Current track

Title

Artist


Ministrul Economiei a vizitat obiective economice din Bacău implicate în industria de apărare (Foto)

#Postat de on februarie 18, 2022

O delegație a Ministerului Economiei, condusă de ministrul Florin Marian Spătaru, s-a aflat vineri în Bacău, într-o vizită de lucru la obiective economice din județ implicate în industria de apărare. Din delagație au mai făcut parte secretarul de stat Daniela Nicolescu și Cristina Corina Dragomirescu, președinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială.

Oficialii au fost însoțiți la companiile băcăuane Aerostar, AE- Electronics și Elmet de către Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, prefectul Lucian Bogdănel, Ana Cătăuță- deputat PSD- membru în Comisia pentru Industrii și Servicii și Costel Dunava- deputat PSD- președinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

Tema discuțiilor a vizat stadiul dezvoltării Centrului Național de Mentenanță pentru aeronave F-16 și identificarea celor mai bune soluții care să permită modificarea și completarea legislației naționale astfel încât să faciliteze activitatea acestui centru, realizat la standardele impuse de Ministerul Apărării Naționale.

Ministrul Florin Spătaru susţine că fabricile trebuie să dezvolte centre de mentenanţă care să asigure servicii şi piese de schimb pentru toate avioanele şi vehiculele de luptă ale MApN.

„Industria aeronautică furnizează deja, are parteneri strategici în acest sector. De asemenea, am văzut toate demersurile care au fost făcute pentru dezvoltarea centrului de mentenanță pentru avioanele F16. Trebuie să dezvoltăm o capabilitate de mentenanță și de producție, de asigurare a serviciilor și pieselor de schimb în orice condiții pentru toată flota ministerului Apărării Naționale, dar și pentru jucătorii din regiune”, a declarat ministrul Economiei.

Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău, a menționat că instituția pe care o conduce este un partener activ care susține mediul antreprenorial prin investiții în infrastructura aeroportuară, care s-au dovedit relevante în: modernizarea pistei Aeroportului Internațional „George Enescu”, a suprafețelor de mişcare aferente și a sistemului de balizaj luminos.

„I-am prezentat domnului ministru viziunea pentru dezvoltarea zonei de sud a Bacăului- unde își desfășoară activitatea companii de anvergură- concretizată prin aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal care va crea premisele necesare extinderii investițiilor în această parte a oraşului și va contribui semnificativ la o creştere economică durabilă”, spune Valentin Ivancea.

Prefectul Lucian Bogdănel precizează că Aerostar a investit până în prezent 5 milioane de euro în construirea Centrului de mentenanță, iar aici urmează să fie asigurat suportul logistic integrat pentru inspecția și repararea flotei de aeronave F16 care au intrat sau vor urma să intre în dotarea Forțelor Aeriene Române.

„Maturizarea programului de mentenanță şi operaționalizarea completă a Centrului vor presupune investiții totale de aproximativ 25 – 30 milioane euro, pe termen mediu şi lung, managementul societății fiind încredințat de domnul ministru Spătaru de toată deschiderea şi cooperarea Guvernului pe acest subiect”, spune prefectul Bacăului.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *