Current track

Title

Artist


În acest weekend polițiștii brașoveni vor fi prezenți la datorie pentru siguranța cetațenilor (Video)

#Postat de on iulie 1, 2022

În acest de sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor continua activitățile specifice în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulație.

Cadrele de poliție vor acționa în spațiile unde este preconizat un aflux mare de persoane, în zonele de agrement, la festivalurile și evenimentele cultural-artistice ce vor avea loc pe raza întregului județ Brașov.

Comisar de poliție IPJ Brașov, Alina-Maria IVAN

Activitățile se vor desfășura pe două paliere, unul fiind de prevenire și descurajare, iar al doilea de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. O atenție deosebită va fi acordată activităților de informare și conștientizare a cetățenilor, cu precădere a tinerilor, cu privire la riscurile și consecințele asociate consumului de de substanțe interzise.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naţionale și judeţene, pentru asigurarea desfășurării traficului în condiții de siguranță şi pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate maximă  şi cu eficienţă sporită, aparatura de supraveghere a traficului şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Se va asigura fluidizarea tronsoanelor intens circulate și identificarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier, fie prin nerespectarea regimului legal de viteză, fie prin conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice, ori a substanțelor psihoactive.

Pentru a vă petrece acest sfârșit de săptămână în siguranță, vă recomandăm:

  • Circulați cu atenţie, să respectați semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri;
  • Măriți distanța dintre vehicule pentru un plus de sigurață în mers!
  • Adoptați o conduită preventivă în trafic și nu bruscați comenzile autovehiculului!
  • Asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre și evitați depășirile care, în condiții de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase!
  • Respectați regimul legal de viteză!
  • În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
  • Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare;

–  Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor;

–  Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele;

  • Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

Pentru a preveni victimizarea în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive, oferim următoarele sfaturi:

  • Informați-vă ce sunt drogurile, cum acţionează, care sunt consecinţele. Informaţia te face mai puternic, te ajută să iei decizii mai bune!
  • Toate drogurile modifică starea și funcționalitatea creierului, alternând funcțiile normale ale structurii cerebrale;
  • Alegeți-vă cu mare atenţie prietenii! Nu vă înconjurați de persoane cu reputaţie proastă și aveți curajul să spuneți „NU”! Dacă faceți parte dintr-un grup în care se consumă substanțe stupefiante, e timpul să vă căutați alţi prieteni! Un prieten adevărat nu vă îndeamnă să faceți ceva ce v-ar putea dăuna!
  • Nu consumați băuturi alcoolice în cluburi decât dacă acestea au fost deschise în fața dumneavoastră;

– Drogurile afectează voința și autocontrolul.

„Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.

În caz de nevoie sau dacă aveți cunoștință despre săvârșirea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunați la numărul unic de urgență 112”, a precizat Comisar de poliție IPJ Brașov, Alina-Maria IVAN.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *