Constantin Marinescu, istoric român

Constantin Marinescu, (11 august 1891, Șerbănești-Poduri – astăzi Pucioasa, județul Dâmbovița – 1 aprilie 1982), a fost un istoric român și membru corespondent al Academiei Române (ales în 1928).

Constantin Marinescu a urmat liceul la Pitești, obținând apoi licențe în drept, litere și filozofie la Universitatea din București. În 1918 și-a susținut doctoratul în litere, continuând studiile de istorie universală la Sorbona și la École nationale des chartes.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Marinescu_(istoric)#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Între 1923 și 1943 a fost profesor de istorie universală la Universitatea din Cluj și director al Institutului de Istorie din Cluj (1925-1943). În 1943 s-a transferat la București, ca cercetător la Facultatea de Istorie a Universității, după ce, în 1941, fusese numit director al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses, Paris. În 1948, demis și exclus din Academie, a ales să rămână în străinătate, predând la mai multe universități occidentale.

Activitatea sa a fost recunoscută internațional, fiind membru al Academiei Regale de Litere din Barcelona, al Societății de Geografie din Lisabona, al Societății Regale de Litere și Științe din Boemia și al Comisiei Internaționale a Marilor Descoperiri Geografice. La 3 iunie 1990 a fost repus în drepturi ca membru al Academiei Române.

Selecție de lucrări:

• Compte-rendu du premier Congrès international des études byzantines, București, 1924
• Înființarea mitropoliilor în Țara Românească și în Moldova, Editura Cultura Națională, 1924
• Școala Istorică Raționalistă, Cluj, 1925
• Mélanges d’histoire générale, Cluj, 1927
• La politique orientale d’Alfonse V d’Aragon, roi de Naples (1416-1458), Barcelona, 1994.