Current track

Title

Artist


Astăzi, 25 septembrie, celebrăm 32 de ani în care Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare – SMURD a salvat vieți, dând o nouă șansă la viață celor aflați în suferință

#Postat de on septembrie 25, 2022

„La mulți ani SMURD!
Astăzi, 25 septembrie celebrăm 32 de ani în care Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare – SMURD, prin echipele sale de salvatori a reușit să se poziționeze în toți acești ani ca parte indispensabilă a sistemului național integrat de urgență, salvând vieți, dând o nouă șansă la viață celor aflați în suferință.
Timp de 32 de ani sistemul integrat de răspuns la urgențe s-a transformat continuu, a evoluat, fiind mereu orientat în a răspunde prompt și eficient nevoilor cetățenilor.
De la o ambulanță achiziționată în 1990 prin resurse proprii și din donații publice, autospecială care acorda asistență medicală de urgență pacienților căzuți în stradă, în Târgu Mureș, astăzi, vorbim de un sistem complex, integrat, care funcționează la nivel național, regional și local și care integrează mai multe entități civile și militare cu scopul de a face față urgențelor curente, dar și celor deosebite, inclusiv dezastrelor.
Performanțele dobândite în timp de către salvatorii noștri prin misiune dificile și complexe la care au participat și continuă să participe arată fără îndoială cât de mult a evoluat sistemul integrat de urgență. Inclusiv participarea la concursurile internaționale de profil și obținerea unor locuri fruntașe în clasamentele finale, arată ce înseamnă pregătirea personalului paramedical și grija care este dată acestui sistem.
Personalul paramedical, alături de celelalte structuri de urgență, aflate în coordonarea DSU (pompieri, medici și asistenți din cadrul SAJ/SABIF și din cadrul UPU/CPU, piloți, salvamontiști și voluntari) sunt componente indispensabile ale sistemului integrat de urgență, care împreună, luptă în scopul de a salva vieți!

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *