Current track

Title

Artist


Șoferi în stare de ebrietate, unii dintre ei și cu dreptul de a conduce suspendat, au fost opriți de către polițiștii brașoveni

#Postat de on august 7, 2022

Duminică, 7 august 2022, în jurul orei 01.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autovehicul pe strada Victoriei din orașul Victoria, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,98 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Sâmbătă, 6 august 2022, în jurul orei 08.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 48 ani, din județul Ilfov, care conducea un autovehicul pe DN73, pe raza Stațiunii Bran, din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,32 mg/l alcool pur.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Sâmbătă, 6 august 2022, în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 38 ani, din județul Tulcea, care conducea un autovehicul la intersecția DN73 cu A3, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Sursa: I.P.J. Brașov/7 august 2022

 

 

Polițiști din cadrul S ecției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. (1) și alin. (3) din Codul Penal.

În fapt, la data de 07 august 2022, în jurul orei 02.30, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 22 ani, din județul Covasna, care conducea un autovehicul pe DN13E, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,70 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehicul i-ar fi fost încredințat de către o altă persoană pentru a fi condus pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *