Current track

Title

Artist


Jandarmii din toată Moldova de la Gruparea Mobilă Bacău au ieșit la raport (Video)

Written by on ianuarie 13, 2022

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, ce are în competență teritorială  județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați, și-a prezentat evaluarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute în anul 2021.

Colonelul Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, a precizat că pe parcursul anului 2021 unitatea a executat peste 7.000 de misiuni integrate în domeniul asigurării și menținerii ordinii publice.

„În conformitate cu locul, rolul și atribuțiile ce revin unității noastre din legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române, ne-am concentrat efortul acțional pentru armonizarea interesului legitim de creștere a gradului de siguranță și protecție a cetățeanului cu nevoia de asigurare a protecției și siguranței publice prin realizarea unui echilibru între prevenție, dialog și aplicarea legii”, a spus colonelul Sandu.

Misiuni de referință în anul 2021:

– manifestările tradiționale de Anul Nou organizate, în localitățile Oituz (județul Bacău) și Ruginoasa (județul Iași), cunoscute prin modul aparte de desfășurare;

– asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice cu ocazia desfășurării Festivalul de muzică ”Young Island”, organizat în municipiul Bacău;

– la manifestările sportive, respectiv partide de fotbal din cadrul Ligii I ale cluburilor C.S.M. Politehnica Iași și FC Botoșani;

– asigurarea măsurilor specifice de ordine și siguranță pe timpul desfășurării manifestărilor religioase cu ocazia Hramului ,,Sfintei Cuvioase Parascheva” în municipiul Iași din perioada 08-15 octombrie, a fost caracterizată de o prezență numeroasă a pelerinilor care au dorit să se închine la raclă, fapt ce a necesitat implicarea și conjugarea eforturilor tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne astfel încât să nu fie înregistrate incidente.

Aplicând lecțiile învățate și bunele practici din misiunile anterioare, toate acestea s-au desfășurat în limitele legalității fără evenimente deosebite.

Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii din cadrul grupării au constatat peste 350 de fapte cu caracter penal, s-au aplicat peste 3.600 sancțiuni contravenționale.

„Printre prioritățile Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în anul 2022 se numără eficientizarea modului de organizare și de executare a misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, creșterea eficacității misiunilor de menținere a ordinii publice prin prezența activă în spațiul public și prin creșterea mobilității structurilor, eficientizarea misiunilor desfășurate în cooperare/colaborare cu alte instituții și creșterea operativității unității în conformitate cu noile acte normative de linie, în vederea garantării unui climat de siguranță pentru toți cetățenii.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a contribuit în mod substanțial la îndeplinirea obiectivelor și misiunilor specifice ce revin Jandarmeriei Române în plan teritorial, exercitându-și atribuțiile cu profesionalism pentru asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, apărarea proprității publice și private, protecția instituțiilor fundamentale ale statului – factori decisivi în consolidarea și afirmarea Jandarmeriei Române ca instituție furnizoare de securitate publică, credibilă și stabilă, pusă exclusiv în slujba cetățenilor”, a mai menționat colonelul Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *