Current track

Title

Artist


Peste 450 de testări etilotest și drugtest efectuate de polițiști în contextul evenimentelor sociale și artistice din weekend

#Postat de on iulie 5, 2022

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, în weekend-ul 02 – 03 iulie 2022, polițiștii au desfășurat o amplă acțiune la nivel județean, fiind implicați peste 100 de polițiști din structurile rutiere și de ordine publică.

Activitățile principale au fost concentrate în zonele în care s-au organizat evenimente sociale și artistice cu participarea unui public numeros: zona Suceava – Berchișești (Corlata) – Gura Humorului unde s-a organizat Festivalul Deep in the Forest, zona Suceava – Ipotești unde s-a organizat Suceava Blues Festival, zona Rădăuți – Vicovu de Sus unde s-au organizat Zilele Rădăuțiului 2022.

Echipajele de poliție rutieră cu autospeciale inscripționate și neinscripționate au fost prezente în aceste zone și au fost realizate peste 450 de testări cu aparatele etilotest, etilometru și drugtest.

În urma activităților desfășurate polițiștii au suspendat 59 de permise de conducere și au constatat 7 infracțiuni. Totodată, au fost aplicate 345 de sancțiuni contravenționale în valoare de 178.080 lei. De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

„Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie! Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

                             FĂRĂ ALCOOL ȘI DROG LA VOLAN DRUMURILE SUNT MAI SIGURE!


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *