Current track

Title

Artist


Vaslui: Bazinul olimpic va fi în valoare totală de 97.129.000 lei, durata de execuție a lucrărilor fiind estimată la 18 luni

#Postat de on ianuarie 20, 2022

Guvernul României a aprobat, îședința de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui bazin de înot olimpic în municipiul Vaslui.

Obiectivul va fi construit pe un regim de înălțime S+P+M (subsol + parter + mezanin) și va avea trei bazine de înot (1 bazin de 50×25 m pentru concursuri internaționale, 1 bazin de 25×12.5 m pentru antrenamente, 1 bazin de 25×12.5 m pentru copii), precum și toate spațiile anexe necesare.

În timpul competițiilor sportive, în clădire se vor putea afla simultan 1.127 de persoane: 100 înotători, 10 persoane cu funcții auxiliare (salvamari, personal terapii etc.), 989 persoane în tribuna fixă, 15 persoane în tribuna oficială și 13 angajați.

În vederea producerii energiei din surse regenerabile, a fost prevăzut un sistem de 126 panouri solare cu câte 30 de tuburi vidate montate pe o structură metalică în parcare, pentru a nu încărca acoperișul construcției proiectate. De asemenea, se va instala un sistem de generare a energiei electrice cu panouri solare fotovoltaice, inclusiv stocare în baterii, pentru consumul propriu al clădirii, puterea instalată a sistemului propus fiind de 95 kW.

 Bazinul olimpic, în valoare totală de 97.129.000 lei, va fi finanțat de MDLPA, prin Compania Națională de Investiții, durata de execuție a lucrărilor fiind estimată la 18 luni.

Sursa: Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice si Administrației/20.01.2022


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.