Current track

Title

Artist


Aproximativ 4.000 de polițiști de frontieră vor desfășura zilnic activități de supraveghere și control la frontiera de stat în perioada imediat următoare

#Postat de on august 12, 2022

Inspector principal de poliție Popazu Roxana-Steliana, purtător de cuvânt a Poliției de Frontieră Române: – „Bună ziua! Sunt inspector principal de poliție Roxana Popazu, sunt purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Române. Se apropie minivacanța prilejuită de sărbătoarea Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor țării, motiv pentru care ne așteptăm la o creștere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei pentru persoane și mijloace de transport, în special la granița cu Ungaria și Bulgaria.

În acest context, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competența instituției, dispuse încă de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpului de așteptare și pentru asigurarea unui control operativ. Astfel, pentru fluidizarea traficului rutier, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Aproximativ 4.000 de polițiști de frontieră vor desfășura zilnic activități de supraveghere și control la frontiera de stat. Subliniem faptul că este folosită la maximum infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configurației acestora. În funcție de valorile de trafic înregistrate în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz. În același timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență. Aducem în atenția participanților la traficul transfrontalier următoarele recomandări: în condițiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria și Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borșaâ și Nădlac 2, respectiv Giurgiu și Vama Veche, recomandăm călătorilor utilizarea și a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internațional de la granița de vest și de sud. Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei, iar la frontiera româno bulgară sunt operaționale zece puncte de trecere a frontierei. Poliția de Frontieră a contactat autoritățile de frontieră maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze inclusiv suplimentarea personalului de către partea ungară, precum și deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automarfarelor. Reamintim că la granița cu Ungaria, formalitățile de frontieră se efectuează în comun cu autoritățile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise, precum și timpii de control sunt condiționați de procedurile de lucru ale poliției ungare. Menționăm faptul că, din punct de vedere al atribuțiilor Poliției de Frontieră Române la granița cu Ungaria, timpul alocat controlului pentru autoturisme și persoane este de maximum 2 minute. Pentru evitarea aglomerărilor, dar și pentru scurtarea timpului de control, Poliția de Frontieră Română recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităților de frontieră cu celeritate. În ceea ce privește călătoria minorilor, recomandăm părinților ca, înainte de plecare, să consulte condițiile de călătorie în străinătate, disponibile pe site-ul Poliției de Frontieră Române, astfel încât să fie evitate situațiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieșirea din țară. Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție, pe pagina de internet a instituției noastre, aplicația Trafic online, care prezintă situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de așteptare pentru anumite intervale de timp. În Delta Dunării și la Marea Neagră. Poliția de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acționează permanent pentru supravegherea și controlul frontierei maritime și fluviale, dar și pentru combaterea migrației ilegale, a contrabandei, a exploatării ilegale a resurselor minerale și biologice și poluării deliberate a mediului acvatic. De asemenea, atragem atenția persoanelor care vor să-și petreacă concediul pe litoral să nu se aventureze la distanță mare de țărm și să nu utilizeze ambarcațiuni neadecvate pentru navigație, în special când vremea este nefavorabilă. În situații de urgență pe mare, recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul autorităților, apelând numărul de urgență 112 Pentru informații suplimentare privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte care intră în sfera de competență a Poliției de Frontieră Române, cetățenii pot suna la numărul de telefon 0219590, care funcționează în regim permanent. Totodată, apelăm la înțelegerea tuturor celor care tranzitează frontiera națională în această perioadă, cu mențiunea că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluența traficului de călători. Vă mulțumesc.”

Sursa: Sursa: https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/574579820992057


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *