Herbert Charles Brown, chimist britanic

Herbert Charles Brown (născut la 22 mai 1912, Londra, Anglia – decedat la 19 decembrie 2004, Lafayette, Indiana, SUA) a fost unul dintre cei mai influenți chimiști americani ai secolului XX. Cercetările sale esențiale privind agenții reducători specifici și compușii organoboranici au avut un impact profund atât în chimia academică, cât și în industria chimică. În 1979, munca sa remarcabilă a fost recompensată prin acordarea Premiului Nobel pentru Chimie, pe care l-a împărțit cu chimistul german Georg Wittig.

Mai multe detalii

Photograph by Willy Pragher

Landesarchiv Baden-Württemberg, Fotograf: Willy Pragher

Detalii despre permisiuni

Nutzungsbedingungen

Mai mult

• CC BY 3.0 devezi condițiile
• Fișier:33. Tagung 1983 Chemiker Herbert C. Brown – W134Nr.120809d – Willy Pragher (cropped).jpg
• Creată: 1983
• Încărcată: 7 octombrie 2024

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Herbert_C.Brown#/media/Fișier:33._Tagung_1983_Chemiker_Herbert_C._Brown–W134Nr.120809d–Willy_Pragher(cropped).jpg

Brown s-a născut într-o colonie evreiască din Londra, un popas temporar în călătoria părinților săi din Ucraina spre Statele Unite, unde s-au stabilit în cele din urmă, în Chicago, alături de rude. A obținut licența în 1936 și doctoratul în 1938 la Universitatea din Chicago. Sub îndrumarea lui Hermann Schlesinger, teza sa de doctorat s-a concentrat pe reacția diboranului cu aldehide și cetone – o lucrare care a marcat începutul unei cariere dedicate chimiei organoboranice. (Compușii care conțin bor și hidrogen, precum și derivații lor, sunt cunoscuți sub numele de borani.) Studiile postdoctorale în domeniul clorosulfonării alcanilor au alimentat și interesul său de durată pentru chimia organică fizică.

În 1939, Brown a devenit asistentul de cercetare al profesorului Schlesinger. În contextul celui de-Al Doilea Război Mondial, cercetările laboratorului s-au orientat spre nevoile militare, inclusiv dezvoltarea unor metode eficiente de generare a hidrogenului în condiții de teren pentru Armata SUA. Totuși, cele mai semnificative realizări din acea perioadă au fost descoperirea și producerea la scară largă a borohidruro-boranților, cum ar fi borohidrura de sodiu și hidrura de litiu-aluminiu.

Borohidrura de sodiu este un agent reducător blând, în timp ce hidrura de litiu și aluminiu este una dintre cele mai puternice. Între anii 1939 și 1978, la Universitatea din Chicago, apoi la Universitatea Wayne State și, ulterior, la Universitatea Purdue, Brown s-a concentrat pe dezvoltarea unei game largi de agenți reducători personalizați, adaptați la nevoile precise ale sintezei organice. Această contribuție esențială i-a adus recunoașterea Nobel.

Un moment de cotitură în cariera sa l-a constituit studiul efectuat împreună cu BC Subba Rao privind reacția dintre borohidrura de sodiu și oleatul de etil în prezența clorurii de aluminiu. Pe lângă reducerea grupării esterice, reacția a consumat și hidrogen activ suplimentar. În loc să respingă acest rezultat neașteptat, Brown a propus ipoteza îndrăzneață că legătura dublă din acidul oleic a fost „hidroborată” – adică a reacționat cu un hidroboran. Această observație a dus la descoperirea reacției de hidroborare, care ulterior s-a dovedit a fi o reacție generală aplicabilă legăturilor duble.

La momentul acelei descoperiri (1956), hidroboranii erau aproape necunoscuți și considerați inutili în sinteza organică. Cercetările ulterioare realizate de Brown și echipa sa au demonstrat că acești compuși au un potențial sintetic vast, participând într-o varietate impresionantă de reacții utile.

Această a doua etapă a carierei sale – dedicată chimiei organoboranice și dezvoltării hidroborării – a fost menționată explicit în discursul de acordare a Premiului Nobel.

Brown s-a pensionat oficial cu puțin timp înainte de a primi Nobelul. A publicat mai multe lucrări de referință, printre care Hydroboration (1962) și Organic Syntheses via Boranes (1975).

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Herbert-C-Brown