Current track

Title

Artist


Concurs pentru ocuparea a 103 funcții de directori de școli în județul Bacău

#Postat de on ianuarie 18, 2022

Inspectoratul Școlar Județean Bacău anunță organizarea concursului pentru ocuparea celor 73 funcții vacante de director și 30 funcții de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Bacău în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4597/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste funcții au rămas vacante prin neocuparea lor în urma concursului similar organizat anul trecut, în lunile septembrie-decembrie 2021, funcții care sunt ocupate acum prin detașări în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de finalul anului școlar în curs, 2021-2022.

La concurs pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile

art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

  1. b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  2. c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
  3. d) Au calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
  4. e) Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
  6. g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  7. h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.

Dosarul de înscriere la concurs se încarcă în aplicația informatică dedicată până pe 25 ianuarie 2022. Va urma o perioadă de evaluare a dosarelor de candidatură, urmând ca lista finală a candidaţilor admişi să fie afişată în data de 4 februarie, conform următorului calendar:

  • 26-28 ianuarie – evaluarea dosarelor de înscriere;
  • 31 ianuarie – afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor;
  • 1 februarie – depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică;
  • 2-3 februarie – remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere;
  • 4 februarie – afișarea listei finale a candidaților admiși la evaluarea dosarelor.

Ulterior, se vor stabili centrele speciale de desfășurare a probei scrise (7 februarie) şi va avea loc etapa de repartizare a candidaţilor înscrişi pe aceste centre (8 februarie), urmând ca proba scrisă să fie susţinută în data de 18 februarie.

Tot pe 18 februarie se vor afişa primele rezultate la proba scrisă, între 18 şi 19 februarie se depun contestațiile, care se vor soluţiona între 21 şi 22 februarie, când se vor publica rezultatele finale ale acestei probe. Va fi și o probă scrisă, pe 4 martie, pentru candidații care la data de 18 februarie nu s-au putut prezenta întrucât erau în carantină sau izolare, etapă care se va finaliza pe 5 martie, inclusiv cu afișarea rezultatelor la această probă.

Va fi declarat „admis” la proba scrisă candidatul care a obținut cel puțin nota 7 (şapte). Conform metodologiei de organizare și desfășurare a concursului, vor putea participa la următoarea probă, cea de interviu, doar candidații declarați admiși la proba scrisă. Abia după această validare de promovare a probei scrise, candidatul îşi poate înregistra opţiunea pentru participarea la proba de interviu la una sau mai multe funcții distincte din unităţile de învăţământ şi îşi depune documentele care necesită avize suplimentare, etapă care va avea loc între 4 și 8 martie.

Vor urma etapele de:

  • Constituire a comisiilor pentru proba de interviu (9-10 martie);
  • Publicare a graficului de desfășurare a interviurilor (14 martie);
  • Desfășurare a probei de interviu (16-25 martie);
  • Depunere și soluționare a contestațiilor la proba de interviu (17-29 martie);
  • Afișare a rezultatelor finale ale concursului;
  • Exprimare a opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții / unități de învățământ (30 martie);
  • Validare a rezultatelor finale (31 martie);
  • Emitere a deciziilor de numire (cu intrare în vigoare la 18 aprilie 2022).

Informații suplimentare privind funcțiile scoase la concurs în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău vor fi și pe site-ul www.isjbacau.ro.

Reamintim că în urma concursului organizat anul trecut, au fost ocupate 135 de posturi de conducere în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, dintre care 93 de director și 42 de director adjunct. Numirile pe aceste funcții au intrat în vigoare începând cu data de 17 ianuarie 2022, pentru un mandat de 4 ani. (Sursa/IȘJ Bacău)

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.