Current track

Title

Artist


Ministerul Afacerilor Externe confirmă că o româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt: Avertisment pentru turiștii români

#Postat de on iulie 3, 2022

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.

Sursa foto: https://pixnio.com/ro/animale/pesti/apa-predator-subacvatice-mare-ocean-rechin-peste-faunei-salbatice

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene,  în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.

Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale.

De asemenea, având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele două zile care implica atacuri de rechin, MAE recomandă cetățenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această țară în scop turistic să urmeze sfaturile și recomandările autorităților locale în ceea ce privește zonele sigure de recreere și înot în mare.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: +202 2735 53 26, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +202 2735 95 46.

Sursa: https://www.mae.ro/node/59069


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *