Current track

Title

Artist


Imagini splendide cu rotitul cocoșilor de munte într-o pădure din Parcul Național Munții Rodnei (Video)

#Postat de on mai 18, 2022

Cocoșul de munte, Tetrao urogallus, este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri. Lungimea corpului este de până la 90 de centimetri, iar anvergura aripilor este de până la 125 cm.

 

 

Cocoșul de munte poate fi recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis.

Rotitul cocoșului de munte este unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri nupțiale. Rotitul are loc în lunile aprilie și mai, în funcție de climă și altitudine, în perioada de împerechere.

Cocoșul de munte-Tetrao urogallus

Dansul nupțial cuprinde un ansamblu unic de mișcări și sunete, pentru a atrage femelele și a se impune în fața masculilor rivali. Cocoșii de munte cântă și se rotesc în vetrele lor, își desfac cozile în formă de evantai și fac salturi de până la trei metri.

Parcul Național Munții Rodnei cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc: capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.

Video: Ioan Muntean, Parcul Național Munții Rodnei. Sursa: www.facebook.com.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *