Miles Dewey Davis III (26 mai 1926 – 28 septembrie 1991) a fost un trompetist, conducător de trupă și compozitor american

Este printre cele mai influente și apreciate figuri din istoria jazz-ului și a muzicii secolului XX. Davis a adoptat o varietate de direcții muzicale într-o carieră de cinci decenii care l-a ținut în fruntea multor dezvoltări stilistice majore din jazz.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Miles_Davis_22.jpg

Născut în Alton, Illinois și crescut în East St. Louis, Davis a plecat să studieze la Juilliard din New York City, înainte de a renunța și de a-și face debutul profesional ca membru al cvintetului bebop al saxofonistului Charlie Parker din 1944 până în 1948. La scurt timp după, a înregistrat sesiunile Birth of the Cool pentru Capitol Records, care au fost esențiale pentru dezvoltarea jazz-ului cool. La începutul anilor 1950, Davis a înregistrat unele dintre cele mai vechi muzică hard bop în timp ce era pe Prestige Records, dar a făcut-o la întâmplare din cauza dependenței de heroină. După o performanță de revenire foarte apreciată la Newport Jazz Festival, a semnat un contract pe termen lung cu Columbia Records și a înregistrat albumul „Round About Midnight în 1955.

A fost prima sa lucrare cu saxofonistul John Coltrane și cu basistul Paul Chambers, membri cheie ai sextetului pe care l-a condus la începutul anilor 1960. În această perioadă, el a alternat între colaborări de jazz orchestral cu aranjatorul Gil Evans, cum ar fi Sketches of Spain (1960), influențat de muzica spaniolă, și înregistrări ale trupei, precum Milestones (1958) și Kind of Blue (1959). Ultima înregistrare rămâne unul dintre cele mai populare albume de jazz din toate timpurile, vândundu-se în peste cinci milioane de copii în S.U.A.

Davis a făcut mai multe schimbări în line-up în timp ce înregistra Someday My Prince Will Come (1961), concertele sale Blackhawk din 1961 și Seven Steps to Heaven (1963), un alt succes mainstream care i-a prezentat pe basistul Ron Carter, pianistul Herbie Hancock și bateristul Tony Williams. După ce l-a adăugat pe saxofonistul Wayne Shorter în noul său cvintet în 1964, Davis i-a condus la o serie de înregistrări mai abstracte, adesea compuse de membrii trupei, ajutând la lansarea genului post-bop cu albume precum E.S.P (1965) și Miles Smiles. (1967), înainte de a trece în perioada sa electrică.

În anii 1970, el a experimentat cu rock, funk, ritmuri africane, tehnologia emergentă a muzicii electronice și o formație de muzicieni în continuă schimbare, inclusiv clapeista Joe Zawinul, bateristul Al Foster și chitaristul John McLaughlin. Această perioadă, începând cu albumul de studio al lui Davis din 1969, In ​​a Silent Way și s-a încheiat cu înregistrarea concertului din 1975 Agharta, a fost cea mai controversată din cariera sa, înstrăinând și provocându-i pe mulți în jazz. Discul său Bitches Brew, vândut de milioane, din 1970, a contribuit la renașterea popularității comerciale a genului cu jazz-fusion pe măsură ce deceniul a progresat.

După o pensie de cinci ani din cauza sănătății precare, Davis și-a reluat cariera în anii 1980, angajând muzicieni mai tineri și sunete pop pe albume precum The Man with the Horn (1981) și Tutu (1986). Criticii au fost adesea nereceptivi, dar deceniul ia adus lui Davis cel mai înalt nivel de recunoaștere comercială. A susținut concerte sold-out în întreaga lume, în timp ce s-a ramificat în arte vizuale, film și televiziune, înainte de moartea sa în 1991 din cauza efectelor combinate ale unui accident vascular cerebral, pneumonie și insuficiență respiratorie.

În 2006, Davis a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, care l-a recunoscut drept „una dintre figurile cheie din istoria jazzului”. Rolling Stone l-a descris drept „cel mai venerat trompetist de jazz al tuturor timpurilor, ca să nu mai vorbim de unul dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului al XX-lea”, în timp ce Gerald Early l-a numit, fără îndoială, unul dintre cei mai influenți și inovatori muzicieni ai acelei perioade.

Discografie

Albume de studio

• 1948 : Cool Boopin’ ;
• 1949 : Birth of the cool, lansat în 1959 ;
• 1951 : Blue Period ;
• 1951 : Dig ;
• 1951-1953 : Miles Davis and Horns ;
• 1952-1954 : Miles Davis Volume One (Blue Note) ;
• 1953 : Miles Davis Volume 2 (Blue Note) ;
• 1953-1954 : Blue Haze ;
• 1953-1956 : Collectors Items ;
• 1954 : Walkin’, lansat în 1957^[1];
• 1954 : Bags’ Groove ;
• 1954-1956 : Miles Davis and the Modern Jazz Giants ;
• 1955 : The Musings of Miles ;
• 1955 : Blue Moods ;
• 1955 : Miles Davis Quintet / Sextet and Milt Jackson ;
• 1955 : The New Miles Davis Quintet (titlu original : Miles) ;
• 1956 : Cookin’ with the Miles Davis Quintet ;
• 1956 : Miles Davis Quintet At Peacock Alley ;
• 1957 : Relaxin’ with the Miles Davis Quintet ;
• 1957 : Steamin’ with the Miles Davis Quintet ;
• 1957 : Workin’ with the Miles Davis Quintet ;
• 1957 : ‘Round About Midnight ;
• 1957 : Miles Ahead ;
• 1958 : Milestones ;
• 1958 : Porgy and Bess ;
• 1959 : Kind of Blue ;

• 1960 : Sketches of Spain ;
• 1961 : Someday My Prince Will Come ;
• 1962–1963 : Quiet Nights ;
• 1963 : Seven Steps to Heaven ;
• 1965 : E.S.P. ;
• 1966 : Miles Smiles ;
• 1967 : Sorcerer ;
• 1967 : Nefertiti ;
• 1968 : Miles in the Sky ;
• 1968 : Filles de Kilimanjaro;
• 1969 : In a Silent Way ;
• 1970 : Bitches Brew ;
• 1970 : Live-Evil (atât live cât și de studio);
• 1972 : On the Corner ;
• 1969-1972 : Big Fun, lansat în 1972, re-editat în 2001;
• 1974 : Get Up With It ;
• 1981 : The Man with the Horn ;
• 1983 : Star People ;
• 1984 : Decoy ;
• 1985 : You’re Under Arrest ;
• 1985 : Aura ;
• 1986 : Tutu ;
• 1989 : Amandla ;
• 1991 : Doo-bop.

Coloane sonore

• 1957 : Ascenseur pour l’échafaud (film de Louis Malle) ;
• 1970 : A Tribute to Jack Johnson ;
• 1987 : Siesta cu Marcus Miller (film de Mary Lambert) ;
• 1990 : Dingo ;
• 1990 : The Hot Spot (film de Dennis Hopper), muzica de Jack Nitzsche cu John Lee Hooker, Tim Drummond și Taj Mahal.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Miles_Davis