Furt de arbori cu căruța
#Postat de Gianina Buftea on septembrie 18, 2023
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în flagrant patru persoane, în localitățile Ion Creangă și Icușești, care transportau material lemnos cu atelaje hipo sau agricole, fără a avea acte de proveniență cu privire la materialul lemnos transportat. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că materialul lemnos ar fi fost sustras din pădurile amplasate în extravilanul localităților Ion Creangă și Icușești. ”Cantitatea de aproximativ 3 mc material lemnos a fost confiscată de polițiști și predată reprezentanților ocolului silvic competent. În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de furt de arbori”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. Pe timpul desfășurării acțiunilor pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor rutiere, a celor contra patrimoniului și pentru prevenirea infracțiunilor și contravențiilor silvice, polițiștii au aplicat un număr de 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.800 de lei.