Current track

Title

Artist


Bulgaria avertizează că există mine care plutesc în derivă în Marea Neagră

#Postat de on martie 21, 2022

Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim. Experţi de la Academia Navală Militară din Varna au declarat pentru EFE că minele ar putea intra în apele teritoriale bulgare în circa 10 zile.

Dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”, au anunțat autoritățile de la Sofia.

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş, informează Agerpres.

Guvernul de la Sofia a dat asigurări că forţele navale şi autorităţile civile adoptă măsuri extraordinare de supraveghere şi sunt pregătite să neutralizeze dispozitivele explozive.

„Cei care locuiesc în apropierea ţărmului sunt îndemnaţi să anunţe la numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte sferice suspecte, în apă sau pe coastă”, se menţionează în comunicatul autorităților bulgare. Mai multe pe digi24.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *