Current track

Title

Artist


Accident cu trei victime la Pipirig

#Postat de on mai 30, 2022

Duminică, 29 mai, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15 B, în localitatea Pipirig.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 22 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 B, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depășire a unui autovehicul, moment în care un alt autoturism angajat în depășirea acestuia, condus de un bărbat, de 38 de ani, din județul Iași, ar fi încercat să evite coliziunea, părăsind partea carosabilă și intrând într-un podeț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului din Iași, a unei femei de 33 de ani și a unei minore, în vârstă de 6 ani, ambele din Iași, pasagere în același autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *