Current track

Title

Artist


Tânără de 14 ani, răpită de 4 indivizi. Poliţia Sibiu a declanşat mecanismul „Alertă răpire copil”

#Postat de on ianuarie 9, 2023

Update. 14:15- ”Vă informăm că cele patru persoane se află, în prezent, în custodia polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu și sunt audiate cu privire la aspectele de interes în scopul depistării minorei.
Este vorba despre patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, domiciliați în orașul Avrig, respectiv localitatea Mârșa.
Polițiștii sibieni continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, respectiv lovire sau alte violențe. Minora nu a fost depistata pana in acest moment”, transmite IPJ Sibiu.

Foto: IPJ Sibiu

Lumi, 9 ianuarie 2023, în jurul orei 03.55, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, CAROLEA LUMINIȚA, în vârstă de 14 ani.

Foto: IPJ Sibiu

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, în timp ce se afla la domiciliul său din orașul Tălmaciu, județul Sibiu, minora ar fi fost luată cu forța de către patru persoane de sex masculin, mascate, și ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcție necunoscută.

Astfel, s-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celulă de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei.

*Semnalmente*: înălțime 162 cm, 65 kg, ochi albaștri, păr șaten, fir drept, lung, ten deschis.

*La momentul dispariției, minora purta o bluză de culoare vișiniu cu paiete auri, pantaloni tip leggings de culoare vișiniu.*

Persoanele ce pot furniza informații care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Vă reamintim faptul că, în conformitate cu mecanismul Alertă Răpire Copil, partenerii publici şi privaţi s-au angajat să difuzeze mesajul de alertă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *