Current track

Title

Artist


Slănic Moldova: Bărbat strivit sub un mal de pământ (Foto)

#Postat de on august 5, 2022

Operațiune de salvare cu final tragic la Slănic Moldova, unde un bărbat a murit, strivit sub un mal de pământ. Salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină joi seara în satul Cerdac, orașul Slănic Moldova, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța faptul că o persoană a fost surprinsă sub un mal într-o carieră de piatră.

La locul indicat s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Onești, o descarcerare grea și containerul multirisc de la Detașamentul de Pompieri Bacău, informează ISU Bacău. 

La fața locului au acționat și pompierii de la SVSU Slănic Moldova și a fost prezent și un echipaj SAJ. Bărbatul fost extras de sub malul de pământ, iar echipajele de paramedici împreună cu echipajele SAJ  au acționat pentru acordarea primului ajutor medical.

 

Victima se afla în stop cardio-respirator, fiindu-i aplicate manevrele de resuscitate. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul bărbatului.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *