Current track

Title

Artist


Șase milioane de lei pentru dezvoltarea sportului de masă și susținerea sportului de performanță

#Postat de on mai 20, 2022

Primăria Municipiului Brașov a lansat astăzi, 20 mai, apelul de proiecte pentru finanțarea proiectelor sportive prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de consiliul local în ședința de săptămâna trecută. Data limită pentru depunerea propunerilor este 20 iunie 2022, ora 16.00.

Foto: brașovCity.ro

Pentru a asigura un access facil la finanțări pentru dezvoltarea sportului brașovean, ghidul din acest an vine cu o nouă metodologie de finanțare, care permite unui număr mai mare de cluburi sportive și ONG-uri care vor să organizeze evenimente și activități sportive să beneficieze de sprijin de la bugetul local.

„Începând de astăzi, până pe 20 iunie, toți cei care doresc să dezvolte sportul brașovean, atât la nivel profesionist, cât și amator, pot să aplice pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local. Pe baza experienței de anul trecut, am îmbunătățit ghidul, astfel încât cluburile sportive brașovene sau ONG-urile care doresc să organizeze evenimente sportive în Brașov să poată accesa mai ușor aceste fonduri nerambursabile. Una dintre modificările majore este cea referitoare la alocarea fondurilor pe categorii de finanțare. Astfel, «Sportul pentru toți» are alocată suma de 2 milioane de lei, iar «Sportul de performanță» beneficiază de o finanțare de 4 milioane de lei”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Conform ghidului, finanțările se acordă pe două categorii: „Sportul pentru toți” și „Sportul de performanță”.

„În felul acesta reușim să sprijinim, în mod real, dezvoltarea sportului de performanță la toate cluburile din Brașov, nu doar la cele publice, și, în același timp, reușim să creștem numărul practicanților de sport la nivel de amatori, mai ales că sportul, de performanță sau amator, crește nivelul de sănătate al unei comunități”,a adăugat primarul. Pentru mai multe detalii accesați www.brasovcity.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *