Gioachino Rossini, compozitor italian

Gioachino Rossini (născut la 29 februarie 1792, în Pesaro, Statele Papale [Italia] – mort la 13 noiembrie 1868, în Passy, lângă Paris, Franța) a fost un compozitor italian faimos pentru operele sale, în special pentru cele comice. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără Bărbierul din Sevilla (1816), Cenușăreasa (1817) și Semiramide (1823). Opera sa dramatică de anvergură William Tell (1829) este considerată una dintre capodoperele sale.

Rossini a fost fiul unui trompetist și al unei cântărețe, crescând într-un mediu artistic și petrecându-și copilăria în teatre. La doar 14 ani a fost admis la Școala Filarmonică din Bologna și, deși era cunoscut ca un student leneș, avea un talent excepțional în muzică. La 15 ani, Rossini stăpânea vioara, cornul și clavecinul, iar la 18 ani a compus prima sa operă serioasă, Demetrio e Polibio, interpretată în 1812.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gioachino_Rossini#/media/Fi%C8%99ier:Composer_Rossini_G_1865_by_Carjat.jpg

De la debutul său cu opera comică La cambiale di matrimonio (1810), Rossini a reușit să surprindă publicul, devenind faimos pentru aranjamentele sale neobișnuite și crescendourile pline de energie. La invitația teatrului La Scala din Milano, Rossini a compus La pietra del paragone (1812), lucrare în care a experimentat cu efectul crescendo, care avea să devină un element distinctiv al stilului său.

Opera Tancredi (1813), în care a reformulat tradițiile operei seria, a reprezentat primul său succes răsunător în Veneția, urmat imediat de un alt triumf, L’Italiana in Algeri. Curând după, faima sa s-a răspândit și la Napoli, unde a fost angajat de Domenico Barbaia, impresarul teatrelor locale, și a început o colaborare cu cântăreața Isabella Colbran, care i-a devenit ulterior soție.

În 1823, Rossini s-a stabilit la Paris, unde a fost primit cu entuziasm. În 1829, a prezentat opera Guillaume Tell, o lucrare plină de noblețe și patriotism, care a răspuns tuturor criticilor și a devenit ultima sa operă compusă pentru teatru. După succesul acesteia, Rossini a decis să nu mai scrie pentru scenă. Motivele tăcerii sale sunt încă dezbătute, dar includ posibila invidie față de succesul contemporanului său, Giacomo Meyerbeer, și dezamăgirea față de primirea rece a unor lucrări în Franța.

După moartea primei sale soții, Colbran, Rossini s-a recăsătorit și a revenit la Paris, unde s-a retras din activitatea muzicală. În această perioadă, a compus lucrări religioase, precum Stabat Mater (1832) și Petite Messe solennelle (1864). Rossini era cunoscut pentru spiritul său acid și umorul său subtil, devenind un personaj popular în cercurile artistice din Paris, unde organiza cine elaborate pentru elita artistică și literară.

În anii 1950, redescoperirea operei sale a stârnit un val de aprecieri, aducându-l în prim-planul scenei muzicale internaționale și asigurându-i un loc de onoare în istoria operei.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Gioachino-Rossini