Current track

Title

Artist


Victor Socaciu: muzician, compozitor, cântăreț, chitarist, realizator și prezentator TV

Written by on ianuarie 14, 2022

Victor Socaciu (n. 14 ianuarie 1953Orașul StalinRomânia – d. 27 decembrie 2021BucureștiRomânia) a fost un autor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, parlamentar și diplomat.

Victor Socaciu:

„Despre mine

Familia

Provin dintr-o familie de oameni simpli, dar foarte deschişi, o familie mare. La fiecare aniversare a unei zile de naştere, se strângea toată familia la noi acasă şi întotdeauna cântau la aceste petreceri. Cântau şi părintii mei, cântau chiar pe voci, împreună cu ceilalti, cu frații, cu rudele. Iar uneori, părinții mei cântau romanțe, care pe mine aşa de tare mă impresionau, încât mă ascundeam sub masă şi plângeam. Plângeam, chiar dacă nu înțelegeam ce înseamna o iubire trecută, dar pe mine mă impresiona gravitatea cântecului, mă emoționa frumusețea armoniei vocale. Nu voiam să mă vada cineva plângând, însă voiam să ascult mai departe, aşa că stateam sub masă…

Părintii

Tatăl meu Ion era muncitor la uzinele Steagul Roşu din Braşov iar mama mea Zoica țesătoare la Partizanul Roşu. Nu am avut o copilărie bogată, dimpotrivă, locuiam într-o casă sarăcăcioasă, dar cel mai important este că am avut parte de toată dragostea lor, neîmparțită – pentru că eram doar unul la părinți. Amândoi aveau legături cu muzica, tata fusese toboşar cand era tânăr, într-o formație la o casă de cultură muncitorească, iar mama mea a fost coristă într-un ansamblu foarte mare şi la un moment dat i s-a propus să plece la Bucureşti la un cor mare, probabil tot muncitoresc. Însă ea a refuzat, pentru că tocmai se infiripase idila cu tatăl meu. A rămas în Braşov şi m-au avut pe mine. Și nici pentru mine n-au avut planuri muzicale. Tătal meu a vrut să mă facă fotbalist; mama mea nu avea proiecte pentru mine, voia doar să mă vadă fericit cândva, pe undeva, în lumea asta.

Studii:

Liceul l-am făcut la Liceul de Matematică-Fizică nr.1 (Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov) fiind coleg cu reputatul cosmonaut Dumitru Prunariu de care mă leagă şi astăzi o mare prietenie. La începutul liceului pot să consemnez debutul meu pe scena şcolii. Acolo aveam o trupă, Zodiac şi cântam piese din repertoriul unor trupe la moda la vremea aceea, Rolling Stones dar mai ales Beatles. Eu eram chitarist, solist vocal şi şef al trupei. Urmasem cursurile de chitară clasică, la Școala populară de artă, clasa profesorului Martinescu, celebru la vremea aceea în Braşov, şi ieşisem după doi ani de studiu foarte bine instruit. Aşa că eu alegeam piesele, le orchestram şi totul ieşea foarte bine. În facultate, însă trupa s-a spart, pentru că toți membrii au plecat în diferite colțuri ale țării, la Cluj, la Bucureşti, la Timişoara. Eu am rămas în Braşov, singur.

Debutul în muzică

Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit pe radio Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton. Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu şi eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfăşura cel mai bine. Când eram în liceu, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul“. Asta ca reacție la faptul că directorul scolii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era masura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul“ şi, bineînteles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, şi mai ales, să dai în director şi să-l iei la misto. Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întămpla în jur, la bine şi mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănuşă genul asta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar braşovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Braşov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chiar să apară Cenaclul Flacăra. Și căntam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă“…

Cenaclul Flacăra:

Acest cântec a fost preluat şi a ajuns la urechile lui Adrian Paunescu, vorbesc deja de anii ’74 – ’75. Păunescu a zis „cine a scris asta?“. I s-a spus ca un băiat de la Brasov, eu… (mie mi-a povestit Gheorghe Gheorghiu întâmplarea), iar Păunescu a zis: „Ia să mi-l aduceți pe băiatul ăsta!“. Și am fost chemat, am ajuns la revista Flacăra, în Bucuresti, am asteptat să apară maestrul… Iar când a apărut, m-a chemat în cabinetul lui şi mi-a zis: „Ia cântă chestia asta!“ După ce am cântat mi-a zis: „Excepțional, cum ți-a trecut prin cap asa ceva? Uite, deseară debutezi.“ Era un spectacol la Teatrul Național. A fost o seară magnifică, în care i-am cunoscut îndeaproape pe Mihail Stan, pe Florian Pittis, pe Leopoldina Bălănuță, pe Pino Caramitru şi nenumărați cântăreti folk. Mai erau şi Radu Gheorghe, şi Eugen Cristea… Iar ca folkisti, VintilăDoru StănculescuVali SterianAdrian Ivanițchi. O pleiadă de excepționali cântăreți, care chiar faceau folk la vremea aia, folk veritabil.”

 

Premii:

Laureat Cântarea României – 1976 – 1982
Laureat al Festivalului Național al Artei Studențesti (Premiul I – secțiunea Folk) – 1974
Laureat al Festivalului Studențesc de Muzica Folk Primăvara Baladelor – Bucureşti – 1975
Marele Premiu al Cenaclului Flacăra 1979, ’80, ’81
Marele Premiu al Serbărilor Scânteii Tineretului 1983
Premiul al II-lea (creație) la Festivalul Internațional Garoafa roşie – Soci, 1984
Premiul special al Televiziunii Soci la Festivalul Internațional Garoafa roşie – Soci, 1984
Laureat al Festivalului internațional Rotte Lieder – 1985
Premiul Criticii Muzicale din România – 1997
Premiul Radiodifuziunii Române pe anul 1998 pentru muzică folk
Premiul Limba noastră acordat de Asociația Culturală Ginta Latină din Chişinău – 1999
Premiul pentru întreaga activitate acordat de revista Actualitatea muzicală – 2000
Premii de excelență în muzica folk acordate de organizatorii festivalurilor de la Chişinău – 1996, Slobozia – 1996, Tg. Jiu – 1997, Iasi – 1998, Radio Cluj – 1998, Reghin – 1999, Caracal – 2000, Călăraşi – 2001, Bistrița – 2001
Premiul Radiodifuziunii Române pentru cel mai bun album folk al anului 2001 – Condiția umană
Premiul Radiodifuziunii Române pentru ‘Cel mai bun interpret folk al anului 2001’
Premiul de onoare pentru întreaga activitate în slujba cântecului românesc oferit de Ministerul Culturii – 2002
Meritul Cultural în grad de Cavaler, conferit de Preşedintele României – 2004

Prezențe la festivalul de la Mamaia:

1989 – Secțiunea Creație cu piesa Libertate
1990 – Recital hors-concours
1997 – Secțiunea Creație cu piesa Ochii iubirii
1998 – Secțiunea Creație cu piesa Vin şi eu
1999 – Secțiunea Creație cu piesa Cămaşa cea de rai
2000 – Secțiunea Creație cu piesa Ochii tăi

Turnee în:

China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 şi 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 şi 2001, Canada – 1999 şi 2001, SUA – 1996, 1999 şi 2002, Suedia – 1996, Danemarca 2004, Anglia 2004-2005, Irlanda – 2004, Italia – 2005, Emiratele Arabe Unite – 2005, etc.
Victor Socaciu și-a petrecut ultimele șapte săptămâni din viață în spital. Artistul a suferit în trecut un transplant de rinichi și avea mai multe probleme de sănătate.

Victor Socaciu a murit  la vârsta de 68 de ani.

În 2002, Ministerul Culturii i-a acordat Premiul de onoare pentru întreaga activitate în slujba cântecului românesc, iar în 2004 preşedintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, scrie Agerpres.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *