Current track

Title

Artist


Anamaria Vartolomei, din Dărmănești, a fost desemnată cea mai bună actriță din Franța (Foto/Video)

#Postat de on ianuarie 18, 2022

La doar 22 de ani, actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei, originară din Dărmănești, județul Bacău, a fost desemnată aseară cea mai bună actriță din Franța, la gala de decernare a Premiilor Lumières, pentru rolul din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan și câștigător al Leului de Aur la Veneția, anunță culturaladuba.ro, publicație independentă de jurnalism dedicată culturii și educației.

De-a lungul timpului, trofeul Lumière pentru cea mai bună actriță a mai fost câștigat de Isabelle Huppert, Fanny Ardant, Audrey Tatou, Marion Cotillard, Kristin Scott Thomas sau Lea Seydoux.

Premiile Lumières sunt acordate de presa internațională de film, iar aceasta a fost cea de-a 26-a ediție.

Anamaria a fost câștigătoarea premiului pentru cea mai bună actriță, devansând nume mari din cinematografia franceză, precum Sophie Marceau sau Virginie Efira.

De asemenea, L’Evénèment” a fost desemnat cel mai bun film francez al anului 2021. El va putea fi văzut în 2022 și în cinematografele din România.

„L’Evénèment” spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60, iar acesta a fost primul rol principal pentru Anamaria.

Ea a mai avut o nominalizare la Premiile Lumières încă de la debutul în cinematografie, pe când avea doar 12 ani.

La doar 22 de ani, Anamaria Vartolomei este anul acesta, din nou, și una dintre revelațiile Academiei Cesar.

Actrița Anamaria Vartolomei a mai câștigat toamna trecută MARELE PREMIU “Leul de Aur” la Festivalul de Film de la Veneția și a fost declarată de prestigioasa Academie Cesar din Franța „revelația anului 2021” .

Pentru modul în care a reușit să promoveze comunitatea în care s-a născut, în țară și străinătate, și pentru calitățile extraordinare de om și artist, consiliul local i-a decernat ]n luna decembrie distincția „Oameni de valoare ai orașului Dărmănești”.

 “M-am născut la Bacău în 1999 și am crescut la Plopu, sat ce aparține orașului Dărmănești, alături de bunici, până la vârsta de 6 ani, părinții mei fiind plecați în Franța de când aveam 2 ani.”

Așa își începe Anamaria povestea în interviul pe care l-a acordat site-ului culturaladuba.ro, la doar câteva zile după ce prestigioasa Academie César din Franța a inclus-o într-o selecție restrânsă de revelații ale anului 2021 în cinema, pentru rolul său din filmul Just Kids.

Frumoasa actriță spune că părinții săi au plecat pentru a-și crea un viitor mai bun și pentru a-i oferi o extindere a posibilităților mai ofertantă. S-a alăturat lor la vârsta de 6 ani și s-a stabilit în Franța.

“România e țara mea maternă, iar Franța e țara cosmopolită, deschisă și diversă care m-a adoptat și mi-a permis să îmi fac din pasiune, meseria”, s-a destăinuit actrița. “Iubesc România pentru frumusețea țării noastre, mâncarea delicioasă, muzica populară de vis și voia bună ce emană din noi.”

Despre planurile de viitor, Anamaria Vartolomei spune:“Îmi este greu să mă proiectez pentru că mediul care mă pasionează și în care am decis să evoluez nu îmi permite. E dificil să te simți actriță când totul se poate opri dintr-un moment în altul. Dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îmbătrânesc pe un platou de cinema”.

Interviul integral îl puteți citi AICI

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.