Ignaz Moscheles, compozitor și virtuoz al pianului

Ignaz Moscheles (pronunție germană: [ˈɪɡnaːts ˈmɔʃələs]; 23 mai 1794 – 10 martie 1870) a fost un virtuoz boem al pianului și compozitor remarcabil. Cariera sa a început la Londra și a continuat la Leipzig, unde s-a alăturat prietenului și, ocazional, elevului său, Felix Mendelssohn, în calitate de profesor de pian la Conservator.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Ignaz_Moscheles#/media/File:Moscheles_in_Leipzig.jpg
Moscheles s-a născut în 1794 la Praga, într-o familie evreiască germanofonă și înstărită. Tatăl său, Joachim Moises Moscheles, era comerciant și cânta la chitară. Inițial, spera ca fiica sa să devină muziciană, dar când aceasta a refuzat, lecțiile de pian au fost transferate lui Ignaz. De timpuriu, Ignaz a fost atras de muzica revoluționară a lui Beethoven, preferință pe care profesorul său de la Conservatorul din Praga, Bedřich Diviš Weber, a încercat să o tempereze, orientându-l către Bach, Mozart și Clementi.

După moartea timpurie a tatălui său, Ignaz s-a mutat la Viena în 1808, unde a studiat contrapunctul cu Albrechtsberger și compoziția cu Salieri. Aici și-a schimbat prenumele din „Isaac” în „Ignaz”. În perioada Congresului de la Viena (1814–1815), Moscheles era deja recunoscut ca un mare virtuoz, compunând Variațiunile Alexander, op. 32, care au cunoscut un succes considerabil în Europa.

În această perioadă a legat prietenii cu figuri importante precum Giacomo Meyerbeer și a colaborat cu alți mari pianişti ai vremii – Hummel, Kalkbrenner, Cramer, Herz și Weber.

În Viena, Moscheles l-a întâlnit pe Beethoven, care l-a apreciat suficient încât să îi încredințeze realizarea aranjamentului pentru pian al operei Fidelio. Beethoven a aprobat lucrarea, dar a adăugat ironic, la finalul manuscrisului, replica: „O, omule, ajută-te singur!”, ca răspuns la nota de încheiere a lui Moscheles: „Sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu”.

În perioada petrecută la Viena, Moscheles practica încă iudaismul. A scris un oratoriu pentru comunitatea evreiască locală, celebrând pacea. De-a lungul vieții, a rămas apropiat de muzicieni evrei, precum Mendelssohn, Rubinstein, Joachim și Hiller, dar și de protectori evrei din marile orașe europene.

În 1825, s-a căsătorit în Hamburg cu Charlotte Emden, fiica unui bancher evreu, rudă cu Heinrich Heine. După stabilirea în Anglia, Moscheles și soția sa s-au convertit la anglicanism, iar cei cinci copii ai lor au fost botezați creștin. Fiul lor, Felix Moscheles, a devenit pictor, la fel ca fiica Serena, care s-a căsătorit cu orientalistul Georg Rosen.

Printre descendenții săi se numără pictori, istorici și muzicieni, inclusiv compozitorul Frederick Delius (prin nepoata Jelka Rosen) și actorul Harry Lloyd (descendent al familiei Dickens).

Perioada londoneză și relația cu Mendelssohn
După o serie de turnee spectaculoase în Europa, Moscheles s-a stabilit la Londra, unde a fost primit cu entuziasm. A devenit membru onorific al Academiei Regale de Muzică și a întreținut relații strânse cu Clementi și Cramer.

În 1824, a fost invitat la Berlin pentru a oferi lecții copiilor lui Abraham Mendelssohn. A fost imediat impresionat de talentul lui Felix și Fanny, declarând că Felix, la 15 ani, era deja un artist matur. Această relație strânsă a continuat de-a lungul întregii vieți a lui Mendelssohn.

Moscheles a contribuit la aducerea lui Felix la Londra în 1829 și a avut un rol esențial în promovarea sa în cercurile muzicale engleze. Tot el a intermediat relația dintre Beethoven și Societatea Filarmonică din Londra, convingând-o să-i trimită bani în perioada bolii, în schimbul promisiunii unei noi simfonii.

Deși muzica sa era considerată pe atunci ușor demodată, Moscheles rămânea un profesor foarte căutat și a fost numit pianist al Prințului Albert. A fost, de asemenea, un mare promotor al muzicii lui Beethoven și a introdus conceptul de recital de pian solo în Anglia.

Anii de la Leipzig
În 1846, acceptând invitația prietenului său Mendelssohn, Moscheles s-a alăturat Conservatorului de la Leipzig ca profesor de pian. A rămas acolo până la sfârșitul vieții, contribuind la păstrarea moștenirii muzicale a lui Mendelssohn. Conservatorul a devenit un centru de excelență recunoscut în toată Europa, iar printre elevii săi britanici s-au numărat Arthur Sullivan și Charles Villiers Stanford.

Moscheles a fost și unul dintre cei care au criticat public antisemitismul lui Richard Wagner, cerând demisia redactorului revistei Neue Zeitschrift für Musik după publicarea pamfletului Das Judenthum in der Musik.

A murit la Leipzig pe 10 martie 1870, la scurt timp după ce a participat la ultima repetiție cu Orchestra Gewandhaus.

Moscheles a compus peste 140 de lucrări, incluzând opt concerte pentru pian (ultimul neterminat), variațiuni, fantezii, sonate și studii pentru pian, precum și câteva lucrări camerale și vocale. Muzica sa, deși uitată pentru o perioadă, a fost redescoperită recent prin înregistrări moderne realizate de interpreți precum Howard Shelley, Piers Lane și Ian Hobson.

Cea mai importantă sursă despre viața lui Moscheles este biografia scrisă de soția sa, Charlotte, apărută în 1872. Alte surse includ corespondența sa cu Mendelssohn, publicată de fiul său Felix, precum și cercetări moderne asupra influenței evreilor în viața muzicală a Europei secolului al XIX-lea.