Sibiu: Trei tineri riscă să se „răcorească” ani de zile după ce au spart și furat bani din mai multe automate de băuturi
#Postat de Petru Artimon on septembrie 22, 2022
Miecuri, 21 septembrie 2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut trei tineri, în vârstă de 20, 21, respectiv 23 de ani, toți domiciliați în orașul Cisnădie, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (10 acte materiale).
În fapt, cei trei tineri sunt bănuiți că, în perioada mai – august, ar fi sustras cutiile cu bani din 10 automate pentru băuturi reci și calde de pe raza municipiului Sibiu.
Prejudiciul creat se ridică la suma de aproximativ 24.000 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor trei tineri. Aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
„Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, transmite IPJ Sibiu.