Current track

Title

Artist


Noua rachetă lunară de la NASA este atât de mare încât poate fi văzută din spațiu (Video)

#Postat de on aprilie 8, 2022

Un satelit a surprins imagini cu SLS tocmai de pe orbită, lucru care indică dimensiunile colosale pe care le are, precizează Space. „Atunci când te uiți îndelung într-un abis, abisul se uită și el la tine”, spunea Friedrich Nietzsche.  Așa pare să fie și situația cu Sistemul de Lansare Spațială – SLS al mega-rachetei NASA, care a fost mutat recent pe platforma de lansare a Centrului Spațial Kennedy pentru teste.

Satelitul Airbus Pleiades Neo a surprins unele capturi ale SLS și ale navetei spațiale Orion, în contextul în care NASA pregătește testele pentru viitoare misiune lunară Artemis 1. Airbus a avut o contribuție în construirea SLS, astfel că se poate spune că această companie nu a făcut altceva decât să-și admire propria creație.

Credit foto: Airbus Space via Twitter

Cu toate că prima misiune lunară a NASA – prima de după anii 1970, nu va fi lansată până cel mai devreme în luna mai, SLS și capsula Orion sunt deja amplasate pe platforma de lansare Kennedy pentru teste.

Într-o altă postare, Space.com a subliniat ideea că au fost necesare 11 ore pentru a transporta Sistemul de Lansare Spațială de la Clădirea pentru Asamblarea Vehiculului – VAB, la platforma de lansare. A fost folosit un transportor șenilat uriaș cu o greutate de peste 2,9 milioane de kilograme.

Se estima că VAB – Clădirea pentru Asamblarea Vehiculului a avut cele mai mari uși din istorie, astfel încât racheta, care măsura aproximativ 65 de metri înălțime și aproape 8 lățime, să poată fi scoasă. Sursa: www.descopera.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *