Current track

Title

Artist


Oameni care au fost. George Pop de Băseşti, om de stat veritabil  
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on iunie 1, 2022

Motto: „Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”- Octavian Goga, scriitor

 

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi vă propun să citiți câteva rânduri despre un mare om despre care au auzit sau trebuie să fi auzit toți românii, dar, poate, îi cunosc mai puține frânturi din viață. Este vorba despre una dintre cele mai semnificative figuri ale Unirii de la 1918, despre George Pop de Băsești (ortografiat, de multe ori, și Gheorghe). Este cel care în calitate de președinte al Partidului Național Român a condus Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Ideea de a vă prezenta câteva date despre acest mare român mi-a venit după ce am revăzut la TVR, un episod din „Memorialul durerii”, cunoscutul serial al reputatei 0realizatoare TV Lucia Hossu-Longin și am realizat că nicio ocazie nu-i prea mică în a readuce în amintirea românilor figura acestui mare om.

Prim-pretor, judecător, deputat, președinte al Partidului Național Român, al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și al Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, parlamentul provizoriu al Transilvaniei, George Pop de Băsești se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități românești. George Pop de Băseşti este descendentul unei străvechi familii româneşti din comuna Băseşti, pomenită încă din anul 1678, cu ocazia cumpărării moşiilor din Băseşti şi Oarţa de Jos, act întărit şi de principele Ardealului, Mihail Apafi. S-a născut la 1 august 1835, ca fiu al lui Petru Pop de Băseşti cel Tânăr şi al Susanei Pop de Turţ. În comuna natală, Băseşti, îşi face studiile primare, iar clasele a V-a şi a VI-a la Baia Mare, clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, precum şi studiile de drept la Oradea. O privire asupra rezultatelor obţinute la învăţătură îl prezintă ca pe un elev silitor cu aptitudini deosebite la religie, latină, greacă, istorie, geografie. În anul 1859, absolvă facultatea de drept, an în care izbucnea războiul franco-italo-austriac.

Ca urmare este mobilizat în armata austriacă şi trimis în războiul contra Sardiniei, până în zona actuală a Veneţiei. Terminându-și stagiul militar în toamna anului 1860, Gheorghe Pop de Băseşti se implică în viaţa politică. De numele său vor fi legate, timp de șase decenii, memorabile pagini ale luptei naţionale a românilor transilvăneni care se vor încheia cu istoricul act de la 1 Decembrie 1918. În același an,1860, se căsătoreşte cu Maria Loşonţi. Din această căsătorie au rezultat două fiice: Maria, care moare la vârsta de un an şi Elena, devenită prin căsătorie Hossu-Longin şi care, pe tot parcursul lungii sale vieţi, a trăit până în 1940, și la Deva și la Băseşti, a desfăşurat o amplă şi entuziastă activitate politică şi culturală în interesul înfăptuirii marilor idealuri ale poporului român. Este perioada în care, în urma slăbirii Imperiului austriac, habsburgii au căutat un aliat în nobilimea maghiară, constituind în 1867 dualismul austro-ungar, an în care Dieta Transilvaniei de la Cluj hotăra anexarea Transilvaniei la Ungaria, urmată de protestul energic al naţiunii române prin „Pronunciamentul de la Blaj”. În aceste împrejurări grele, George Pop de Băseşti, ajuns la anii maturităţii politice, arunca în luptă întreaga sa capacitate intelectuală, energie şi putere de muncă, iar casa sa de la Băseşti va fi locul unor intense întruniri politice, unde vor fi dezbătute marile probleme ce frământau societatea românească transilvăneană, locul unor hotărâri istorice. În anul 1872, George Pop de Băseşti este ales deputat în parlamentul de la Budapesta, de către alegătorii români, dar şi de către cei maghiari din cercul electoral Cehu Silvaniei, calitate pe care o va deţine consecutiv trei cicluri electorale, până în anul 1881.

În această calitate, va duce o susţinută luptă împotriva dualismului austro-ungar, se va pronunţa vehement împotriva legilor şcolare discriminatorii din anii 1868 şi 1879, împotriva legii naţionalităţilor, a legii electorale, a legii presei. Iată ce spunea deputatul George Pop de Băseşti în parlamentul de la Budapesta, în 1879, cu prilejul discutării Legii învăţământului (legea Trefort), lege care prevedea introducerea limbii maghiare în şcolile româneşti din Transilvania: „Dacă e păcat să atentezi la viaţa unui om, cu atât mai mare păcat e să atentezi în cazul legii de faţă la viaţa unui neam, ba chiar a mai multor neamuri, a tuturor naţiilor din ţările Coroanei Sfântului Ştefan.” În acelaşi cuvânt, el arăta: „Noi, această limbă, simbol şi atribut al naţionalităţii noastre, noi religiunea şi datinile noastre naţionale, le-am crezut ca relicvii sacre de la strămoşii noştri.” Este cunoscut dialogul dintre George Pop şi Tisza Kalman (sub guvernarea căruia a fost iniţiată legea Trefort), pe holurile Parlamentului de la Budapesta. Tisza Kalman spunea: „Straşnic român eşti, geto-dac fanatic! Între noi e o diferenţă ca între cer şi pământ, dar recunosc bărbaţia cu care ai luptat pentru cauza neamului tău! De astfel de oameni am avea nevoie. Vino tu la noi şi nu va exista demnitate în Ungaria pe care să n-o poţi dobândi!”, Răspunsul dat de politicianul român a fost: „Chiar dacă mi-aţi da toată Ungaria, tot n-aş trăda cauza neamului meu, care în afară de Dumnezeu, de tovarăşii mei şi de mine, nu au alt apărător!”.

În anul 1881, are loc Conferinţa de la Sibiu care va pune bazele unui singur partid „intelighenției” româneşti, Partidul Naţional Român din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, partid care va stabili ca obiectiv principal în programul adoptat, revenirea la autonomia Transilvaniei, iar ca tactică de luptă politică, pasivismul, adică refuzul de a lua parte la viaţa politică din Ungaria, ca nerecunoaştere a alipirii Transilvaniei la Ungaria. Timp de două decenii, George Pop de Băseşti va fi alături de dr. Ioan Raţiu, Vicenţiu Babeş, George Bariţiu, în fruntea P.N.R., îndeplinind funcţia de vicepreşedinte. El este mereu în centrul evenimentelor politice, unul din organizatorii conferinţelor P.N.R. În acelaşi timp, George Pop de Băseşti era conştient că fiecare pas în întărirea statului român apropie ziua cea mare, de aceea, în timpul războiului pentru cucerirea independenţei României, el va fi unul din animatorii şi organizatorii acţiunilor de solidaritate ale românilor ardeleni faţă de fraţii de dincolo de Carpaţi. În acest scop, se va înfiinţa la Cehu Silvaniei, sub patronajul fiicei sale Elena, un centru de colectare a ajutoarelor destinate răniţilor români, acţiune care s-a bucurat de un larg sprijin din partea locuitorilor din satele din jur, în mod deosebit al elevilor. Încă din 1881, la Conferinţa de la Sibiu, s-a pus problema redactării unui memoriu cuprinzător către împărat, care să prezinte situaţia românilor din Transilvania după actul dualist. Tergiversat din diferite motive, el era redactat în 1892 de către Iuliu Coroianu.

George Pop de Băseşti va fi unul dintre promotorii redactării Memorandumului şi înaintării sale la împărat. Făcând parte din delegaţia „celor 300”, acesta este inculpat în procesul de la Cluj din mai 1894, condamnat la un an închisoare, este închis în temniţa de la Vacz, din Ungaria. Iată ce nota Octavian Goga în zilele procesului şi s-a pronunţat sentinţa: „Toţi acuzaţii au primit cu bărbăţie osânda. Venind în fruntea convoiului, părintele Lucaci făcea impresia unui erou din timpurile antice. Domnul Raţiu venea cu fruntea ridicată . Au intrat cu toţii în hotel, presărându-li-se calea cu flori. Singur „badea Gheorghe” a plâns pentru că zicea că l-au batjocorit dându-i pedeapsă mai puţină decât celorlalţi tovarăşi ai săi.”  Din decembrie 1902, după procesul lui Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti devine preşedintele P.N.R., reuşind să aducă în Comitetul Executiv reprezentanţi ai generaţiei tinere, reprezentanți ai activismului în viaţa parlamentară, printre care se numărau nume deosebite ca: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Aurel Vlad, Ion Rusu-Şirianu, Valeriu Branişte. La 7 decembrie 1902, preşedintele P.N.R, Ioan Raţiu era înmormântat „pentru odihna de veci” la biserica română unită din Sibiu. Momentul cel mai înălţător al ceremoniei funerare l-a constituit „făgăduinţa solemnă” a lui George Pop de Băseşti, făcută la mormântul marelui dispărut şi anume acea „de a nu lăsa steagul din mână, până la izbânda finală”. George Pop i-a succedat lui Ioan Raţiu în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Român, până la moartea sa, survenită la 23 februarie 1919. În data de 10 ianuarie 1905, George Pop de Băseşti convoacă şi prezidează Conferinţa Naţională de la Sibiu care, „prin noua tactică politică ce adoptă,semnalează o mare cotitură istorică, în desvoltarea politicei româneşti”. Cu toate piedicile, corupţia şi teroarea instaurată de către guvernul maghiar, românii au izbutit, la alegerile parlamentare din anul 1905, să trimită 8 deputaţi, din cei 24 care au candidat, în parlamentul de la Pesta. În judeţul Sălaj, candidatul românilor a fost chiar preşedintele P.N.R., George Pop de Băseşti. Românii candidează aici doar în tradiţionalul cerc electoral al Cehului Silvaniei. Ziarul din Șimleu Silvaniei, „Gazeta de Duminecă”, anunţa că „badea George” îşi începuse campania electorală încă de pe data de 5 ianuarie cu o întrunire a electoratului la Băseşti. La această adunare a participat „poporul român din întreg cercul alegător în frunte cu preoţii”. În momentul apariţiei lui George Pop, „întreg norodul a erupt în strigăte: Să trăiască deputatul nostru”. În cuvântarea sa, George Pop de Băseşti a informat electoratul asupra motivelor care l-au făcut să reintre în luptele parlamentare.Alegerile din circumscripţia electorală a Cehului Silvaniei a avut loc în data de 26 ianuarie 1905. Candidatul român George Pop de Băseşti şi cel liberal maghiar, baronul Bornemizsa Elemer, au ajuns la balotaj. Se fixează noi alegeri pentru data de 16 februarie. George Pop de Băseşti a fost înfrânt datorită violenţelor extreme, soldate şi cu morţi, el însuşi fiind rănit. La fel s-a întâmplat şi în timpul campaniei electorale din anul 1906.

Deşi între P.N.R. şi P.S.D. (secţia română) existau mari diferenţe programatice, pe terenul luptelor pentru eliberare naţională, ele militează pentru cooperare. George Pop de Băseşti va prezida conferinţele naţionale ale P.N.R. din anii 1908, 1909, 1910, arătând că idealul nostru naţional trebuie să fie umanitarismul, civilizaţia, libertatea şi independenţa, iar mijloacele de înfăptuire, solidaritatea şi disciplina. „Nici o luptă naţională, nici un succes politic nu s-a obţinut fără solidaritate şi disciplină.” Aşa se explică şi strânsele sale relaţii cu fruntaşii politici ai României, printre care: Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filipescu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga. În preajma primului război mondial, George Pop de Băseşti se afla încă la conducerea P.N.R., calitate în care se declară împotriva tratativelor iniţiate de guvernul condus de Istvan Tisza, în problema drepturilor naţionale ale românilor, presupunând mai dinainte că ele se vor termina „absolut fără nici un rezultat.” După izbucnirea războiului, „badea Gheorghe” menţine trează conştiinţa naţională a membrilor acestui partid, iniţiază şi încurajează nenumărate acţiuni vizând direct urgentarea „Unirii cu ţara” , ia poziţie, împreună cu Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Vasile Lucaciu, Ion Rusu-Şirianu, Octavian Goga şi alţi fruntaşi ardeleni, împotriva vocilor care, din interese politicianiste mărunte,  preconizau loialismul pro-habsburgic. Anul 1918 avea să intre în istoria românilor ca anul unirii celei mari. La 27 martie 1918, Marele Sfat al Ţării din Basarabia hotăra unirea acestui străvechi pământ românesc cu patria mamă, iar în condiţiile prăbuşirii monarhiei bicefale, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al populaţiei din Bucovina a hotărât unirea cu România. Evenimentele se precipitau şi în celelalte teritorii româneşti aflate sub stăpânirea austro-ungară. La 12 octombrie 1918, era adoptată istorica hotărâre a P.N.R. de la Oradea citită în parlamentul de la Budapesta, în 18 octombrie, de deputatul Al. Vaida –Voievod prin care românii din Transilvania arătau că sunt hotărâţi să uzeze de dreptul la autodeterminare, pentru a-şi lua soarta în propriile mâini. În consecinţă, este convocată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 1918, unde octogenarul tribun George Pop de Băseşti este ales în onoranta funcţie de preşedinte. Ajuns la Alba Iulia, George Pop de Băseşti ar fi găsit unele disfuncţionalităţi între delegaţi. „Erau 1.228 cu drept de vot. Delegaţii veniseră cu trei variante de lucru. Un grup voia Unirea cu Ungaria, altul Transilvania independentă, iar altul, Unirea cu România. George Pop de Băseşti a fost propus de Iuliu Maniu preşedinte al Adunării și se spune că ar mai fi dat şi cu pumnul în masă pentru unirea cu România, dar niciunul din cei 1.228 n-a îndrăznit să nu voteze linia propusă de el. De fapt, linia pe care a mers România timp de100 de ani este aceea, trasată de el, atunci.

Procesul-verbal încheiat cu acest prilej înregistrează marea manifestaţie de simpatie făcută pentru venerabilul George Pop de Băseşti, care a fost ovaţionat îndelung în picioare de către întreaga sală. În liniştea solemnă ce urma după aceste ovaţii, prin cuvinte simple, dar categorice, cerea „Unirea tuturor celor de o limbă şi o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc…Lăsaţi-vă pătrunşi, fraţilor,de fiorii sfinţi ai acestui strălucit praznic naţional şi în cea mai deplină şi firească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naţionale.” După adoptarea de către Marea Adunare Naţională a istoricei „Rezoluţii” prezentate de Vasile Goldiş, prezidiul Adunării, în frunte cu preşedintele ei, George Pop de Băseşti, prezenta această hotărâre celor peste 100 000 de persoane adunate pe Câmpul lui Horea, primită cu aclamaţii şi urale de bucurie. Toţi cei prezenţi aveau convingerea că trăiau un moment istoric fără seamăn, hotărâtor pentru destinele neamului românesc şi ale celor ce trăiesc alături de el. Întrebat cum s-a încumetat să facă o călătorie aşa de lungă şi obositoare, George Pop de Băseşti a răspuns: „Dar cum să n-o fac, nepoate, când ziua aceasta o aştept de 80 de ani. Am venit chiar dacă această călătorie m-ar costa viaţa, căci de astăzi pentru mine nu mai rămâne decât să zic ca dreptul Simion din Biblie: acum slobozeşte, Doamne pe robul tău.”

În 2 decembrie 1918, George Pop de Băseşti părăsea Alba Iulia şi după un scurt popas la Deva, la fiica sa Elena, se întorcea la Băseşti. Din nefericire, tot timpul călătoriei la întoarcerea spre casă a fost un ger cumplit, la fel și în seara când George Pop de Băseşti şi cei ce-l îl însoţeau au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care, peste numai două luni, avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de duminică, 23 februarie 1919, el trece la cele veşnice. Va fi înmormântat în 26 februarie, în cimitirul cel mare din Băseşti, intrând în nemurirea istoriei neamului său. Pe bună dreptate, marele poet Octavian Goga rostea în 1923 în faţa pietrei funerare: „E un capitol de istorie naţională în cripta de la Băseşti. Epigoni ai ţării mele duceţi-vă la ea să învăţaţi dragostea de neam…”. Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de foarte mulți reprezentanți ai neamului românesc, în slujba căruia şi-a pus întreaga sa viaţă, lucrul acesta nu a fost posibil, deoarece Băseştiul se afla, încă, în zona liniei de demarcație cu trupele maghiare bolșevice. A fost înmormântat, efectiv, sub tirurile de armament de infanterie venite dinspre bandele bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de către 16 soldați şi doi subofițeri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe marele dispărut, în drum spre mormânt. Pentru că vremurile erau încă tulburi din punct de vedere militar şi politic, organizatorii funeraliilor solicitaseră o companie de militari români care să fie prezentă la înmormântarea lui, pentru a se evita o posibilă răzbunare din partea maghiară, dar compania nu a putut ajunge în integralitate. El era mort, în casa sa, iar trupele maghiare au tras, spre locul unde era el, ia câteva gloanţe chiar au ajuns în încăperea unde era depus. În ziua înmormântării, trupele maghiare au fost chiar pe colina unde era biserica şi mănăstirea, iar pe toată durata procesiunii s-a tras  către cortegiul funerar. De la casa lui, a fost dus și însoțit la biserica veche, plutonul românesc luând poziție de luptă și instalând o mitralieră în turla bisericii, de acolo ripostând viguros înspre bandele maghiare. Nu l-au lăsat în pace pe venerabilul român nici la înmormântare! La înmormântare era programat să vină chiar episcopul Iuliu Hossu, care pornise spre Băsești, dar n-a mai ajuns, acesta fiind reţinut la Cehu Silvaniei din motive de siguranță. La ceremonie, a fost prezentă toată suflarea din Băsești.

George Pop de Băseşti şi-a pus întreaga viaţă în slujba poporului său împeună cu averea pe care acesta a acumulat-o de-a lungul vieţii. Averea lui  a crescut, de la cele 100 de iugăre (similare pogoanelor din „vechiul regat”) pe care le-a moştenit în raza comunei Băseşti, acesta a ajuns la o mare proprietate de peste 3000 de iugăre. O bună parte din zestrea soției sale, Maria Loşonţi, care avea proprietăţi în Cluj şi Nuşfalău, a vândut-o şi a cumpărat altele în comunele învecinate cu Băseştiul, pentru a avea pământurile cât mai compacte. O altă parte a averii sale a obţinut-o prin multă muncă şi chibzuinţă. Marea lui calitate de gospodar se poate observa în lucrarea sa „Economia câmpului”, lucrare premiată de Despărţământul Şimleu Silvaniei al ASTRA. În anul 1914, aflându-se la o vârstă înaintată, George Pop de Băseşti se hotărăşte să-şi scrie testamentul. Astfel, la 11 noiembrie 1914, împreună cu fiica sa, Elena, se prezintă în faţa notarului din Dej, Otto Schilling, şi a canonicului de Blaj, Iosif Hossu. Prin acest testament, el donează, împreună cu fiica sa, averea agonisită cu trudă o viaţă întreagă, Capitlului mitropolitan din Blaj, „spre mărirea atotputernicului Dumnezeu şi în favorul desvoltării culturale a poporului român”. Pentru atingerea acestui nobil scop se prevedea înfiinţarea unei şcoli populare agricole, burse pentru studenţi şi elevi, înfiinţarea altor instituţii culturale româneşti, îngrijirea bisericii şi a şcolii româneşti din Băseşti şi cămin pentru cei care se vor distinge în domeniul literaturii şi educaţiei. Averea sa a fost evaluată la peste 4 milioane de coroane.

George Pop de Băseşti a fost printre primii lideri politici ai românilor transilvăneni care şi-a dat seama de rolul major al presei româneşti, susținând financiar publicaţiile româneşti şi pe ziariştii care au avut de suferit din cauza atitudinii lor româneşti, în închisorile din Ungaria.Unul dintre ziariștii care s-a bucurat de ajutorul lui George Pop de Băseşti a fost redactorul ziarului „Lupta”, George Stoica, care era închis, tot pentru cauza românească, la Seghedin. Acesta îi mulţumeşte într-o scrisoare, în care spunea, printre altele: „Pentru prima dată, ca bărbat, mi-au dat lacrimile. Momentul acesta nu-l voiu uita în vieaţa mea. De aceea nobila D-voatră faptă mă îndeamnă să vă aduc cele mai călduroase mulţumiri, dar în acelaşi timp mă face să mă mir, de ce când e vorba de puţină jertfă, nu se găseşte decât un George Pop de Băseşti, iar când e vorba de dat sfaturi, se ridică rebegiţii”.Lui Aurel Mureşianu, prietenul său, care era director al ziarului Gazeta Transilvaniei, îi trimite bani, plătind 50 de abonamente, pe o jumătate de an pentru învățători, plus încă 10 abonamente pentru Băseşti. În anul 1909, Aurel Mureşianu trece la cele veşnice, iar pentru susţinerea prestigiosului său ziar se înfiinţează o societate comandită. Problema apariţiei, în continuare, a acestui ziar este considerată ca fiind una de interes naţional. George Pop de Băseşti plăteşte suma de 100 de coroane ca sprijinitor al acestei societăţi de comandită. Fruntaşul român Nicolae Vecerdea afirma faptul că a colindat toate oraşele transilvănene dar „nici cei mai buni ai noştri nu sunt aşa de însufleţiţi şi generoşi. Numai unul este Badea George şi eu doresc din adâncul inimii mele ca acest Bade George să ne trăiască voinic la mulţi ani, ca să învăţăm cum trebuie să ne iubim neamul şi cum să jertfim pentru el”.

Pentru a cinsti memoria marelui nostru înaintaş sălăjean, care nu a avut parte de funeralii naţionale aşa după cum i se cuveneau, fiica sa Elena reuşeşte, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băseşti, la patru ani de la moartea tatălui său. Ultima lui dorinţă a fost acea de a fi înmormântat la Băseşti, spunând următoarele: „Să mă îngropaţi lângă ai mei şi în mijlocul poporului, cu care am trăit, am muncit şi m-a ascultat”. Monumentul de la Băseşti este un obelisc de marmură neagră, în formă de cruce. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripţionate următoarele cuvinte memorabile: „Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veşnicie în 23 februarie 1919, sub şuerul gloanţelor secueşti, apărat de Armata Română liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului”. Evenimentul dezvelirii monumentului și comemorării ilustrului înaintaș a avut loc în data de 6 mai 1923, zi care a coincis sărbătorii de Sfântul Gheorghe și a fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul marelui dispărut. La această manifestare, au participat peste 20.000 de români, „din toate unghiurile ţării” şi care au dus cu ei „amintirea unei mari Sărbători, în care sufletele au fost unite întru preamărirea unui mare Român şi mare Mucenic al neamului, al cărui memorie va rămâne eternă în istorie dealungul veacurilor”.

Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Dinu C. Giurescu, „Dicționar biografic de istorie a României”, București: Editura Meronia, 2008

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Iancu Gheorghe, „Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea Statului naţional unitar român (1918-1920)”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985

https://muzeuzalau.ro/george-pop-de-basesti-1835-1919-personalitate-marcanta-a-salajului-istoric/

http://www.maramurescentenar.ro/personalitati/george-pop-de-basesti

https://www.gheorghepopdebasesti.ro/home/gh-pop-de-b%C4%83se%C8%99ti

https://www.rfi.ro/politica-127790-gheorghe-pop-de-basesti-prezidat-marea-adunare-nationala-alba-iulia

https://adevarul.ro/locale/baia-mare/lucruri-nestiute-despre-prezenta-politicianului-george-pop-basesti-alba-iulia-1-decembrie-1918-detaliul-i-a-adus-moartea-doua-luni-1_5bfa9cf7df52022f75cb7e5d/index.html

https://www.magazinsalajean.ro/cultura/george-pop-de-basesti-100-de-ani-de-la-moarte-sau-despre-bunatate-sau-despre-iubirea-de-neam

https://www.egco.ro/2018/08/01/la-1-august-1835-se-nastea-gheorghe-pop-de-basesti/

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2012/02/14/urmasii-lui-george-pop-de-basesti/

https://web.archive.org/web/20180811170020/https://usrbacau.ro/wp-content/uploads/2017/12/MC8-complet-pentru-internet-nr.8.pdf

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *