Current track

Title

Artist


Reprezentații de gală ale Filarmonicii „Mihail Jora” la Festivalul Internațional de Muzică Contemporană

#Postat de on octombrie 3, 2022

Filarmonica „Mihail Jora”, instituţie culturală de mare prestigiu a județului Bacău, va avea o săptămână plină de evenimente muzicale de gală. Astfel, joi 6 octombrie, la Sala Ateneu, începe ediția cu nr. 36 a Festivalului Internațional de Muzică Contemporană ZMC.

Alături de orchestra băcăuană, pe scenă vor urca dirijorul Cristian Lupeș și cele două soliste, violonista Raluca Stratulat și violoncelista Andreea Țimiraș. Programul serii cuprinde: Liviu Dănceanu – Nord-Sud, Dan Dediu – Vitrines & Vitraux și Werner Schulze – Sinfonietta. 

În ziua a doua a Festivalului Zilele Muzicii Contemporane, Filarmonica Mihail Jora va avea ca invitat special Ansamblul Archaeus, formație alcătuită din dirijorul Mircea Pădurariu și interpreții: 

Radu Dunca – vioară
Andreea Țimiraș – violoncel
Maria Radu – oboi
Ion Nedelciu – clarinet
Rodica Dănceanu – pian

În programul serii veți putea asculta
Liviu Dănceanu – Beverdilini op.84
Dan Bălan – Două Bagatele
Cristina Uruc – Farfalle
Francisco Mignone – Vals ingenuu
Laura Mânzat – Bergamo
Irina Hasnaș – Evolution II
Liviu Dănceanu – Aliquote

Evenimentul va avea loc la Centrul de Cultură George Apostu din Bacău.

Ansamblul devotio Moderna este invitat să concerteze în cea de-a treia zi a Festivalului ZMC, sâmbătă, 8 octombrie 2022, la Sala Ateneu din Bacău. Protagoniștii serii sunt dirijoarea Carmen Maria Cârneci alături de flautista Carla Stoleru, clarinetistul Mihai Bădiță, violonista Natalia Pancec și Mihai Murariu, la pian.

Programul serii cuprinde: 
Violeta Dinescu – Satya I
Laura Manolache – Eflorescență
Mihai Murariu – Hyperlink II
Carmen Maria Cârneci – Jocul de-a ziua
Karmella Tsepkolenko – Duel nr. 7
Călin Ioachimescu – Tetra-Chords
Corneliu Dan Georgescu – Vis în fa diez minor

În ultima zi a Festivalului Zilele Muzicii Contemporane mezzosoprana Antonela Bârnat și violoncelista Andreea Țimiraș vor susține un recital vocal instrumental cu lucrări de Adrian Iorgulescu (Șase cântece de dragoste), Dan Dediu (Tanz die Orange), Violeta Dinescu (Dona nobis pacem) și Sorin Marinescu – Nu-i de ajuns? (fragment din opera de cameră ,,Salvarea nu vine de sus”)

ZMC este primul festival de muzică contemporană din țară (1986-2022)
Membrii fondatori ai festivalului sunt Liviu Dănceanu, Pavel Ionescu Ambrosie, Ovidiu Bălan, Dorin Gliga, Dorel Baicu, Rodica Dănceanu.

Photo credit @Alin Leanca Photography

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *