Current track

Title

Artist


„Mașina Timpului”. Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on aprilie 3, 2024

Motto: „Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă“- dr. Ioan Rațiu

Am să-ncep excursia de azi prin a reitera cele spuse și săptămâna precedentă. Cred că v-am obișnuit să rememorăm împreună aici, la „Mașina Timpului”, crâmpeie de istorie care au reprezentat pași importanții în devenirea și definirea nației în arealul de trăire românesc. Spun „pe unii” pentru că, pe lângă majoritatea unor reacții pozitive la subiectele pe care vi le propun, mai există și diverse persoane care interpretează în fel și chip subiectele pe care vi le propun, dar și modalitatea în care vi le prezint…Am mai spus-o de câteva ori: cui nu-i place ce anume vede prin materialele scrise propuse de mine este liber să navigheze pe vasta nemărginire a internetului până găsește ceea ce-i place sau ceea ce-i satisface apetența pentru subiectele pe care și le dorește! Astăzi, vă propun un scurt popas temporal la începutul lunii aprilie a anului marii răscoale din Apuseni din anul 1784. Nu am să fac vreo referire la desfășurarea răscoalei, ci la câteva cauze care au generat-o precum și câteva demersuri „înaintemergătoare” acesteia. Cine dorește să adâncească informațiile pe această temă are la dispoziție câteva dintre sursele inserate la finalul rândurilor de azi.Cum spuneam, astăzi îmi doresc să ne „transportăm” pentru câteva rânduri în atmosfera timpului de final de secol al XVIII-lea, în preajma răscoalei celei mari a moților din Apuseni, răscoală pe care o cunoaștem sub numele de „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”.

De fapt, vă propun să ne amintim despre faptul că, la data de 1 aprilie 1784, a avut loc audienţa lui Horea la împăratul austriac Iosif al II-lea, audiență în cadrul căreia acesta îi prezintă, din nou, împăratului situaţia ţărănimii române din Transilvania și neputința acesteia de a mai rezista în fața jugului de nesuportat. După cum știți din istorie, în ciuda demersurilor întreprinse de Horea, autorităţile locale din Transilvania au refuzat cu obstinație să dea satisfacţie revendicărilor ţărăneşti și să le facă viața mai suportabilă. Ca urmare, în anul 1784, începând cu ziua de 24 octombrie, odată cu chemarea de la Brad a lui Crișan, în numele lui Horea, și până în ziua de 7 decembrie, când oastea țărănimii a fost învinsă la Mihăileni de trupele imperiale, o răscoală pornită din mediul românesc a cuprins iobăgimea din Munții Apuseni și până în Maramureș, Sălaj și Sătmar, răscoală condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Tensiunile care au condus la izbucnirea acestui adevărat război țărănesc împotriva conservatorismului feudal din Transilvania s-au acumulat treptat, „pas cu pas”, întreg procesul acesta fiind favorizat de Curtea Imperială de la Viena, în special în timpul mandatului de împărat al lui Iosif al II-lea, care, în încercarea sa de a impune reforme politice și sociale în această parte de imperiu, s-a lovit de rezistența încăpățânată a nobilimii maghiare, da și a „colonilor” de origine germană, categorii deloc dispuse să renunțe la privilegiile pe care și le arogau. Trebuie, totuși, amintit faptul că, autoritarismul centralist imperial vedea în atitudinea conservatoare a claselor privilegiate din Transilvania o piedică în calea construcției unui imperiu al bunăstării (așa cum era acest imperiu imaginat în teoriile „iosefiniste”) pentru că opoziția lor era îndreptată inclusiv împotriva emancipării țărănești (care ar fi ridicat implicit românii majoritari pe un plan social din care puteau spera la construcția unui viitor prosper), care ar fi avut ca rezultat lărgirea bazei de venituri pentru imperiu. Același principiu vechi de când lumea (sau de când sunt banii) pe care-l rostesc, de regulă, anglo-saxonii: „Follow the money”!

Fără să încerc a ridica vreo statuie virtuală cuiva, trebuie amintit că, în timpul domniei împărătesei Maria Tereza, s-au introdus Codurile Penal și Civil Tereziene și s-a desființat tortura ca practică de anchetă (mai târziu a fost abolită și pedeapsa cu moartea). În același context temporal și reformist s-au încurajat, prin reforme economice, activități industriale manufacturiere și mineritul și, foarte important pentru români, prin reorganizarea granițelor imperiului în Transilvania, s-au creat și detașamente grănicerești românești. Înrolarea într-un detașament grăniceresc îi oferea unui iobag român posibilitatea de a deveni liber, de a obține un lot de pământ și un minim nivel de educație. De asemenea, cel mai important pentru români, în special pentru noile pături în formare care reușeau să se desprindă (prin înrolarea ca grăniceri sau prin dobândirea unei meserii) de statutul de iobag, au fost reformele tereziene și iosefine ale educației. Astfel, prin „Ratio Educationis (1777) și „Norma Regia” (1781), s-a creat sistemul de educație elementară gratuită și obligatorie, iar românii care au început să beneficieze de educație aveau să alimenteze în curând pătura intelectuală care a contribuit ulterior la formarea conștiinței naționale.

În mentalul colectiv românesc din acei ani funcționa destul de pregnant și împământenit așa zisul mit al „bunului împărat”, cel care era „tătucul” bun și care avea grijă de toți supușii săi. Firește că era doar un mit și multă propagandă, pentru că nu este nimic nou sub soare! Practic, acest mit al „bunului împărat” se naşte dintr-un fond pre-existent la nivelul conştiinţei societăţii tradiţionale româneşti, societate ataşată unei maniere specifice de percepţie şi valorizare a puterii lumești văzută ca o veritabilă instanţă supremă, iar stăpânul (adică împăratul) reprezenta pentru această societate „mandatarul” puterii lui Dumnezeu pe acest pământ. Cum aminteam anterior, peste acest fond se suprapunea, firește, propaganda oficială a Curţii vieneze, demers care urmărea acelaşi lucru, adică să obţină ascultarea şi încrederea supuşilor, în vederea păstrării „păcii şi liniştii” în imperiu. Pentru binele și îndestulătoarele resurse ale claselor dominante! De asemenea, trebuie spus că, prin diverse metode subtil implementate (pe principiul picăturii chinezești), se urmărea configurarea constantă, Ia nivelul conştiinţei popoarelor din imperiu, a unor sentimente pro-dinastice, care, în timp, prin cultivarea continuă, să se transforme într-un autentic „patriotism dinastic”. Ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat…Dacă este să ne raportăm la aspectul psihologic, mitul acesta a fost posibil mai ales pentru că membrii unei societăţi tradiţionale îşi desfăşoară activitatea într-un climat de aşteptare şi încordare, de teamă, căutând să-şi găsească un protector împotriva universului ostil (fie acest univers fiind reprezentat de natură ori de sistemul social), protector care, de regulă, este găsit în obştea sătească, în stăpânul pe al cărui domeniu lucrează, ori în persoana suveranului, văzut ca o veritabilă instanță supremă. Firește că o astfel de societate tradiţională, o civilizaţie pur ţărănească, rustică, întâlnim şi în Ardealul secolului al XVIII-lea, o societate care, în condiţiile de atunci, era permanent în căutarea unui „apărător” şi a unui „salvator legitim” care să-i ofere soluţia, ieşirea din mizeria social-politică în care se zbătea. În acest context, acestui orizont de aşteptare i-a corespuns credinţa românilor ardeleni în împăratul austriac, acesta fiind asociat cu „simbolul luminii” care venea de la Curtea vieneză, acesta fiind cel care a reuşit să restaureze o „ordine dereglată”, dar şi cel chemat să rezolve un deziderat de amploare, şi cel care face să dea înapoi „forţele răului” perceput de societate.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

 Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

 

În acest context al acestui mit despre care amintim aici, audienţele lui Horea la împăratul austriac au alimentat şi mai mult speranţa iobăgimii române într-o modificare în bine a condiţiei sale sociale. În cursul ultimei audienţe întreprinse de Horea la împărat, la data de 1 aprilie 1784, acesta, conform legendei vehiculate de Horea la întoarcerea sa în mijlocul ţărănimii, ar fi îndemnat la răscoală prin cuvintele: „tut ihr das” (adică „faceţi voi aceasta”). Aceluiași împărat i se atribuie aceste cuvinte şi în scrisoarea mult mai târzie a unui nemeș (nobil) ungur din Ribiţa (datată la18 aprilie 1830), care spunea că ar fi primit informaţia aceasta de la căpitanul Sodler, prezent la respectiva audienţă la împărat. Persoana „bunului împărat” a fost mereu invocată de ţărănime în anul1784, în multe situaţii alături de cea a mamei sale, împărăteasa Maria Tereza. Astfel, la Vulpeni, la data de 4 noiembrie, ţăranii distrug 38 de case de nobili şi orăşeni, cu strigăte de „vivat Maria Tereza„, iar pentru mobilizarea participanţilor la răscoală, Horea le-a prezentat o diplomă cu semnătura împăratului şi o cruce aurită cu fizionomia lui Iosif al II-lea în medalion.Trebuie spus că, indiferent de adevărul istoric, persoana împăratului funcţionează cu un adevărat rol de catalizator al acţiunilor ţărăneşti din 1784 şi a cristalizat în mentalitatea ţărănimii răsculate ideea că împăratul aprobă şi sprijină tacit răscoala ţăranilor. Jugul era mult prea aspru pentru iobăgime. Astfel, numărul zilelor de muncă ale iobagilor ajunsese la patru zile pe săptămână cu braţele, trei cu animalele şi două pentru jeleri. Asupra ţăranilor apăsau şi o serie de multiple dări: zeciuiala din produsele agricole şi animale, plocoanele, cărăuşiile, cazarea funcţionarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor și multe altele. Nobilimea deţinea monopolul vânatului, morăritului şi pescuitului, cotropise și luase cu japca păduri, păşuni şi multe terenuri agricole ceea ce îi nemulţumea pe ţărani care nu mai aveau „loc de întors” și erau „cu spatele la zid”. Au mai fost supuşi, de asemenea, unor obligaţii privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului şi al minereului, ca şi la plata unor impozite care de care mai fanteziste și mai dure. Deşi împărăteasa Maria Tereza a emis decretul de toleranţă pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania şi le-a permis numirea unui episcop ortodox, măsurile respective nu au avut efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe vremea când era asociat la tron mamei sale, în anul 1773. În timpul călătoriei, acesta a adunat un număr impresionant de petiţii, cam 19.000, la fel întâmplându-se şi cu prilejul celei de-a doua călătorii, cea din anul 1783. În acest context, este destul de clar că știa, cel puțin în linii mari, care era traiul de izbeliște al iobăgimii române din Ardeal. În vara anului 1784, s-a dispus de către același împărat Iosif al II-lea o conscripţie militară, în cadrul regimentelor de graniţă care funcționau pe atunci în Transilvania. Condițiile pentru cei care se înrolau erau deosebit de avantajoase (cu tot spectrul participării la vreun conflict armat și a consecințelor posibile în a muri sau a rămâne schilod). Astfel, cei înrolaţi urmau să primească arme şi să nu mai facă slujbe iobăgeşti, iar pământurile şi casele pe care le aveau în folosinţă vor deveni ale lor, în deplină proprietate. Aceste condiții s-au răspândit ca fulgerul prin țărănimea ardeleană, iar numărul celor care doreau să se înscrie a depăşit cu mult aşteptările autorităţilor împărătești austriece. Drept urmare, respectiva conscripţie a fost anulată de către guvernatorul transilvan Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care îşi simţeau ameninţate privilegiile de clasă, fapt care i-a nemulţumit şi mai mult pe ţărani.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Ca urmare a înrăutăţirii soartei iobagilor români din arealul Munţilor Apuseni, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a rezultat o adevărată avalanşă de petiţii din partea satelor moţeşti către autorităţile tezaurariatului, comitatului şi guvernului transilvan. Prin acestea, atât localităţile de mineri din jurul Abrudului, cât şi cele aşezate pe „Domeniul de Sus”: Câmpeni, Râu Mare (Albac), Râu Mic (Vidra), Musca, Bistra etc, au cerut cu insistentă uşurarea „robotelor” şi respectarea vechilor drepturi ale moţilor cu privire la păşunat, exploatarea pădurilor, crâşmăritul şi libera circulaţie a produselor meşteşugăreşti prin ţară, cu ajutorul cărora îşi puteau agonisi cele necesare traiului. Între anii 1747-1779, au fost înregistrate peste 15 petiţii şi numeroase deplasări ale delegaţilor satelor din munţi la autorităţile imperiale. Din păcate pentru cele ce aveau să urmeze, toate aceste demersuri paşnice și legale ale moţilor au rămas fără rezultate, astfel încât moţilor nu le-au mai rămas alte mijloace de a obţine uşurarea sarcinilor lor decât să se adreseze instanţei supreme, împăratului de la Viena, adică „bunului împărat”…Ca urmare, pentru aceste acţiuni era necesară o asociere a satelor din Munţii Apuseni în vederea alegerii delegaţilor ce urmau să le reprezinte doleanţele şi susţinerea materială colectivă a acestora pe timpul deplasării la Viena. Aşa a început veritabilul periplu a lui Horea şi Cloşca, însoţiţi de alţi delegaţi, la Viena, între anii 1779 şi 1784. Mai exact, iobagul Nicola Vasile Ursu (zis Horea) de pe moșia lui Igantius Born, de ocupație lemnar și miner, a fost unul dintre cei mai cunoscuți petiționari pentru drepturile țăranilor români dependenți (iobagi) din Transilvania, în buna tradiție a petițiilor lăsată de Inochentie Micu – Klein. Principalele doleanțe din petițiile purtate de Horea și de Cloșca către Curtea Imperială, redactate în numele locuitorilor din Țara Moților, se refereau la cerințe cum ar fi: ușurarea obligațiilor de muncă, respectarea vechilor drepturi ale moților cu privire la pășunat, exploatarea pădurilor, crâșmăritul și libera circulație a produselor meșteșugărești prin țară, cu ajutorul cărora își puteau procura cele necesare traiului și așa mai departe. În general, istoriografia românească a consemnat și vehiculat în diverse izvoare mai demult doar trei călătorii ale lui Horea la Viena, dar, în realitate, ele au fost, de fapt, patru. Aceasta informaţie a reieșit destul de clar din depoziţia făcută de Cloşca în fata comisiei de anchetă din luna februarie 1785 de la Alba Iulia: „Dânşii au fost în trei rânduri la Viena. Întâia dată (1779) Horea, Cloşca, Dumitru Todea Bută şi un alt locuitor din comuna Râu Mare cu numele de Gavrilă. În călătoria a doua (1780) au fost Horea, Cloşca, Cristea Nicola şi Gavrilă Onu din comuna Râu Mare. Iar în călătoria a treia (1782) au fost la Viena Horea, Cloşca, Simion, vărul lui Dumitru Todea din Râu Mare şi Popa Dumitru din Certeju (sat în componenta orasului Câmpeni). Horea, a mai spus Cloşca, a mai fost încă o dată, pentru a patra oara, la Viena, şi anume în postul Crăciunului din 1783 şi de astă dată s-a întors acasă numai târziu, pe la Paşti (1784). Dar cine a fost de asta dată cu Horea la Viena el nu ştia. „Banii pentru călătorie i-au primit întotdeauna de la comunele pe care le-au reprezentat. El, Cloşca, a primit 20 de florini din partea comunelor Bucium, Abrud şi Cărpeniș. Cât au primit ceilalţi el nu ştie.Călătoria până la Viena au făcut-o întotdeauna pe jos şi fiecare călătorie tinea câte patru săptămâni la dus şi alte patru la întors şi pe lângă acelea mai trebuia să aştepte la Viena câte patru săptămâni şi chiar mai multe”.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Petiţiile despre care amintim le-au întocmit în două rânduri nobilul Samuel Marti din Abrud iar a treia oară Ştefan Francisc Enedy din Viena, cel „care a fost cu dânşii în audienţă la împăratul”. Petiţiile respective au fost redactate în limba latină. Prima dată, Horea a fost în audienţă chiar la împărăteasa Maria Tereza şi de celelalte trei ori la împăratul Iosif al II-lea. În cea de-a patra călătorie, Horea a fost însoţit de o numeroasă delegaţie pe care raportul Curţii Imperiale nu o precizează. Poate pentru că nu-i interesa acest aspect. Ultima audienţă la împăratul Iosif al II-lea a avut loc la data de 1 aprilie 1784, Horea depunând o petiţie în numele comunelor Râu Mare, Vidra, Câmpeni, Bistra, Musca, Baia de Arieş Bucium, Abrud şi Cărpiniş. În petiţia respectivă despre care vorbim azi, se preciza că, deși s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, ei, oameni cinstiți și loiali împăratului, n-au obţinut nici o uşurare a soartei lor, ba mai mult, din cauza asupririi funcţionarilor domeniului şi comitatului, oamenii abia mai pot rămâne pe la casele lor, unii au fost bătuţi şi închişi, iar alții au murit în închisoare. Au fost câteva urmări ale respectivei audiențe a lui Horea la Viena, Astfel, în 13 aprilie 1784, împăratul Iosif al II-lea a adresat guvernului Transilvaniei somaţia de a-i apăra pe locuitorii comunelor „suplicante” şi pe delegaţii lor contra tuturor persecuţiilor ilegale, până atunci când se va termina investigaţia ordonată de la Curte, iar cei închişi să fie numaidecât eliberaţi. În acest context, este destul de semnificativ faptul că pe Horea comisia de anchetă a răscoalei ce a urmat, comisie condusă de contele Anton Jankovits, nu l-a chestionat nimic în legătură cu audienţele pe care le-a avut la împăratul Iosif al II-lea. Cel puţin în procesul anchetei, aceste aspecte nu au fost consemnate în scris. Iar împăratul nu trebuia amestecat în problema răscoalei de la 1784…Nu ar fi fost bine…Pe de altă parte, este foarte probabil că împăratul nu i-a dat „mână liberă” lui Horea, să-şi facă singur dreptate. Mai mult ca sigur este că l-a sfătuit doar să plece acasă şi să aştepte în linişte rezultatul investigaţiei ordonate de el. Totuși, călătoriile şi audienţele, precum şi petiţiile depuse de Horea şi Cloşca, împreună cu delegaţii din satele din Munţii Apuseni, au reprezentat un capitol important al luptei moţilor pentru libertatea iobagilor români din Transilvania. Lupta lor dusă pe linia paşnică a petiţiilor n-a dat rezultate şi atunci au ales ultima cale, răscoala.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Este firească întrebarea despre cum a fost posibil ca un iobag (fie acesta și inteligent și suficient de educat să facă față unor misiuni petiționare complexe, într-o atmosferă tensionată cum era aceea a conflictului mocnit dintre Curtea Imperială și reprezentanții națiunilor privilegiate din Transilvania) să ajungă să fie primit în audiență la Curtea imperială austriacă, iar doleanțele prezentate să-i fie ascultate și să provoace cel puțin o luare de poziție din partea împăratului austriac? Trebuie spus și că una dintre ipoteze (relativ inedită și cu niște „substanță”) este aceea că Nicola Ursu zis Horea ar fi fost un instrument al lojii masonice transilvane „Kreuzbrudershaft” (Frăția de Cruce) înființată la Viena de către Igantius Born, proprietarul minelor în care lucra iobagul Horea. Pe de altă parte, unii spun și că acest Igantius Born ar fi fost cel care l-ar fi inițiat în tainele francmasoneriei pe Horea, într-una din călătoriile sale la Viena. Ipoteza ar putea părea plauzibilă în contextul în care masoneria putea juca un rol important (prin rețeaua de relații pe care i-a pus-o la dispoziție lui Horea) în apropierea sa de curtea lui Iosif al II-lea, mijlocind astfel, în același timp, împăratului să dispună de un instrument prin care să-și extindă influența printre românii din arealul Apusenilor, comunități situate într-o zonă importantă din punct de vedere economic (mineritul dfiind la mare preț în imperiu la acel moment), la egală distanță de „cetățile conservatorismului” nobiliar din acel moment: Deva, Alba Iulia, Cluj, Oradea și Arad.Firește, această ipoteză vehiculată fără dovezi concrete ar presupune, implicit, că Iosif al II-lea să fi fost și el mason sau, cel puțin, un admirator al mișcărilor de sorginte masonică. Un argument plauzibil în acest sens ar fi faptul că revoluționarul francez Jacques Pierre Brissot, (mason confirmat), i-ar fi reproșat în scrisorile sale („frățești”) pe care le-a adresat lui Iosif al II-lea că nu s-a comportat loial și că l-a abandonat pe Horea în timpul anchetei, deși mișcarea pe care a condus-o a fost îndreptățită. Adevărul este că „iosefinismul” s-a clădit într-o perioadă de emulație masonică în capitala imperială. Era, de fapt, o perioadă în care Mozart însuși aderase la masonerie și impregnase discursul muzical și atmosfera operelor „Flautul Fermecat” și „Nunta lui Figaro” cu simboluri și credințe masonice, așa cum se vede din corespondența cu Joseph Haydn (și acesta fiind mason).

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

 Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Dar, pe de altă parte, Iosif al II-lea, după afirmațiile scrise ale lui Martin Rady, „nu era mason și privea ritualurile francmasonice ca fiind lipsite de sens”. Se pare că preocuparea sa era ca lojile masonice să nu fie „nuclee de răzmeriță” și, prin urmare, ar fi dispus ca liste cu toți membrii acestor „cluburi” să fie depuse la birourile poliției imperiale, care le urmărea activitatea. De asemenea, Iosif al II-lea a dispus centralizarea lojilor deschise în Viena, așa că din cele treisprezece existente la un moment dat au rămas doar trei (în Boemia, Ungaria și Transilvania), care au fost subordonate Marii Loje a Vienei, pentru a fi mai ușor de monitorizat. Pe principiul „Befehl ist befehl!” (adică „ordinu-i ordin!”). Totodată, merită menționat și faptul că bunăvoința împăratului față de Horea nu poate fi negată și nici trecută cu vederea. Este cunoscut faptul că anchetatorii imperiali (cu precădere contele Anton Iankovits, împuternicitul imperial în persoană) nu au cercetat în ancheta penală pista către care indicau mai multe informații vehiculate colateral anchetei, privind posibila încurajare primită de capii răscoalei de la împăratul Iosif al II-lea însuși pentru a-și găsi singuri dreptatea. Se pare că lui Nicola Ursu (zis Horea) i s-a respectat dreptul la tăcere, iar acesta s-a încăpățânat să tacă pe timpul anchetei.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Istoria ne spune că a fost nevoie de o răscoală pentru ca Iosif al II-lea să încerce din nou să impună în Transilvania măcar o parte din setul de reforme pe care reușise să-l impună în Moravia, de exemplu, acolo unde desființarea iobăgiei clarifcase multe dintre energiile negative din societate și începea să stimuleze tot mai mult economia, atât în zona meșteșugurilor, cât și în agricultură. Tot istoria ne mai spune că nu i-au reușit a fi duse la bun sfârșit intențiile de reformă veritabilă, nici în Ardeal și nici în Ungaria, iar după moartea sa, împăratul Leopold al II-lea, care i-a succedat (decedat și el prea repede), respectiv Francisc al II-lea, următorul succesor, au făcut concesii (prea) mari nobilimii maghiare pentru a stabiliza imperiul în partea sa estică. Drept urmare, edictul iosefin de desființare a iobăgiei a fost transpus în practică în Transilvania de-abia în iunie 1848. Mulți au întrebat și s-au întrebat dacă l-a folosit Iosif al II-lea pe Nicola Vasile Ursu (zis Horea) ca pe un pion de atac împotriva conservatorismului nobiliar maghiar din Transilvania? Este posibil să fi fost așa, la fel cum răspunsul poate fi și negativ, dar, după toate analizele pe subiect, nu poate fi negat un oarecare „parteneriat” între împăratul austriac și iobagul (devenit apoi martir) din Apuseni, „înțelegere” în care Horea și-a respectat ad literam partea sa de înțelegere.

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”...

Demersuri pașnice înainte de „lancea lui Horea”…

Este posibil ca și Iosif al II-lea, atât cât i-a permis poziția, vremurile tulburi și presiunea nobilimii maghiare, să-și fi respectat și el partea sa de înțelegere. Că au murit oameni nevinovați în tulburările vremii asta-i altă gâscă-n altă traistă!  În ultimă instanță ceea ce contează cel mai mult, a fost că, începând cu răscoala care „a aprins” Țara Moților la sfârșit de secol al XVIII-lea, românii nu și-au mai acceptat resemnați soarta de „națiune tolerată”. Vă mulțumesc pentru răbdarea avută de a ajunge la finalul acestor rânduri și ne revedem și săptămâna viitoare cu o nouă „excursie” cu „Mașina Timpului”!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

 

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Prodan, David – „Răscoala lui Horea”, volumul I şi II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979

Densuşianu, Nicolae. „Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria : Scrisă pe baza documentelor oficiale : 1784-1785” / Nicolae Densuşianu. – București : Tipografia „Românul”, Carol Göbl, 1884

Nicolae Josan, „Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918”, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001

Şterca Şuluţiu, Alexandru, „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului” / Alexandru Şterca Şuluţiu; ediţie, studiu introductiv şi note de Nicolae Edroiu. – București : Viitorul Românesc, 1995

Petre Din, „Mitul bunului împărat în Transilvania sub Iosif al II-lea”, http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/foto-in-numele-taranilor-oropsiti-din-muntii-1597309.html

http://www.dacoromania-alba.ro/nr02/calatoriile.htm

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A2710/pdf

https://www.stelian-tanase.ro/horea-iosif-al-doilea-si-masonii/

https://www1.agerpres.ro/social/2015/02/28/reportaj-controversele-persista-la-230-de-ani-de-la-martiriul-lui-horea-closca-si-crisan-12-15-28

https://www.contributors.ro/l-a-folosit-iosif-al-ii-lea-pe-horea-ca-pe-un-pion-impotriva-conservatorismului-nobiliar-maghiar-din-transilvania/

https://alba24.ro/foto-video-portretul-lui-horea-un-tablou-realizat-in-secolul-xviii-este-exponatul-lunii-februarie-la-muzeul-unirii-164350.html

https://historia.ro/sectiune/general/un-tablou-unicat-al-lui-horea-descoperit-la-2236619.html

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/horea-taranul-ramas-in-istorie-drept-imparat-148495.html

https://historia.ro/sectiune/actualitate/rascoala-din-1784-condusa-de-horea-closca-si-2343497.html

https://www.rador.ro/2015/11/02/documentar-rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-o-revolta-taraneasca-relatata-de-marile-ziare-ale-europei/

https://alba24.ro/ultimele-zile-ale-lui-horea-closca-si-crisan-prezentate-in-cateva-scrisori-din-secolul-xviii-cum-este-descrisa-executia-lor-77563.html

https://istorie-edu.ro/istoria-romanilor/03-rascoala-lui-horea.html


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *