Current track

Title

Artist


„Mașina Timpului”. Despre umbra lui Mircea la Cozia…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on mai 15, 2024

Motto: „De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită…la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia…” – Mircea cel Bătrân, într-un hrisov din 1388.

Astăzi, vă voi transporta cu „Mașina Timpului” tot într-o zi de mai, dar, firește cu mult timp în urmă, că de aceea am ales această „mașină”…Mai precis, vom merge înapoi în timp în ziua de 17 mai a anului1388, atunci când ne spun cronicile că s-a încheiat zidirea bisericii mari a Mânăstirii Cozia, lăcașul de cult „favorit” al lui Mircea cel Bătrân. Pentru cine nu știe unde se află aceasta, voi spune că, la trei kilometri nord de staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti- Căciulata, pe malul drept al Văii Oltului, la aproximativ douăzeci de kilometri de Râmnicu Vâlcea, se află ansamblul mănăstiresc de la Cozia, care are hramul „Sfânta Treime”. Construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”, Cozia este una dintre cele mai autentice „perle” ale arhitecturii bisericeşti autohtone, fiind o moştenire spirituală şi artistică nepreţuită în istoria poporului român, în cele aproape șase secole și jumătate de la întemeiere, mii de călugări vieţuind aici, iar dintre aceştia s-au remarcat ierarhi ajunşi în funcţii importante, dar şi oameni de cultură remarcabili. Merită menționat și faptul că, la Mănăstirea Cozia, a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot aici a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești (adică autor de imnuri liturgice, pe înțelesul tuturor). Conform unei legende, se spune că la originea construirii mănăstirii se află o „arătare Dumnezeiască” care i s-ar fi dezvăluit voievodului Mircea cel Bătrân (Mircea cel Mare), domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1394 şi 1397-1418, fiu al lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron. Legenda spune că, în timpul unui război condus de Mircea, şi-a stabilit ca sediu temporar al oştirii sale (într-un raion de concentrare, cum am zice azi în termeni militari) un loc de pe Valea Oltului, denumit „al Bivolarilor”. Și se zice că, în timp ce dormea în cortul domnesc instalat pe pajiştea din faţa muntelui, voievodul a avut un vis în care i s-ar fi ivit o „arătare Dumnezeiască”, iar a doua zi, dis de dimineaţă, voievodul a hotărât ridicarea, pe acel loc, a unei mănăstiri. Aşadar, între anii 1387-1388, a avut loc ridicarea mănăstirii, un sprijin important în zidirea acestui lăcaş avându-l Nicodim, duhovnic al domnitorului şi stareţ al mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Pe o inscripţie (pisanie) aflată la Cozia scrie că: „Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Prea Sfintei şi Începătoarei de viaţă troiţe, este zidită în temelie de blagocestivul răposatul Domn Io Mircea Voevod cel Bătrân”. La 17 mai se încheia zidirea, iar la 18 mai 1388, a avut loc slujba de sfinţire a mănăstirii, ţinută chiar de Nicodim, iar ca stareţ a fost desemnat ieromonahul Gavriil, unul dintre ucenicii  sfântului de la Tismana.

Este, de asemenea, de menționat faptul că, iniţial, denumirea lăcaşului era „Mănăstirea Nucet”, de la cuvântul de origine pecenego-cumană „Koz”, care înseamnă nucă, aluzie probabilă la caracterul regiunii respective, care era renumită datorită cultivării nucilor. Ulterior, mănăstirea a primit numele de „Cozia”, după denumire muntelui aflat în vecinătate. Revenind la biserică, aceasta a fost pictată în frescă, între anii 1390-1391. Mai apoi, în anul 1392, Filotei (sau Filos), mare logofăt al Țării Românești în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, un om învățat şi bun cunoscător al limbilor greacă și slavonă, renunță la dregătorie și la cele pământești, luând calea slujirii lui Hristos, călugărindu-se la Mănăstirea Cozia, sub îndrumarea egumenului Gavriil. Aici, Filotei deprinde nevoința și rânduiala slujbelor bisericești, ajungând protopsalt și primul dascăl și caligraf în obștea mănăstirilor Cozia și Cotmeana. Mai apoi, la data de 4 aprilie 1395, Mircea cel Bătrân a înzestrat Mănăstirea Cozia cu două clopote. Între anii 1395 şi 1396, aici, la Cozia, s-a realizat o capodoperă a broderiei liturgice bizantine, călugării de aici ţesând pe mătase, cu fire din argint şi argint aurit, un epitaf de o frumuseţe aparte, cu tema „Plângerea”, reprezentându-l pe Iisus întins pe „piatra ungerii”, alături de Maica Domnului şi Sfântul Ioan Teologul şi de patru îngeri. În limba slavonă, în chenar se află inscripţia ce reproduce troparul din Sâmbăta Mare de la Liturghia Sfântului Vasile. Mai tîrziu în timp, în luna mai a anului 1413, Mihail voievod, fiul lui Mircea cel Bătrân, a dăruit Coziei încă un clopot. Demn de amintit este faptul că monahul Filotei întemeiază, la anul 1415, la Cozia, prima școală de caligrafi și copiști din Ţara Românească, fiind dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului, alături de stareţul Sofronie. Filotei a fost şi autorul unei opere denumite „Pripeale” (sau „Mărimuri”), de fapt o colecție de imnuri de laudă în cinstea marilor sfinți, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. Opera avea să se răspândească, în secolele XV-XVIII, în mai toate Bisericile Ortodoxe din Peninsula Balcanică. Tot în anul 1415, în ziua de 28 martie, printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirii Cozia i s-a dăruit „vama de la Genune” adică administrarea punctului de graniță dintre Transilvania şi Ţara Românească, un punct aflat astăzi pe teritoriul comunei Râu Vadului, sat Câinenii Mici, județul Vâlcea.

Mai apoi, la data de 31 ianuarie 1418, Mircea cel Bătrân a trece la cele veşnice, fiind înmormântat, potrivit dorinţei sale, tocmai aici, la Mănăstirea Cozia. La circa un veac distanță, în anul 1517, Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti între anii 1512-1521, a reparat clădirile şi biserica acestei mănăstiri, înzestrând-o cu icoane şi mai frumoase şi, tot în această perioadă menționată, a fost construit un bazin de apă cu fântână arteziană în mijloc (un  havuz) şi o cişmea. În anul 1520, Gavriil Protul descria mănăstirea, în lucrarea „Viaţa Sfântului Nifon”, în care se spunea că: „Aceia mânăstire avea locuri fără gâlceavă şi alese, de petrecere călugărească, departe de lume şi era plină de toate bunătăţile, cu munţi mari şi cu văi, îngrădită şi ocolită cu un râu mare şi izvoare mari şi munte împrejurul ei. Şi are toată hrana călugărească, pomi şi livezi şi nuci şi alţi pomi roditori, fără număr, vii şi grădini, şi acolo cură apă pucioasă… am văzut cu ochii noştri acel loc şi i-am zis pământul făgăduinţei”. Timpul a trecut mai apoi și, în perioada domniei lui Mihnea al II-lea Turcitul în Ţara Românească, mai exact între anii 1577-1583 şi 1585-1591, s-a reabilitat paraclisul construit lângă biserică, care avea hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (din perioada1688-1714), ansamblul mănăstiresc de la Cozia a fost, din nou, reabilitat, fiind recondiţionate picturile din naosul şi altarul bisericii de către zugravul Preda şi cei trei fii ai săi, iar alţi trei zugravi – Andrei, Constantin şi Gheorghe – au pictat pridvorul. În anul 1657, la 20 iunie, avea loc vizita la Mănăstirea Cozia, a lui Paul de Alep, un important cărturar al acelei vremi, ucenic, arhidiacon şi secretar al Patriarhului Macarie al Antiohiei, cel care descrie astfel aşezarea: „Cozia, este o clădire întărită şi măreaţă, înălţată pe marginea unui râu, dar înconjurată de piscuri înalte şi impunătoare, iar golurile dintre ele erau închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare, căci acest loc binecuvântat se află (ca) într-o covată la marginea Ţării (Româneşti) şi la marginea Ţării Ungureşti, atât la miazănoapte cât la apus, cale de două zile de călătorie. Drumul către această din urmă este prin spatele munţilor de miazăzi; este extrem de greu şi cu neputinţă de străbătut (cu carul) cu boi.”

Tot în această perioadă, dar în anul 1696, Mardarie Cozianul a alcătuit un „Lexicon” slavo-român necesar şcolii mănăstireşti, iar, mai apoi, în anul 1772, şcoala de la Cozia este menţionată de Arhimandritul Ghenadie, care scria că a venit la Cozia „din mică copilărie”, ca să „înveţe şi carte”. Anterior, în anul1710, arhimandritul Ioan de la Hurezi construiește în colțul de nord-est al incintei interioare paraclisul cu hramul Duminica Tuturor Sfinților, cunoscut sub numele de „casele Hurezeanului”. În 1717, imediat după ocuparea Olteniei de austrieci, aceștia au demarat lucrări de fortificare a Mânăstirii Cozia și aceștia au construit două redute, în colțurile de sud și nord ale incintei exterioare și două ziduri masive, unul la nord, de-a lungul râpei, și altul la circa cincizeci de metri de aripa sudică a mânăstirii. Mai apoi, ambele ziduri au fost distruse în timpul războiului turco-austriac din 1788. Tot din perioada stăpânirii austriece în Oltenia datează și cea mai veche reprezentare a așezării monastice de la Cozia: releveul lui Johan Weiss, realizat în 1728-1731. Pe atunci, incinta mânăstirii se întindea până la șoseaua actuală și cuprindea incinta interioară, în centrul căreia era situată Biserica Mare, înconjurată de chilii pe toate cele patru laturi (din care se păstrează astăzi cele de pe laturile de sud, est și nord), curtea exterioară, prevăzută cu două redute de apărare, și incinta bolniței.În anul 1821, pe vremea în care la Cozia era egumen Teodosie Mărgărit Arhimandritul, grecul Alexandru Ipsilanti, liderul revoluționarilor eteriști, s-a refugiat la Cozia după înfrângerile succesive suferite de eteriști. Turcii l-au urmărit, iar ctitoria lui Mircea cel Bătrân a fost asediată și avariată grav, clopotnița fiind devastată, dar turcii nu au furat clopotele, limitându-se la căutarea „tainiței”, adică a acelei încăperi secrete în care erau depozitate valorile mănăstirii în caz de asediu. Nu prea le-a ieșit turcilor trebușoara pentru că egumenul Teodosie avusese grijă să pună la adăpost toate valorile Coziei în casa vămii împărătești de la Lazaret, iar alte paisprezece lăzi cu odoare sfinte au fost date pentru păstrare preotului din Boița. Tot în secolul al XIX-lea, au fost reconstruite chiliile de pe latura vestică a mănăstirii şi au fost reclădite pavilioanele din faţă, însă în anii următori toată această muncă de refacere a ansamblului se părea că a fost în zadar, pentru că au continuat problemele nedorite pentru mănăstire şi în timpul domniilor fraţilor Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Pe la jumătatea secolului respectiv, o mare parte dintre chiliile originale şi clopotniţa au fost demolate. Materialele au fost refolosite pentru îndreptarea terenului şi ridicarea altor clădiri. În 1859, apele Oltului au distrus paraclisul și tot pe atunci au dispărut şi clopotele dăruite de ctitorul Mircea cel Bătrân şi fiul acestuia, Mihail.

Mai apoi, către începutul secolului al XX-lea, lăcaşul mănăstiresc a fost, practic, desfiinţat, devenind pe rând, închisoare (începând cu anul 1880), apoi azil din anul 1893 şi chiar cazarmă, iar, mai apoi, în perioada primei conflagrații mondiale, biserica a fost transformată chiar în grajd pentru cai. De fapt, Mânăstirea Cozia avea să devină o sucursală a Penitenciarului de la Ocnele Mari, fiind transformată în penitenciar între 1879 şi 1894. După ce a fost penitenciar, mânăstirea a găzduit şi elevele de la azilul „Doamna Elena” din Bucureşti. Cruntă perioadă pentru istoria acestui lăcaș! Iar despre desfiinţarea mănăstirii şi transformarea ei în temniţă, scria cu mânie chiar Mihai Eminescu, care, la data de 12 septembrie 1882, scria în ziarul Timpul: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime, cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!”. În anul 1903, arhitectul Petre Antonescu subliniază pentru prima dată importanţa edificiului bisericesc de la Cozia, arătând că acesta „reprezintă tranziţia între stilul bizantin copiat exact la noi după acela al bisericilor greceşti din veacul al XIII-lea (Teotocos din Constantinopol şi Sfinţii Apostoli din Salonic) şi între stilul bizantin împământenit cu totul în ţara românească”. Odată cu venirea trupelor germane și austro-ungare în prima conflagrație mondială, Mănăstirea Cozia a fost devastată, personalul alungat, iar clădirilor li s-a dat o altă destinaţie. Unele au devenit lagăr, spital, iar altele au fost destinate pentru utilităţi militare. Biserica mare, bolniţa şi paraclisul au fost transformate în grajd de cai, în 1917. Protosinghelul Anastasie Popescu, superiorul de atunci al lăcașului, scria într-un raport către Ministerului Culturii, la data de 6 martie 1919: „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat şi au profanat acest sfânt locaş, biserica şi paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le şi lăsându-le într-o completă ruină”.

Mai apoi, începând, practic, cu anul 1928, mănăstirea a intrat, din nou, într-un amplu proces de restaurare, iar în anul 1936, mormântul voievodului Mircea cel Bătr\n a fost acoperit cu o nouă piatră funerară, pe care au fost aşternute cuvintele lui Nicolae Iorga: „Aici odihneşte binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Mircea (…) ctitor al acestui sfânt locaş. A trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418.” Doi ani mai târziu, la 15 mai 1938, piatra de mormânt a fost înlocuită cu o alta, adusă din Bulgaria, pe care scrie: „Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418.” Perioada anilor 1958-1962 a fost una de prefacere a mânăstirii, care a fost restaurată din nou. Cu această ocazie s-au consolidat chiliile și a fost reconstruit și paraclisul lui Ioan de la Hurezi. Lucrările de restaurare au continuat și după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală, iar biserica a fost acoperită cu tablă de aramă, prin strădaniile Episcopiei Râmnicului și ale Arhimandritului Gamaliil Vaida, starețul de atunci al Mânăstirii Cozia. Din punct de vedere strict arhitectural, curtea mănăstirii este delimitată de ziduri groase din piatră, la colţuri aflându-se turnuri de apărare, chiliile aveau în faţă galerii şi pridvoare, iar în faţa bisericii, pe deal, şi de jur-împrejurul mănăstirii, se desfăşoară livezi, vii, imaşuri şi păduri care aparţin călugărilor. Biserica Mănăstirii Cozia are un plan trilobat, fiind realizată din blocuri mari de piatră şi cărămidă, faţadele sculptate fiind inspirate din arhitectura lăcaşurilor de la Ravaniţa şi Krusevaţ din zona Moravia, din Serbia. La intrarea în biserică, se află fresce realizate de artişti sârbi, iar figurile celor doi arhangheli, Gavriil şi Mihail, zugrăviţi în dreapta şi în stânga uşii ce dă spre choră, sunt considerate printre cele mai frumoase picturi din bisericile româneşti. În partea de sud a pronaosului este zugrăvit chipul Sfântului Nicodim de la Tismana, iar în naos este pictat portretul ctitorului Mircea cel Bătrân, dezvăluit în costum de cavaler cruciat, ţinând în mâini macheta Mănăstirii Cozia, avându-l alături pe fiul său, Mihail, care i-a fost, începând cu anul 1408, asociat la domnie.

Despre umbra lui Mircea la Cozia...

Despre umbra lui Mircea la Cozia…

În pronaosul Mănăstirii Cozia, se află mormintele voievodului Mircea şi al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei, ucis la Câmpia Turzii, la 9 august 1601. Pe latura estică a mănăstirii, a fost amenajat un muzeu, în care sunt expuse monede, tipărituri vechi, obiecte şi podoabe de cult, remarcându-se „Evanghelia lui Varlaam” din anul 1644 şi „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei, din anul 1673. Peste drum de Mănăstirea Cozia se află bolniţa, închinată Sfinţilor Apostoli, clădire care a fost zidită între anii 1542-1543 de către voievodul Petru de la Argeş, numit şi Radu Paisie, interesant fiind că pictura originală se păstrează până astăzi. În perioada 1880-1920, în perioada în care biserica mănăstirii a fost grajd iar ansamblul mănăstiresc a fost temniţă, azil sau cazarmă, obştea mănăstirii a locuit în jurul acestei biserici, tot aici fiind săvârşite şi sfintele slujbe.

Despre umbra lui Mircea la Cozia...

Despre umbra lui Mircea la Cozia…

Supranumită „giuvaerul secolului al XVI-lea de la Cozia”, bolnița Sf. Apostoli impresionează prin silueta sa aparte, cu pereți înalți și proporții foarte reduse. Zidită din piatră și cărămidă, bolnița are un plan treflat, cu pridvor închis cu arcade care se sprijină pe ziduri groase, și nu pe coloane, ca la Biserica Sf. Treime. Pronaosul lipsește, din pridvor intrându-se direct în naos. La exterior, se remarcă cornișa formată din mai multe rânduri de cărămizi dispuse în zigzag (dinți de fierăstrău), separate între ele prin linii de cărămizi orizontale. Turla octogonală, zveltă, se ridică pe un tambur pătrat.

Despre umbra lui Mircea la Cozia...

Despre umbra lui Mircea la Cozia…

În „Cerdacul lui Mircea”, aflat în corpul estic de chilii, dinspre râul Olt, Grigore Alexandrescu a scris în vara anului 1842 cunoscuta poezie „Umbra lui Mircea la Cozia”, una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română. Pe latura de nord a incintei, sub foișorul chiliilor, se află o fântână care a fost construită pentru a servi nevoilor curente ale mânăstirii, aflându-se aproape de vechea bucătărie. Această fântână, datată în 1517, se numește „Fântâna lui Neagoe Basarab”, după numele domnitorului în timpul căreia a fost construită. În curtea mânăstirii mai există o fântână, situată în lateralul Bisericii Mari. Fântână cu bazin de piatră de formă octogonală, având la mijloc o cruce de piatră cu inscripție, este o lucrare tipică epocii lui Neagoe Basarab și poartă numele de „fială”, „baptizer” sau „izvor”. Inițial, în interiorul bazinului acestui baptisteriu existau patru capete sculptate în piatră, din ale căror guri curgea apă, în prezent păstrându-se doar unul. În conștiința populară, s-a împământenit credința că dacă cineva își pune o dorință și aruncă un bănuț în fântână, dorința îi va fi îndeplinită.

Despre umbra lui Mircea la Cozia...

Despre umbra lui Mircea la Cozia…

Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și ne revedem și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

 

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Marin Pretorian, „Mănăstiri și Schituri din Mitropolia Olteniei”. Ed. Sfintei Mitropolii a Olteniei, 1942

https://cozia.arhiepiscopiaramnicului.ro/prezentarea-manastirii/manastirea-cozia-spiritualitate-istorie-si-cultura

http://www.monumenteoltenia.ro/manastirea-cozia/

https://www.ziarulmetropolis.ro/630-de-ani-de-la-sfintirea-manastirii-cozia-minune-a-evului-mediu-romanesc/

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/calatorii/manastirea-cozia-minune-a-evului-mediu-romanesc-fosta-necropola-domneasca-scoala-azil-temnita-si-cazarma-id6806.html

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/bolnita-cozia-67960.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/manastirea-cozia-unicul-loc-in-care-putem-vedea-chipul-lui-mircea-cel-batran/

https://www.scribd.com/doc/210831238/M%C4%83n%C4%83stirea-Cozia

http://www.gazetavalceana.ro/2018/01/27/istoria-judetului-valcea-cand-a-fost-zidita-cozia-veche-si-cu-ce-scop/

https://radioromaniacultural.ro/manastirea-cozia-minune-a-evului-mediu-romanesc-fosta-necropola-domneasca-scoala-azil-temnita-si-cazarma/

https://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/cozia-manastirea-transformata-in-grajd-si-puscarie-68789.html

https://historia.ro/sectiune/general/biserica-din-cozia-a-fost-minunea-evului-mediu-582327.html

https://bcub.ro/lib2life/Istoria%20literaturii%20romane_vol%201_Cartojan%20Nicolae_Bucuresti_1940.pdf

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *