24 aprilie 1870 – S-a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta din Cotroceni
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 24, 2025
Capela Sfânta Elisabeta a fost ctitorită de regina Elisabeta, care a pus piatra de temelie în ziua de 24 aprilie 1870, în incinta Azilului de copii orfani Elena Doamna. Azilul fusese înființat de Elena Cuza, în baza unui document semnat de soțul său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 18 iulie 1862.
În anul 1870, tânăra principesă Elisabeta, soția principelui Carol I, a fost profund impresionată de fetițele găzduite în orfelinat. Din dorința de a le oferi un spațiu de rugăciune, i-a scris premierului Dimitrie Ghica, anunțând donația a 12.000 de galbeni pentru construirea unei capele dedicate elevelor. Piatra de temelie a fost pusă oficial în ziua de 24 aprilie 1870, iar sfințirea capelei a avut loc în 1875.

Proiectul arhitectural al capelei, cu plan pătrat și turlă amplasată deasupra naosului, a fost realizat de arhitecții Carol Benesch și Hoffman, cei care proiectaseră și azilul. Stilul este unul eclectic, îmbinând neoclasicismul cu influențe bizantine și romantice, iar unele elemente arhitecturale au fost inspirate de Bazilica Sfântul Petru din Vatican.
Catapeteasma și stranele au fost sculptate de renumitul artist Karl Storck, iar pictura interioară, executată în tehnici de ulei și tempera, îi aparține lui Gheorghe Tattarescu, unul dintre cei mai importanți pictori români ai epocii.
Capela a adăpostit, de asemenea, mormintele soților Davila, două figuri marcante ale medicinei și asistenței sociale din România.
Din păcate, în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2003, în timpul lucrărilor de restaurare începute în 1999, un incendiu a devastat interiorul capelei: picturile murale au fost distruse, acoperișul s-a prăbușit, iar materialele depozitate în interior au fost pierdute.
Reconstrucția a fost preluată de Oficiul Național al Monumentelor Istorice, iar pe 7 aprilie 2004 a avut loc sfințirea noii turle a capelei.
Astăzi, Capela Sfânta Elisabeta se află în curtea interioară a Facultății de Psihologie și Științele Educației din București, în apropierea Palatului Cotroceni. Începând cu data de 23 februarie 2010, capela funcționează ca paraclis universitar, deservind comunitatea studențească din căminele Leu și Panduri.
În apropiere, se află și Monumentul Anei Davila, un omagiu adus implicării acesteia în viața socială și în sprijinirea azilului.
Monument istoric
Capela Sfânta Elisabeta este inclusă în Lista Monumentelor Istorice 2010 pentru Municipiul București, sub codul LMI B-II-m-A-19323.