Gheorghe Balș, inginer român și istoric de artă

Gheorghe Balș (n. 24 aprilie 1868, Adjud, județul Putna – d. 22 septembrie 1934, București) a fost un inginer și istoric de artă de seamă, membru titular al Academiei Române. A avut o contribuție esențială în dezvoltarea infrastructurii moderne din România și în cercetarea arhitecturii vechi românești.
Balș și-a început studiile superioare în Elveția, obținând bacalaureatul la Lausanne și apoi diploma de inginer de la renumita Politehnică din Zürich. În dorința de a înțelege în profunzime influențele externe asupra arhitecturii românești, a întreprins ample călătorii de documentare în Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia și Rusia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Balș#/media/Fișier:Gheorghe_Bals.jpg

Ca inginer, a colaborat cu Anghel Saligny la construcția celebrului pod de la Cernavodă, una dintre cele mai mari realizări inginerești ale vremii. A contribuit, de asemenea, la dezvoltarea portului Constanța și a coordonat numeroase lucrări spitalicești. În parteneriat cu arhitectul Nicolae Ghica-Budești, a fost implicat în proiectarea și construcția Institutului de seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București.
În paralel cu activitatea inginerească, Gheorghe Balș s-a remarcat ca un fin cercetător al artei și arhitecturii românești medievale. Lucrările sale au adus contribuții esențiale la studiul influențelor bizantine, armene și georgiene asupra stilului arhitectural din spațiul românesc. Printre cele mai importante scrieri ale sale se numără:

• Biserica din Filipeștii de Pădure (1908)
• O vizită la câteva biserici din Serbia (1911)
• Histoire de l’art roumain ancien (Paris, 1922, în colaborare)
• Bisericile lui Ștefan cel Mare (1926)
• Bisericile și mănăstirile moldovenești din veacul al XVI-lea (1928)
• Biserica din Lujen (1930)
• Influences arméniennes et géorgiennes sur l’architecture roumaine (1931)
• Despre biserica Prislopului (1932)
• Les monuments byzantins de Roumanie (1932)
• Bisericile și mănăstirile din veacurile XVII și XVIII (1933)
• Contributions à la question des églises supérieures superposées dans le domaine byzantin (1934).

În anul 1918, a fost ales președinte al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), iar în 1923 a devenit membru titular al Academiei Române. Între mai 1928 și mai 1931, a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei, dovedind o activitate susținută în sprijinul culturii și științei românești. Discursul său de recepție, rostit la 9 iunie 1925, a fost dedicat începuturilor arhitecturii moldovenești.

A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, din 1923.