Current track

Title

Artist


Prima ediție a Târgului ,,Povești meșteșugărești din Brașovul medieval’’ se desfășoară în perioada 12-15 august 2022, în Piața Sfatului

#Postat de on august 5, 2022

Centrul Cultural Reduta și Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov organizează prima ediție a Târgului ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’ – 12-15 AUGUST 2022.

Centrul Cultural Reduta și Consiliul Județean Brașov în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov vă invită în perioada 12-15 august 2022 în Piața Sfatului, la prima ediție a Târgului ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’.

Vor fi prezenți peste 20 de meșteri populari din județul Brașov și din țară. Aceștia vor aduce în atenția vizitatorilor, meșteșuguri din vechime, care se practică și astăzi, precum pielărit, cusături, pictură pe lemn, pictură pe sticlă, împletituri din sfoară, împletituri din foi de porumb, sculptură, modelaj în lut, olărit, împăslit, ceramică. Cei mici vor descoperi la acest târg și turtă dulce.

Meșterii prezenți la Târgul ,,POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI din Brașovul medieval’’ sunt:

  • Ioan si Virginia Ghiță – pielărit
  • Liliana Cireșica Soare – Ii brodate manual
  • Ionela Bran – Costume populare
  • Ioan și Valeria Neuvirt – pictură pe lemn, sculptură, împletituri în foi de porumb și împletituri din sfoară
  • Manuela Ivan – pictură pe lemn
  • Tatiana Faur – podoabe croșetate
  • Oana Calcea – prelucrarea lânii
  • Sorin Manesa și Zina Burloiu– sculptură
  • Mathe Deneș – ceramică
  • Emil și Rodica Milășan – sculptură
  • Claudia Blegu – broderie
  • Cătălin Postovar – ceramică
  • Alexandru Ghiza – împâslit
  • Arina Manolache – decorațiuni din lemn
  • Alina Samoilă – turtă dulce
  • Drăghici Moise Theodor – ceramică, olărit și modelaj în lut
  • Gabriela Bularca – croșetat
  • Cornel Sculean – pictură pe sticlă
  • Ion Mănăilescu – încondeiat ouă

 

În cele patru zile de târg desfășurate în Piața Sfatului din Brașov, meșterii vor oferi publicului informații prețioase despre tehnicile de lucru, prin demonstrații de lucru și o serie de ateliere deschise tuturor.

Carmen Cojanu, Mioara Sârbu, Lucian Sârbu, Antonela Lungu și Romeo Cențiu vor susține în afara târgului o parte dintre aceste demonstrații de lucru.

  • Carmen Cojanu – brâie țesute în război
  • Mioara Sârbu – costume populare
  • Lucian Sârbu – pictură pe lemn
  • Antonela Lungu – cusături
  • Romeo Cențiu – modelaj în lut

În perioada 12-15 august se vor desfășura o serie de ateliere gratuite între orele 12.00 -19.00, în cele două corturi amplasate special pentru ateliere în Piața Sfatului.

Informații despre meșteri, ateliere și târg veți găsi pe pagina de Facebook a Centrului Cultural ,,Reduta’’: https://www.facebook.com/centrulcultural.reduta .

 

Organizatori: Centrul Cultural ,,Reduta’’ Brașov prin Serviciul Cultură Tradițională

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov și Asociația Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană din Brașov

Sursa: Centrul Cultural Reduta

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *