Current track

Title

Artist


Peste 300 de muniții și elemente de muniții rămase neexplodate au fost distruse în lunca Siretului (Video)

#Postat de on august 10, 2022

La finalul lunii iulie, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău a desfășurat o misiune de distrugere, prin explozie controlată, a elementelor de muniție rămase neexplodate, identificate pe raza județului.

„Acțiunea de distrugere s-a desfășurat în poligonul din localitatea Săucești, alături de specialiștii pirotehniști participând și reprezentanți ai structurilor operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean. 

De menționat este faptul că elementele care au fost ridicate și ulterior distruse de specialiștii noștri, au fost descoperite de persoane fizice. Acestea au dat dovadă de responsabilitate și spirit civic, anunțând fiecare descoperire prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, precizează ISU Bacău.

Muniția rămasă neexplodată reprezintă un pericol real! Astfel, în cazul în care descoperiți muniții sau alte obiecte care vi se par suspecte, fie în timpul unei drumeții, fie în timpul lucrărilor agricole sau de șantier, acționați astfel:

-Anunţaţi imediat evenimentul la numărul de urgenţă 112;

-Nu atingeţi muniţia cu mâna sau alte obiecte;

-Nu mişcaţi sau loviţi muniţia descoperită în pământ sau la suprafaţă;

-Nu demontaţi focoasele sau alte elemente;

-Nu utilizaţi pulberile muniţiilor în scopuri artizanale;

-Nu le tăiaţi cu ferăstrău, scule electrice sau prin sudură;

-Nu vă jucaţi cu elementele de muniţie rămasă neexplodată;

-Nu le transportaţi şi nu le comercializaţi la centrele de deşeuri feroase şi neferoase;

-Nu le introduceţi în foc.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *