Current track

Title

Artist


Femeie tâlhărită pe o stradă din Sibiu. Un individ i-a smuls geanta și s-a făcut nevăzut. Polițiștii l-au reținut

#Postat de on ianuarie 11, 2023

La data de 10 ianuarie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Șura Mare, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 20 decembrie 2022, în jurul orei 22,00, pe strada Papiu Ilarian din municipiul Sibiu, prin acte de violență, ar fi deposedat o femeie de geanta pe care aceasta o avea asupra sa și în care se aflau documentele personale și suma de 5.300 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 10 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *