Current track

Title

Artist


Sute de zboruri anulate în plin sezon al vacanțelor. Ce trebuie să faceți pentru a nu pierde banii

#Postat de on iunie 21, 2022

Haosul continuă pe aeroporturile din Europa. Zborurile anulate şi lipsa personalului ruinează concediile a mii de oameni din toată lumea. În Marea Britanie, cel puțin 10 procente din zborurile de luni au fost anulate pentru că angajații să poată rezolva criza bagajelor. Şi pe aeroportul Henri Coandă, sezonul vacanțelor a venit cu aglomerație, iar situația ar putea scăpa de sub control.

Europa trece prin cea mai mare criză a vacanțelor din ultimii ani. Aglomerația din aeroporturi, zborurile anulate, suprarezervate sau lipsa personalului resimțită de companiile aeriene ruinează concediile a mii de oameni din toată lumea în acest prim an de după relaxarea restricțiilor impuse de pandemie.

Sursa foto: antena3

Între timp, aproape zilnic, pe aeroporturile din Marea Britanie, inclusiv Manchester, Heathrow şi Gatwick, sunt cozi care se întind uneori chiar şi în afara clădirilor, din cauza bagajelor dispărute şi a sutelor de zboruri anulate.

CNN constată că, în general, călătoriile, vara, sunt întotdeauna o provocare, dar călătoriile din acest an trec deja la un alt nivel. Experţii spun că este o furtună perfectă: brusc, toţi vrem să călătorim, dar companiile aeriene şi aeroporturile au concediat personal în timpul pandemiei şi acum se luptă să recruteze înlocuitori. Mai simplu spus: pur şi simplu nu se pot descurca cu atâția călători dintr-odată. Mai multe pe antena3.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *