Current track

Title

Artist


Anchetă IȘJ Bacău după ce un elev cu probleme speciale a fost făcut „handicapat” de învățătoarea lui

#Postat de on septembrie 25, 2022

Inspectoratul Școlar Județean Bacău a declanșat o anchetă la Liceul Tehnologic Răchitoasa după ce, vineri dimineață, 23 septembrie, a înregistrat două petiții primite de la rudele (mama și sora) unui copil cu cerințe educaționale speciale, în care se semnala un limbaj neadecvat al unui cadru didactic care predă în învățământul primar la o școală din structura acestei unități de învățământ cu personalitate juridică.

În petiții s-au prezentat dovezi – print screen-uri dintr-o convorbire pe un grup de Whatsapp al părinților de la clasă – prin care o învățătoare ar fi jignit acel copil în timp ce discuta cu mama acestuia, informează Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

După analiza celor două petiții, inspectorul școlar general a luat decizia ca o echipă de control, formată din doi inspectori școlari de management instituțional, să se deplaseze imediat la școala respectivă, unde, urmare a unei cercetări parțiale, s-a solicitat unității de învățământ începerea unei cercetări prealabile, prin adresa ISJ Bacău nr. 8403/23.09.2022, a prezumatelor fapte cuprinse în petițiile menționate, conform art. 280 alin. (3¹) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În cursul zilei de vineri s-au luat declarații de la conducerea unității de învățământ vizată, de la cadrul didactic împotriva căruia se aduc aceste acuzații, de la părinții elevilor care învață în acea clasă, dar și de la alte cadre didactice din școală. Controlul va continua cu aplicarea de chestionare, de către consilierul școlar al unității de învățământ, atât elevilor, cât și părinților, dar și cu luarea tuturor măsurilor legale care se impun în astfel de situații.

Ancheta Inspectoratului Școlar Județean Bacău se realizează în colaborare cu specialiștii de la Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională Bacău și, implicit, cu menținerea, în permanență, a legăturii cu reprezentanții Ministerului Educației. (sursa/ISJ Bacău)

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *