor vieți care depind numai de precizia reflexelor tale nervoase. În ceață, pe furtună, avionul sanitar al Marinei Știrbey decola cu regularitate, pornind indiferent de vreme să transporte medici, medicamente, aparate medicale, acolo unde se anunțase că e nevoie de ajutorul lor.” Escadrila înființată din inițiativa Marinei Știrbey era formată din aviatoare renumite în România, precum Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu, Smaranda Brăescu, Virginia Thomas. Aceste femei de excepție au survolat Frontul de Est, de la Odessa până la Stalingrad și în Crimeea și au transportat răniți, medici și tratamente necesare. Zborurile acestei escadrile aveau un caracter umanitar, dar femeile purtau uniformă militară și primeau soldă, aveau grad de sublocotenent. La mulți ani după război, aviatoarea Mariana Drăgescu, într-un interviu din 1993 pentru postul Radio România spunea că: „Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniți foarte grav. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă șanțuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniții pe care-i îmbarcam și-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie”.
„Escadrila Albă” a fost dotată cu mai multe tipuri de avioane, în special cu RWD-13S şi RWD-13, dar a fost dotată şi cu un aparat Potez 65 şi un Bücker Bü 131, ultimul aparat aparţinând aviatoarei de origine poloneză Victoria Pokol, înscrisă voluntar în escadrila românească. La început avioanele escadrilei au fost vopsite în alb, având ca însemn pe aripi crucea roşie, la fel ca ambulanţele de la sol, motiv principal pentru care au fost denumite „Escadrila Albă”. Misiunile acestei escadrile erau destinate a fi executate fără protecţia aviaţiei de vânătoare, fapt pentru care s-a decis să se zboare foarte jos, la circa 50 metri înălţime, aceasta fiind o altitudine de zbor la care aviația de vânătoare inamică nu cobora de obicei. În schimb, avioanele escadrilei erau foarte ușor reperabile fiind la sol, fapt pentru care, în august 1941, avioanele escadrilei au ajuns să fie revopsite în culori de camuflaj, tocmai pentru a avea o protecție suplimentară împotriva recunoașterii aeriene inamice. Așa că, aceste avioane au fost vopsite în culori de camuflaj, dar având şi însemnul Crucii Roşii. Din păcate, acest semn umanitar, înscris în toate convențiile dreptuli internațional umanitar în vigoare la acea vreme, nu le proteja. Adevărul este că avioanele acestei escadrile erau „vânate” la fel ca toate celelalte avioane militare, atât în aer cât şi la sol. Diferenţa majoră era că femeile-pilot trebuiau să se descurce având la dispoziție doar priceperea lor într-ale zborului şi abilitățile proprii de a executa mişcări acrobatice, fiindcă avioanele lor nu erau prevăzute cu armament. Legal, nici nu exista această posibilitate. Toate femeile din escadrilă au fost instruite în tehnici de prim-ajutor, fiindcă în avion încăpeau, de obicei, doar pilotul şi două tărgi cu răniţi. Istoria consemnează faptul că baza „Escadrilei Albe” era situată la Pipera, locul de unde au primit şi ordinul de plecare pe front în anul 1941. Prima misiune a escadrilei a fost zona de război de la Odessa. În două luni, de la 22 iunie până la 20 august, femeile din „Escadrila Albă” s-au umplut de glorie, reușind să salveze peste 200 de răniţi direct de pe câmpul de luptă. Femeile-pilot ale Marinei Știrbey erau apreciate de toţi piloţii militari români și nemți pentru curajul lor. Efectuau aterizări în condiţii inimaginabile, treceau prin barajul focului inamic şi păcăleau avioanele de vânătoare inamice cu trucuri de o imaginație debordantă. Una dintre maestrele acestor acrobaţii aeriene era colega Marinei Știrbey, Virginia Duţescu. Cred că merită să ne amintim faptul că,în timpul luptelor de la Odessa, fiecare femeie-pilot din această escadrilă zbura de circa patru ori pe zi, în misiuni de o dificultate extremă pe care le duceau mereu la bun sfârşit. Numai în timpul bătăliei pentru Odessa, au fost transportaţi de femeile-pilot ale escadrilei peste 700 de răniţi.
Aceeași femeie-pilot Mariana Drăgescu, într-un interviu acordat în anul 1993 pentru Radio România, povestea că: „Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniţi foarte grav. Cu colegele mele zburam ori toate trei împreună, sau individual, în diferite locuri unde eram trimise. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă şanţuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniţii pe care-i îmbarcam şi-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie. Pe unii răniţi îi lăsam la spitalul de campanie din Tiraspol”. Cert este faptul că efortul „Escadrilei Albe” de la Odessa a transformat o unitate constituită din doamne şi domnişoare într-o escadrilă de legendă. Toate aceste doamne și domnișoare au primit, după campania de la Odessa, Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa „Cruce de Aur”, una dintre cele mai importante distincţii militare pentru curaj. Adiacent, infirmiera voluntară Ioana Grădinescu a fost decorată, la rândul său, cu „Medalia Aeronautică de Război”. Au mai urmat două campanii „de foc” pentru deja legendara „Escadrilă Albă”, cele de la Stalingrad şi din Crimeea. Deşi reorganizată şi transformată în „Grupul Aerotransport Militar”, femeile din această escadrilă au continuat să piloteze şi să salveze răniţi în cele mai dificile condiții de front. În 1942, escadrila a fost redenumită „Escadrila 108 Transport Uşor”.
Marina Știrbey, prințesa Escadrilei Albe…
În februarie 1942, în plin război mondial, Marina Ştirbey s-a căsătorit cu prinţul Constantin Basarab Brâncoveanu, naşi fiindu-le chiar celebrii Martha Bibescu şi George Matei Cantacuzino. Fastul evenimentului nunții princiare a atras și atenţia ambasadorului finlandez din România, Eduard Palin, cel care a afirmat cu acea ocazie că nunta Marinei Ştirbey poate fi considerată „ultima nuntă aristocratică din Europa nouă ce se întrevede”. Din păcate, a avut dreptate! Merită amintit și faptul că, în timpul celui de-al doilea război mondial, Marina Ştirbey a creat, la moșia sa de la Dărmănești, o instituție sanitară, un fel de spital, pentru a avea grijă de răniți, pentru să sistemul public nu făcea față nici pe departe.
Marina Știrbey, prințesa Escadrilei Albe…
După 1945, odată cu instaurarea regimului comunist impus de sovietici, în loc de decoraţii şi recunoaşterea meritelor, femeile-pilot din „Escadrila albă” au fost defăimat şi condamnate de către comunişti. Privite fiind ca exponente ale „regimului burghezo-moşieresc”, majoritatea au fost condamnate la închisoare ori denigrate şi date afară din aviaţie. Luptaseră pentru țara lor în condiții dificile, erau eroine, erau exemple de curaj și pricepere și de aceea, în concepția „sovietoidă”, trebuiau denigrate și reduse la tăcere, pentru ca exemplul lor să nu fie cunoscut de întreg poporul…După instalarea comunismului în România, familia Marinei Ştirbey a fost deposedată de toate bunurile pe care le dețineau, iar soţul ei Constantin Basarab Brâncoveanu, a ajuns în arest în 1947, fără vreo vină anume dovedită, ci doar pentru că era, implicit, „dușman de clasă”. Marinei Ştirbey i se confiscă dragul ei avion „Icar”, pe lângă toate celelalte bunuri pe care le aveau. Rămasă singură cu cei doi fii ai săi, Mihai și Constantin, Marina Ştirbey e nevoită să vândă ceea ce reușise să ascundă de comuniști, pentru a putea supraviețui. A trăit şi din ajutorul primit de la prieteni sau de la Crucea Roşie. Prin intermediul Crucii Roșii şi al Marthei Bibescu, după mai mulți ani, Marina Ştirbey a reuşit împreună cu soţul său şi cu cei doi copii ai lor, să părăsească teritoriul României, în anul 1964, stabilindu-se pentru început în Anglia, iar mai apoi în Franţa, unde a şi murit pe 15 iulie 2001, în localitatea numită Boulac. Din câte am înțeles din sursele menționate în subsolul acestor rânduri, reușise să mai viziteze România, în anii 90, înainte de a trece la cele veșnice!
Marina Știrbey, prințesa Escadrilei Albe…
A fost un om care a suferit mult pentru originea sa nobiliară și pentru simplul fapt că și-a iubit țara și a luptat, practic, în nobila profesie a salvatorilor aerului! Nu este, din păcate, unicul caz (al ei și al celorlalte femei-pilot din „Escadrila Albă”) de români cărora merita a li se ridica statuie, dar au fost fie aruncați în temniță, fie exilați, fie condamnați la uitarea societății din care au făcut parte! Istoria noastră este plină de astfel de exemple. Și suntem condamnați să ne uităm, ca nație, eroii, pentru că educația noastră istorică este la pământ! Sau în aer, dacă-mi permiteți o tristă glumă apropiată subiectului de azi…Dacă reușiți să găsiți filmul documentar „Escadrila albă”, veți afla mai multe despre activitatea acestei unități cu adevărat speciale. Acest film a fost realizat în anul 2004 de Studioul Cinematografic al Ministerului Apărării Naţionale. Acest film prezintă istoria rememorată de către Mariana Drăgescu despre eroinele femei-pilot din al doilea război mondial. Fie dacă reușiți să vedeți acest film sau nu, vă recomand să plecați un gând bun în memoria tuturor eroinelor Escadrilei Albe și, implicit în memoria Marinei Știrbey!
Vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
George Marcu (coord.), „Dicţionarul personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
Cristian Ionescu,„Zece femei împotriva morții”, București: Editura Militară, 2003
https://www.eroiiromanieichic.ro/marina-stirbei/
https://dosaresecrete.ro/marina-stirbei-printesa-din-inaltul-cerurilor/
https://www.europafm.ro/marina-stirbey-printesa-aviatiei-romanesti/
https://destepti.ro/femei-celebre-marina-stirbei/
https://ww2db.com/person_bio.php?person_id=888
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_Aura-Dobre-Brancoveanu.html
https://deieri-deazi.blogspot.com/2017/07/povestea-primelor-romance-aviator.html
https://www.radiooltenia.ro/marina-stirbey-printesa-aviatiei-romanesti-a-infiintat-escadrila-alba-unitatea-formata-exclusiv-din-femei-pilot/
https://www.rri.ro/ro_ro/escadrila_alba-2632930
http://presamil.ro/escadrila-alba/
https://www.rador.ro/2015/03/04/ea-femeia-pilot-mariana-dragescu/
https://www.facebook.com/1374659109482422/posts/2803166556631663/
