Current track

Title

Artist


Cetățenii străini care vor să călătorească în interiorul granițelor UE vor avea nevoie de viză

#Postat de on iulie 4, 2022

Mult așteptatul sistem de scutire de viză, ETIAS, (European Travel Information and Authorization System) lansat de Uniunea Europeană, va intra în vigoare din mai 2023.

Sursa foto: Conde Nast Traveler

ETIAS – Sistemul european de informații și autorizare de călătorie, trebuia să intre în vigoare de la sfârșitul anului 2022, dar a fost amânat pentru mai 2023, scrie CNN.

ETIAS nu este același lucru cu o viză, este mai rapid, se face online și nu necesită informații biometrice, dar există totuși o procedură și un cost pentru obținerea acesteia.

Cetățenii și rezidenții statelor membre UE sunt scutiți și au libertate de mișcare în interiorul Uniunii Europene, dar măsura se va aplica pentru aproximativ 60 de state, inclusiv SUA și Regatul Unit – care și-a pierdut privilegiile ca urmare a Brexit.

Cetățenii străini care vor să călătorească în interiorul granițelor UE vor trebui să completeze mai multe date personale pe un site și să plătească o taxă de 7 euro (valabil pentru persoanele între 18-70 de ani).

Nu se cunoaște exact dacă alte categorii de vârstă ar putea plăti o taxă mai mică sau vor putea aplica gratuit. În comparație, SUA percepe 21 de dolari pentru o autorizație ESTA.

Procesul de aplicare se va desfășura printr-un „sistem IT în mare măsură automatizat”, cu aprobarea acordată „în câteva minute”, pentru aproximativ 95% dintre solicitanți, potrivit unui document emis de UE. Se pare că doar „în cazuri excepționale” timpul maxim necesar pentru aprobare ar putea fi de până la o lună. Orice persoană a cărei cerere este respinsă va avea dreptul de a face o contestație a deciziei.

Trebuie să ştim cine ne trece frontierele externe. ETIAS va furniza informaţii prealabile despre persoanele care călătoresc înainte ca ele să ajungă la frontierele UE, a declarat Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, potrivit Digi24.

Această măsură vine în sprijinul identificării riscurilor în materie de securitate sau de sănătate.

 

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *