Current track

Title

Artist


Exilul românesc parizian la Conferințele Complexului Muzeal național Neamț

#Postat de on februarie 26, 2024

Conferințele CMNN – „Instantanee ale exilului românesc parizian surprinse în arhivele franceze și Radio Europa Liberă (1970-1980)”, la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, joi, 29 februarie 2024, ora 17.00.

Complexul Muzeal Naţional Neamţ reia seria conferinţelor din cadrul proiectului cultural-ştiinţific „Conferinţele CMNN”, care îşi propune să aducă în faţa publicului nemţean excelenţa, pasiunea şi valoarea prin intermediul unor reprezentanți de marcă din varii domenii ale vieţii cultural-ştiinţifice.

Prima conferință a anului 2024 oferă prilejul întâlnirii cu istoria recentă, având ca invitat pe dr. Ana-Maria Cătănuș, cercetător științific II în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului/Academia Română. Istoric și cercetător, Ana-Maria Cătănuș este specializată în istoria contemporană a României și universală, studiind cu precădere istoria regimurilor totalitare în România, Europa de Est și URSS, precum și istoria opoziției anticomuniste. Este organizatoare a unor manifestări științifice de prestigiu. Deține Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (2016).

Tema conferinței pune în valoare rezultatele studiului inițiat în anul 2022 cu ocazia unui stagiu de documentare la Paris, obținut în urma câștigării unei burse de cercetare în cadrul programului „Directeurs d’études associés”, cel mai vechi program de mobilități internaționale, creat în 1975 de Fernand Braudel, al Fondation Maison des Sciences de l’Homme (1963). Cu această ocazie au fost studiate fondul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, aflat în custodia „La Contemporaine”, precum și fonduri dedicate României din Arhivele Diplomatice franceze. Cercetarea a fost continuată în anul 2023 la Budapesta, în arhiva Radio Europa Liberă, păstrată la „Vera and Donald Blinken Open Society Archives” grație câștigării unei burse în cadrul Programului de burse de cercetare Vișegrad”, susțin reprezentanții C.M.N.N..


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *