Primărie din județul Bacău amendată pentru tăiere ilegală de arbori (Foto)
#Postat de Florin Craciun on martie 21, 2023
O primărie din județul Bacău a fost amendată în urma unui control efectuat luni de o echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Bacău. Astfel, în urma controlului pentru verificarea legalității unor tăieri de arbori de pe domeniul public efectuate de către reprezentanții comunei Prăjești, comisarii de mediu au constatat:
– pe o lungime de 200 m au fost efectuate tăieri la nivelul solului a unui număr de 20 de arbori cu diametru mediu 15-40 cm salcie, și a unui numar de aproximativ 70 de arbori cu diametre mai mici de 10-15 cm, specia salcâm, tăiați la o înălțime medie față de sol de 1,5 m;
– acțiunile de taiere s-au derulat in perioada 01-10 martie 2023, cu personal din subordinea aparatului administrativ, fara contactarea unui specialist peisagist.
Potrivit Gărzii de Mediu, s-a aplicat comunei Prăjești sancţiunea principală AMENDĂ CONTRAVENŢIONALĂ potrivit prevederilor art.5, lit.c, din LEGEA nr. 24 din 15 ianuarie 2007*) privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Potrivit legii, “persoanele fizice şi persoanele juridice au obligația să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor şi arbuştilor, deteriorări ale aranjamentelor florale”.