Current track

Title

Artist


Brașovean în stare de ebrietate, prins în trafic în județul Vaslui

#Postat de on august 3, 2022

Luni, 1 august 2022, la ora 23:40, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 129, în localitatea Valea Mare, comuna Dumești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Brașov, condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Brașov.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Sursa foto: https://nara.getarchive.net/media/whether-its-having-a-drink-at-a-friends-house-before-4edac1

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Sursa: I.P.J. Vaslui/ 3 august 2022


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *