Current track

Title

Artist


Misiune de salvare la Horia. Frate și soră căutați de pompieri în râul Moldova. Fata a fost scoasă din apă de salvatori (Foto – Video)

#Postat de on iulie 2, 2022

„Sâmbătă, 2 iulie, în jurul orei 14.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, au fost sesizați cu privire la faptul că, doi minori care se afla la scăldat în râul Moldova, în localitatea Horia, s-ar fi înecat. Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoanele în cauză fiind doi frați de 17, respectiv 18 ani, din Horia, care ar fi mers la scăldat. La un moment data minora de 17 ani ar fi alunecat în apă iar fratele ei ar fi sărit după aceasta. Din fericire minora de a răspuns manevrelor de resuscitare, efectuate de echipajul medical deplasat la fața locului, fiind transportată la spital”, transmite IPJ Neamț.

„Ca urmare a unui apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unor persoane posibil înecate în râul Moldova în comuna Horia.  La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială complexă pentru intervenție,  o barcă și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA). O tânără a fost scoasă din apă de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție iar apoi s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele SMURD. Pompierii militari, cu ajutorul bărcii, caută cea de-a doua persoană. Tânăra de  a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost preluată de echipajul SMURD TIM și transportat la CPU Roman. Pompierii militari, cu ajutorul bărcii, caută cea de-a doua persoană”, comunică ISU Neamț.

Video – Sursa IPJ Neamț

Revenim cu detalii.

Sursa foto: ISU Neamț

UPDATE

„ Trei persoane au suferit atacuri de panică fiind transportate la CPU Roman. O femeie în vârsta de 40 ani și o fată de 16 ani au fost transportate de echipajul SMURD,  iar un băiat în vârsta de 13 ani a fost transportat de un echipaj de la SAJ. La locul producerii evenimentului a ajuns și un scafandru de la ISU Neamț”, comunică ISU Neamț.

UPDATE 3 IULIE 2022

Trupul neînsuflețit al băiatului a fost găsit duminică de scafandrii ISU Neamț în zona în care s-a petrecut tragedia. Din nefericire și sora acestuia a decedat în cursul nopții la Spitalul Municipal din Roman.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *