Current track

Title

Artist


Brașov: Șarlatan depistat de polițiști după ce s-a abonat la servicii de telefonie cu buletinul altei persoane

#Postat de on noiembrie 29, 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov –Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu o persoană bănuită în stare de reținere,  sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de înșelăciune în formă continuată și “fals informatic în formă continuată”.

Poliția Municipiului Brașov – Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de “înșelăciune în formă continuată” și “fals informatic în formă continuată”, după ce identitatea unei persoane vătămate ar fi fost folosită de către o altă persoană, pentru a încheia contracte și pentru a achiziționa bunuri de la o companie de telefonie mobilă.

Foto google

În cauză, polițiștii au întreprins cercetări, în urma cărora a rezultat faptul că, folosind ilicit datele de identitate și numărul de telefon al persoanei vătămate, o altă persoană ar fi încheiat, la distanță, contracte de telefonie mobilă, pe care le-ar fi semnat electronic prin validarea unor coduri unice transmise prin SMS. În baza acestor contracte, au fost achiziționate și telefoane mobile, care ar fi fost livrate persoanei bănuite, prin intermediul unei companii de curierat.

În scurt timp, prin mijloace și metode specifice, a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat din municipiul București, la locuința căruia polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Brașov.  În cauză, polițiștii brașoveni au beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din municipiul București.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Prevenivă din cadrul I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore.

În cadrul dosarului penal deschis, cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “înșelăciune în formă continuată” și “fals informatic în formă continuată”, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *