Trei incendii de vegetație uscată într-o singură zi (Foto)
#Postat de Antoniu Lovin on ianuarie 16, 2022
Sâmbătă, 14 ianuarie, în jurul orei 15:00, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț a acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la vegetație uscată în comuna Săvinești.
Au ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 5000 mp și 300 kg deșeuri. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza focului deschis în spații deschise.

Foto: ISU Neamț
Ca urmare a unui apel la 112 din jurul orei 17:46, tot sâmbătă, pompierii pietreni împreună cu voluntarii din cadrul SVSU Borlești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 15 ha. Folosirea intenționată a unei surse de aprindere a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Tot sâmbătă, în jurul orei 19:00, pompierii pietreni au fost înștiințați despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Piatra Neamț (zona Balaur). Pompierii au localizat și lichidat incendiul ce a afectat o suprafață de aproximativ 50 mp.