Current track

Title

Artist


Prințul Charles expune la Londra 79 dintre acuarelele sale, inclusiv peisaje din România

#Postat de on ianuarie 13, 2022

Dintre toate pasiunile prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, pictura în acuarelă este una dintre cele mai vechi. Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a expune în prezent la Londra 79 dintre picturile sale, inclusiv peisaje din România, în decorul delicat al unei capele renovate ce datează din secolul al XIX-lea, informează AFP.

Foto: The Prince’s Foundation/ Facebook

Aceasta este cea mai importantă expoziţie organizată până în prezent ce grupează picturile realizate de prinţul Charles. De aproape 50 de ani, prinţul britanic pictează în aer liber locurile pe care le îndrăgeşte, precum Scoţia şi reşedinţe regale. Călătoriile lui sunt de asemenea o sursă importantă de inspiraţie şi l-au ajutat să transpună pe pânză diverse peisaje din Elveţia, Tanzania, Franţa, România şi Grecia.

Foto: princes-foundation.org

„Pictura necesită concentrarea cea mai intensă şi, în consecinţă, ea reprezintă unul dintre exerciţiile cele mai relaxante şi terapeutice pe care le cunosc. Pictura mă transportă într-o altă dimensiune, care împrospătează anumite părţi ale sufletului, la care alte activităţi nu pot să ajungă”, a declarat prinţul Charles. Pentru mai multe detalii accesați www.agerpres.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.