Current track

Title

Artist


Percheziții la domiciliile unor hoți de cabluri telefonice (Video)

#Postat de on februarie 11, 2022

Vineri, 11 februarie, dimineață, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au pus în executare, în județul Iași, 7 mandate de percheziții domiciliare și 4 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2021-ianuarie 2022, patru persoane cu vârste cuprinse între 23-29 ani, ar fi sustras 1360 de metri de cablu telefonic prin escaladarea  stâlpilor de susținere ai rețelei de telefonie, în afara localității Boghicea.

Video

Prin activitatea infracțională a fost creat un prejudiciu de aproximativ 38.000 de lei.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, elementele de fixare ale cablurilor pe stalp precum și atelaje hipo. Patru persoane au fost conduse la sediul Secției de Poliție Rurală Sagna, în vederea continuării cercetărilor.

În activități, au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Iași.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *